Frica, foamea si frigul dominau realitatea Romaniei comuniste. Romanii, neavand posibilitatea sa-si comunice liber nemultumirile, au fost constransi, prin forta lucurilor, sa dezvolte un dublu limbaj si sa-si exprime prin umor, frustarile si protestul impotriva acelor realitati.

Cartea Umorul poporului roman in faza terminala a socialismului. Peste una suta bancuri descrie atitudinea romanilor fata de conducerea arbitrara a lui Nicolae Ceausescu, nemultumirile si neajunsurile lor transpuse si comunicate – sub forma unui „manifest” – pe o cale umoristica. Astfel, Calin Bogdan Stefanescu, prin bancurile culese in perioada  1979-1989, reuseste sa dezvaluie esenta culturala a umorului politic din acele timpuri:  „Prin 1979, mi-a venit ideea sa notez intr-un caiet bancurile politice pe care le auzeam. Am inceput la 1 august 1979, scriind cam tot ce mi-am adus aminte la acel moment (...). Am continuat sa scriu, pe masura ce auzeam bancuri de acest gen, bancuri cu... tenta politica. Am reusit s-adun suficiente bancuri ca sa umplu un caiet destul de maricel... Dupa ce ne-am eliberat, mi-am pus problema sa valorific intr-un fel acest material. As vrea sa va spun, de la inceput, ca, inca de cand m-am apucat sa-l scriu, am fost ferm convins ca va veni o vreme cand voi putea sa-l scot la lumina... In al doilea rand, as dori sa va spun ca am considerat bancul politic ca facand parte din istoria acestor ani. A fost un mod de-a face opozitie dictaturii, pe de-o parte, dar si de a defula, pe de alta parte, cum a fost un fel de cronica a vietii noastre cotidiene”.

(Interviu cu Calin Bogdan Stefanescu, consemnat de Paul Drogeanu, februarie 1990)

OPINIA CITITORILOR