O carte speciala, despre iubire si relatii, in care se impletesc versuri, proza si imagini cuprinzand ipostaze ale Dansului Vietii in Doi, asa cum sunt ele vazute, gandite, simtite, traite prin ochii, mintea, trupul si sufletul unei femei.

Indiferent de modul in care ajungem sa jucam pe scena relatiei noastre, indiferent de intensitatea trairilor personajelor pe care le intruchipam, de numarul spectatorilor ori de durata piesei, rolurile se cer asumate in totalitatea lor, pana la ultima replica, pana la caderea cortinei sau... pana la ultima suflare. Odata intrata pe scena alaturi de tine, nu-mi pot delega rolul de femeie, nu ma pot dezice de actele care nu-mi plac si nu pot sari peste replicile ce ma fac sa ma simt inconfortabil, nu pot, desigur, nici sa reduc piesa la pasajele care ma incanta pe mine sau ma tenteaza sa le reproduc la infinit. Nu pot sa ies din scena si sa ma pierd printre spectatori, nu pot fugi in culise lasand un act neterminat, nu pot sa-mi parasesc rolul cu care am intrat pe scena si sa umplu timpul si spatiul piesei noastre cu replici dintr-o piesa jucata demult, fara sa-mi asum consecintele unui fiasco la nivelul trairilor interioare sau la nivelul consecintelor exterioare. In dansul comun, eu imi insir pe ring pasii diafani in conduri de femeie, iar tu iti asumi pasii tai calculati, de barbat; odata ce am decis sa jucam, sa dansam, sa aprindem artificii de-o noapte sau sa proiectam edificii de-o viata impreuna, este necesar sa ne asumam rolurile. Cu cat unul din noi va uita din replici ori va sari peste pasi, cu atat, vrand sau nevrand, celalalt, pentru a salva piesa sau dansul, va prelua parti secundare sau esentiale din rolul celuilalt, iar mai devreme sau mai tarziu, confuzia rolurilor, suprapunerea sau abandonarea lor va crea o imagine trista si debusolanta a unui act ratat...

Cantand in duet, nu ne putem inlocui partiturile unul altuia, nici prin acord si nici pe furis, fara sa ne asumam riscul unei simfonii de care nimeni nu se poate bucura. Putem, cel mult, cand si cand, atunci cand e nevoie si cand e posibil, sa acoperim discret o sincopa a celuilalt, un lapsus sau o ezitare pentru ca opera sa ramana in armonie in pofida micilor dizarmonii ce se isca intre instrumente si note... Nu putem insa sa ne punem in locul si in rolul celuilalt fara ca relatia sa nu se dizolve odata cu noi. Indiferent de cine a fost regizata si ce forma imbraca, in piesa in care joaca un barbat si o femeie, rolurile nu pot fi schimbate in niciun sens fara ca spectacolul sa devina altceva decat ceea ce ii era dat sa fie si fara ca personajele sa-si piarda identitatea pe care o aveau atunci cand numele lor au fost alese de Autor sa fie, pentru o vreme, alaturi pe acelasi afis, in aceeasi piesa...

Ca sa imi pot juca rolul meu de Femeie pana la capat si cat mai bine alaturi de tine, te invit sa iti joci cat mai autentic si cat mai asumat rolul Barbatului de langa mine. Dincolo de roluri, in ele si prin ele, ne vom (re)descoperi pe Noi, cei care Suntem...


Fragment

Punti si Poduri


O relatie nu este (doar) o punte (d)intre doi oameni. O relatie este un act de Creatie in care fiecare vine cu ceea ce este p cu ceea ce are, dar vine fi cu ceea ce vrea sa fie fi cu ce nu are un act de creatie care implica sa pui fi sa iei, sa slefuiesti pana la ultimul detaliu pentru a da stralucire, frumusete fi functionalitate dar implica deopotriva fi sa dai jos ce ai ridicat, sa stergi ce ai scris, sa distrugi ceea ce iti parea bun, pentru a pune in loc altceva ce are mai mult sens. O relatie este un coautorat in care ideile unuia pot fi puse in cuvinte de celalalt iar filele umplute de tine pot fi rupte de cel de langa tine sub simpla motivatie ca el alfa considera ca e mai bine pentru opera ce-o scrieti impreuna. O relatie este un concert la patru maini la unul fi acelasi pian, un concert in care partitura pe care tu o urmezi nota cu nota poate fi ignorata nonsalant fi spontan de celalalt, care, in mod firesc, face uz de dreptul la improvizatie. O relatie este un dans in doi, in care pasii tai risca sa preia ritmul fiintei tale, alunecand pe scena prea incet sau prea rapid in comparatie cu ritmul pasilor celuilalt ori in comparatie cu ritmul muzicii pe care voi doi ati ales sa dansati. O relatie... e asumarea reciproca, neconditionata fi apriori, a tot ceea ce rezulta din acordul a doi oameni de a pune in comun ceea ce au fi ce nu, ceea ce sunt fi ce nu, pentru a obtine Altceva. decat ar obtine daca ar alege sa nu intre in relatie. O relatie implica inclusiv responsabilitatea reciproca a riscului conceperii unui edificiu nesigur si disfunctional a unei opere inestetice, a unei povesti de groaza, a unei simfonii deprimante, a unui dans ce raneste picioarele. Asumand responsabilitatea rezultatului onest si reciproc, cei doi pot co-crea in continuare, pot demola mai intai sau pot lasa in urma ce nu e de pastrat, pot indrepta erori din mers fi pot sterge greseli pana se toceste radiera, pot coopera fi dansa fi interpreta, iar fi iar, in multe feluri fi in multe ritmuri, pana cand ajung la Creatia care-i insufleteste si-i implineste pe amandoi pana cand Creatia devine Una cu fiecare din ei p Ei devin Una cu Relatia. Fara asumarea reciproca a responsabilitatii creatiei in doze relatia ramane doar o punte intre doi oameni, o punte adesea subreda, mult prea lunga ori mult prea ingusta pentru ca unul sau altul sa indrazneasca sau sa-fi doreasca sa o (mai) parcurga pentru a-l intalni pe Celalalt spre a construi impreuna un Pod.

Tot in 1
Sampon 2 in 1, cafea 3 in 1, roboti de bucatarie 5 in 1...

Se pare ca in zona productiei de bunuri de consum ori alimentare, plurifunctionalitatea functioneaza. In pofida stradaniilor intense a generatii intregi, partenerul de viata, oricat ne-am dori noi de mult, nu poate fi (ti nici nu stiu daca e bine sa fie) multilateral dezvoltat pentru indeplinirea nevoilor multimultiple ale relatiei de cuplu/de familie/ale celuilalt. Avem pretentia, cand ne asumam o viata in doi, ca celalalt sa devina supapa de siguranta, umar de plans, zamislitor de copii, sustinator de moral! i de buget, companion efervescent, terapeut empatic, maseur, duhovnic, amant pasional bucatar, body-guard, sofer... si da am obosit scriind doar cateva din atributiile din„fisa postului" cuiva angajat in institutia numita"cuplu". Ne miram ca familiile se destrama mai rapid decat un vis de noapte la ivirea zorilor, ne miram ca mare parte din relatiile care rezista totusi indelung, seamana cu niste campuri de lupta sau cu niste saloane de spital de nebuni. Da, vedem si batrani care se tin de mana in parcuri si-si zambesc, da, vedem si copii senini si voiosi ai unor parinti fericiti, vedem si cupluri, cu sau fara verighete pe inelare, care inca se mai saruta frantuzeste in metrou sau in masina si ne intrebam atunci:„La ei cum de se poate?" Ma incearca un raspuns, a carei intrebare nici nu-si mai are rostul: cei fericiti in doi, nu-s„2 in 1”, nu-s„unul pentru altul” si nici nu se vor a fi (totul in 1 pentru celalalt, nu sunt doua bucati de cerc ce-si cauta perechea, nu-s doua jumatati ce striga dupa completare.

Ei sunt... doua intreguri unul LANGA altul ce-aleg, iubindu-se, sa se numeasca (impreuna chiar daca unul cade iar altul se ridica, chiar daca unul spune„nu” si altul„da”, chiar daca unul plange si altul rade, chiar daca unul vinde luna de pe cer caci celalalt se crede stea, chiar daca unul striga cand celalalt nu vine, chiar daca unul nu primeste ce altul vrea sa dea...



Nr. de pagini: 80
Anul aparitiei: 2011