Leonardo da Vinci, pictorul acesta mare a gasit de cuviinta sa picteze Cina cea de Taina, luand modele... Si a fost foarte greu sa gaseasca modele pentru Apostoli. Pe Iisus l-a gasit foarte repede, adica pe tanarul (modelul) care sa arate cu fata blanda, stand la masa. Desigur cateva luni, aproape un an a durat pana a pictat chipul lui Iisus. Dar icoana nu se mai sfarsea. De ce? Pentru ca nu-l gasea pe omul dupa care sa-l picteze pe Iuda! A umblat prin taverne, prin carciumi, pe sub poduri, prin canale, doar-doar o gasi unul care sa arate la fata in felul acesta, care sa exprime toata viclenia, toata nemernicia, toata prostia, tot, tot.
In sfarsit a gasit unul. Cu cativa gologani sau o tuica, ce i-o fi dat, a acceptat si venea zilnic si statea pe scaun si el il tot picta in icoana. La un moment dat, dupa cateva zile, a vazut ca omul pe care-l cautase atata timp, plangea. Si s-a mirat: cum un nemernic, un betiv (cine stie cate rele facuse), cum de plangea acesta!? Si l-a intrebat:„De ce plangi?”. Si n-a vrut sa spuna. Dar pana la urma i-a spus:„Pictore, acum 12 ani, tot eu am stat pe scaunul acesta cand l-ai pictat pe Hristos”. Auziti, cum decazuse el; tot el fusese model si pentru Hristos si acum era model pentru Iuda. Asa ajunsese, in halul acesta ajunsese; si dandu-si seama, stand asa pe scaun cum il punea pictorul sa stea, cu punga in mana si gata sa plece, cum e in icoana, i-a venit sa planga.
Va sa zica, distanta dintre bine si rau, dintre lumina si intuneric e foarte mare. Dar trecerea noastra in lumina sau in intuneric, urcusul nostru catre bine sau coborasul nostru catre rau, este la o distanta foarte mica… Ne sta in putere sa alegem binele sau raul, sa alegem liturghia sau somnul, sa alegem postul sau imbuibarea, sa alegem rugaciunea sau discoteca, sa alegem injuratura sau Psaltirea.
(Pr. Nicolae Tanase– Parohia Valea Plopului, Asociatia Pro Vita)

Nr. de pagini: 192
Anul aparitiei: 2010