Aceasta scurta trecere critica in revista a ceea ce este considerat in mod obisnuit a fi eschatologie crestina ne-a adus mai aproape de ceea ce se poate si ceea ce nu se poate astepta de la acest volum final al Teodramaticii. Dar mai este cu adevarat nevoie de acest volum? Intrebarea de ce mai este nevoie, dupa prezentarea „actiunii” teodramei, de o prezentare speciala a „actului ei final” pare justificata, pentru ca actiunea insasi nu ar fi putut fi deloc prezentata fara dezvaluirea motivului ei ultim – acel din ce in ce mai mult al rezistentei lumesti impotriva unui din ce in ce mai mult al iubirii divine intrupate. Intrucat acest motiv nu era unul static, ci determina desfasurarea dinamica a dramei, deznodamantul trebuia sa devina si el vizibil, sa fie cel putin sugerat: el se afla fundamental in cruce, ca asumare a acelui din ce in ce mai mult al rezistentei opuse divinitatii.

Adevaratul „Lucru Ultim” este viata triunica a lui Dumnezeu revelata in Isus Hristos, acest Omega implicand, fireste, si un Alfa, ceea ce este in fiecare acum mereu prezent ca primul si ultimul. Ce altceva este aceasta decat Fiinta prin excelenta, in afara de care nu poate exista „decat nimic”, dar in cadrul careia exista acea vitalitate misterioasa dezvaluita prin revelatia hristologica, astfel incat tot ceea ce provine din Fiinta absoluta trebuie sa poarte pecetea ei, iar revelatia ne ofera accesul la viata originara a lui Dumnezeu? Teodrama in (actul si) aspectul ei final poate fi doar trinitara. 

TEODRAMATICA. Structura operei I: Prolegomene II: Dramatis Personae. Omul in Dumnezeu III: Dramatis Personae. Persoanele in Hristos IV: Actiunea V: Deznodamantul

OPINIA CITITORILOR