Autoarea se inscrie in linia creatorilor care isi edifica lumea fictionala pe ramasitele vii si inalt culturale ale unor simboluri eterne, ale caror armonie si pertinenta aduc bucurie si daruiesc, fara a astepta vreo vremelnica recompensa, viata verbului inte[1]meietor, Cuvantului ce recompune, din puzzle-ul existential, semnificatiile Cartii scrise cu majuscula, un fel de „Sfanta Sfintelor” pentru cei neinitiati si neatenti la suferinta seamanului. Iubirea de odinioara, alaturi de iubirea pentru cei dragi din preajma contamineaza totusi pe alocuri universul fiecarei clipe traite cu deplinatatea sensului si de locuirea in frumos. „Suntem vise si ganduri/ Prinse in vraja noptilor./ Suntem libelule trecatoare/ Spre Marea Plecare. (…)/ Cerul deschis fiecare pas a stiut –/ Acum totul este inscris,/ Nimic nu poti sa ascunzi”, citim apoi, ca intr-o prelunga, meditativa redes[1]coperire a propriului sine.  Livia IACOB

OPINIA CITITORILOR