Tactica criminalistica (I)
DESCRIERE
Asa cum se stie, studiul criminalisticii implica analiza concertata a aspectelor de tehnica, tactica si metodologie de ancheta. Dintre acestea, tactica reprezinta, in opinia noastra, partea cea mai importanta, dar si mai provocatoare. Este necesar de inteles ca aceasta materie presupune doua componente, complementare: modalitatea de strangere a probelor cu respectarea principiilor legalitatii si loialitatii procedurii si, in acelasi timp, eficienta realizarii procedeelor probatorii din perspectiva criminalistica a descoperirii faptelor si a identificarii persoanelor.
Pornind de aici, am ales sa realizam o lucrare care sa trateze amplu materia. In cuprinsul sau se regasesc inclusiv o serie intreaga de exemple din practica judiciara prin intermediul carora incercam sa reliefam modul in care organele judiciare privesc elementele de tactica din ambele perspective descrise anterior.
De asemenea, nu puteam incheia un astfel de demers fara a ne referi la o serie de elemente de noutate legat de efectuarea procedeelor probatorii, precum: utilizarea reconstructiei locului faptei in varianta tridimensionala cu ajutorul teodolitilor sau a scannerelor laser; interviul cognitiv s.a.
Avem convingerea ca demersul nostru va fi util practicienilor, dar si studentilor care se pregatesc pentru accederea in profesiile juridice, carora le oferim un material de studiu complex si, spunem noi, usor de perceput prin raportare la multiplele exemple practice oferite.
"Volumul „Tactica criminalistica” atrage atentia asupra unui important aspect: fara o delimitare precisa a conceptelor operationale, fundamentate teoretic, la randul lor, e greu sa intelegem de ce ajungem la o anumita practica dintr-un domeniu. Si e si mai greu sa intelegem cum anumite exigente deontologice, specifice statului de drept, avand in continut valori cu un caracter evaziv si imprecis, ajung sa arunce lucrurile in absurd. Iata de ce suprematia legii trebuie sa se afle intr-o perfecta simbioza cu calitatea activitatii de judecata, perspectiva din care nu se poate concepe activitatea de urmarire penala decat printr-o organizare bine gandita. Scopul e intotdeauna unul singur: aflarea adevarului. In aflarea adevarului, prin lupta impotriva criminalitatii, criminalistica joaca un rol determinant. Criminalistica este o stiinta a carei pregnanta judiciara este evidenta, dar, in aceeasi masura, este si parte a sistemului pluridisciplinar de cunoastere, combatere si prevenire a delincventei, ca efect al scientizarii procesului judiciar.
Emilian Stancu si Teodor Manea sintetizeaza excelent lungul si sinuosul drum al anchetei penale, precum si al strategiei dinamice de abordare, din unghiul planurilor mobile, aflate intr-o permanenta miscare, prin care se ajunge de la „general” la „particular”. Totul, evident, in parametrii unui proces judicios de gandire. De unde si caracterul puternic pragmatic care se desprinde din lucrare. Si de unde si intrebarea taioasa si dreapta totodata a celor doi autori: Cum trebuie sa arate „faptul” ca sa fie evident? O intrebare extrem de precisa, care naste alte intrebari la fel de precise, la care nu se pot formula decat raspunsuri logice. Asa se ajunge, de pilda, in materia procedeului probatoriu, la constatarea inutilitatii unor norme sau, altfel spus, la o suprareglementare – un aspect comun intregii materii a probelor. Dupa cum, in anumite situatii, dimpotriva, sunt necesare reglementari secundare sau, altfel spus, avem de-a face cu o pseudo-dereglementare. Cand la acestea se adauga si o tratare empirica a acelor elemente ce tin de o pregatire de specialitate, lucrurile devin dificile.
Din acest volum extrem de riguros, Emilian Stancu si Teodor Manea evacueaza orice germen care poate genera dezbateri sterile, punand in loc metoda si concretete. „Tactica criminalistica” este un indrumar si, in acelasi timp, un indreptar atat pentru practicieni, cat si pentru studentii care vor sa-si insuseasca cunostintele acestei stiinte complexe. Si poate reprezenta si o „mostra”, prin cazurile concrete prezentate, pentru cititorul neavizat care s-a intrebat vreodata oare cum se ajunge la adevarul de fapt si de drept."
Cristian ROBU-CORCAN
OPINIA CITITORILOR