Nu mi-a fost dat sa am de-a face cu regretatul Puiu Stoi­culescu (1925-2018) ca medic, dar reputatia profesio­na­la de care s-a bucurat a ajuns si la urechile mele ca o le­gen­da.
L-am cunoscut tirziu, abia prin 2011, dupa ce profe­so­rul si scriitorul Marcel Petrisor mi l-a semnalat cu micul lui eseu „Despre criterii” (Editura Universalia, Bucuresti, 2007), tradus intre timp si in limba engleza. I l-am reeditat in anul ur­mator, in editie bilingva: „Omul si criteriile/ Man and cri­te­ria”, editia a doua reva­zuta, cu traducere in limba engleza de Carmen Patac, Editura Christiana, Bucuresti, 2012.
N-am banuit la data respectiva ca in spatele eseistului (mai degraba lapidar) se ascundea un prolific prozator si ca in anii urmatori aveam sa-i editez cartile una dupa alta.
Inceputul acestei serii tirzii l-a facut cu volumul intitu­lat „Asta sint eu! Istorii personale” (2013). Cum se vede chiar din titlu si subtitlu, este vorba in primul rind de un pariu cu si­­ne in­susi al autorului, „in rascumpararea timpului pierdut”, cum ii placea sa spuna: reflectii din „viul vietii” ale unui om de formatie clasica, pretuitor al culturii si al artei indeosebi (mai ales in aria muzicala si plastica), dar si al gindului intors asupra lor, fara ambitia siste­maticitatii sau a elaborarii calo­file (ii placea sa respire aerul cultural si sa dialo­gheze pe temele cele mai variate, dar nu-si propunea sa uzurpe lo­cul scriitorului sau al filosofului, desi avea destule afinitati inti­me si cu unul, si cu celalalt). Citito­rul rabdator va gasi in car­tile lui destule lucruri miezoase, pe linga „efemeridele” pe care n-a mai stat sa le cearna (note de calatorie, fragmente autobiografice, aforisme – carora se amuza sa le spuna „pu­is­me”): in cele din urma – si una peste alta – epicul te bate ami­cal pe burta si te trage sugubat de sireturi, nu fara fante­zie si ironie a­mara, dar atita cit sa nu te otravesti. Proza sa penduleaza intre memorialistica si fictiunea cu tenta satirica, me­reu in cautarea esentialului pierdut.
Au urmat – toate cu aceeasi structura mozaicata si cu acelasi duh tutelar – „Diogene pe creste si prin poieni” (2014), „Post Diogene. Tot eu sint asta!” (2015) si acum, postum (s-a stins in februarie 2018), „Sobrietate sugubeata” (volum asupra caruia a vegheat – asa cum vegheaza si la capatiiul doamnei Mira Stoiculescu, vaduva autorului – distinsa doamna Irina Pe­tre, careia si Editura Christiana ii aduce cuvenitele multu­miri). Daca toate copertele volumelor antume au fost ilustra­te cu picturi ale maestrului Ion Alin Gheorghiu (cel mai a­pro­piat prieten al autorului), pentru coperta acestui volum postum am ales una dintre ultimele fotografii ale doctorului Puiu Stoiculescu.
Dincolo de toate – iar in volumul de fata cu un discret ton testamentar – dr. Puiu Stoiculescu ne aduce aminte de vre­­mu­rile bune in care medicii erau si profesionisti de nadejde, si oameni cultivati, in timp ce astazi, din pacate, breasla medicala pa­re sa stea tot mai prost si cu profesionalismul, si cu deschi­de­rea cul­turala... Am insa convingerea intima ca e doar o criza treca­toare, ca a intregii lumi romanesti postcomuniste, si ca pildele tre­cu­tului, atitea cite sunt, vor reusi pina la urma sa fie mai tari de­cit ispitirile prezentului.

Razvan CODRESCU

ISBN: 978-606-013-010-9

OPINIA CITITORILOR