Era odata o baba, care avea trei feciori nalti ca niste brazi si tari de virtute, dar slabi de minte.

O razesie destul de mare, casa batraneasca cu toata pojijia ei, o vie cu livada frumoasa, vite si multe pasari alcatuiau gospodaria babei. Pe langa acestea mai avea stranse si paralute albe pentru zile negre; caci lega paraua cu zece noduri si tremura dupa ban.

Pentru a nu razleti feciorii de pe langa sine, mai dura inca doua case alature, una la dreapta si alta de-a stanga celei batranesti. Dar tot atunci lua hotarare nestramutata a tinea feciorii si viitoarele nurori pe langa sine— in casa batraneasca— si a nu orandui nimic pentru imparteala pana aproape de moartea sa. Asa facu; si-i radea inima babei de bucurie cand gandea numai cat de fericita are sa fie, ajutata de feciori si mangaiata de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea in sine:"Voi privighea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni si nu le-oi lasa nici pas a iesi din casa, in lipsa feciorilor mei. Soacra-mea— fie-i tarna usoara!— asa a facut cu mine. Si barbatu-meu— Dumnezeu sa mi-l ierte!— nu s-a putut plange ca l-am inselat sau i-am risipit casa;... desi cateodata erau banuiele... si ma probozea... dar acum s-au trecut toate!"

Nr. de pagini: 16
Anul aparitiei: 2013