“Sinele: Realitate şi Subiectivitate” concluzionează prezentarea unei de mult prezise înaintări în cunoaşterea umană. Explică şi descrie substratul şi esenţa conştiinţei aşa cum a evoluat de la prima apariţie ca viaţă pe Pământ şi până la formarea egoului uman, şi mai departe, transcendenţa ego-ului către Realiatea Iluminării şi Prezenţa Divinităţii.

Pe o scară de referinţă a nivelelor conştiinţei care calibrează nivelul adevărului de la 1 la 1000, Putere versus Forţă calibrează la 850, Ochiul Sinelui la 980 iar volumul final al acestei trilogii, Sinele, calibrează la 999,8.

Claritatea nemaiîntâlnită şi luciditatea cu care este prezentat acest subiect atât de special facilitează înţelegerea cititorului.

Unii oameni simt prezenţa Dr. Hawkins ca fiind prezenţa unui Bodhisattva. Un Bodhissatva lucrează pentru a depăşi imperfecţiunile la nivelul Pământului şi lucrează cu civilizaţia ca un întreg, eliminând balastul care nu ne serveşte, sporind ceea ce avem nevoie pentru ne întări.

în prezentarea sa, Dr. Hawkins descrie stări avansate de conştiinţă şi calea către iluminare. Natura conştiinţei este descrisă în termeni care recontextualizează şi simplifică procesul spiritual. Realitatea nonlineară a iluminatului este prezentată astfel încât să poată fi înţeleasă de mintea raţională.

Această expunere a stării iluminării este atât unică, cât şi explicită, neascunzând sub masca unor generalităţi spirituale nimic din particularităţile iluminării, aşa cum întâlnim în stilul lucrărilor clasice spirituale tradiţionale. Analizând natura de bază a gândirii umane şi structura ego-ului însuşi, Dr. Hawkins pune la dispoziţia oricui cheia pentru a trecerea dincolo de ultima barieră întru avansarea civilizaţiei şi ştiinţei; el detaliază modul în care oricine poate să rezolve pentru sine una cele mai importante dileme ale omenirii, cum să determine pe loc adevărul de falsitate din orice afirmaţie sau fapt. Apoi explică şi descrie procesul înaintării către potenţialul ultim.
în cazul cărţii de faţă, asa cum s-a întâmplat şi prin citirea volumelor Putere versus Forţă şi Ochiul Sinelui, nivelul conştiinţei cititorului cunoaşte o creştere măsurabilă prin simpla expunere la subiectele abordate, ce sunt prezentate în câmpul puternic al contextului.

Conflictul este rezolvat în chiar mintea studentului prin intermediul unei recontextualizări care soluţionează dilema. Neînţelegerile şi adversitatea pot fi rezolvate prin identificarea poziţionalităţilor eului, ceea ce constituie fundamentul suferinţei umane.


Fragment din Capitolul 1

Profesori şi studenţi





î: Cum îmi dau seama dacă merg în direcţia corectă?

R: Direcţia este un concept linear. Ceea ce vă întrebaţi, probabil, este dacă drumul pe care îl urmaţi este potrivit şi valid. Aceasta este o întrebare importantă şi reprezintă o dovadă de modestie în cadrul conştientizării de către eu/minte a incapacităţii sale de a deosebi adevărul de falsitate. Nivelul conştiinţei oricărei învăţături sau a oricărui învăţător din trecut sau din prezent poate fi verificat. De asemenea, cu ajutorul testului kinesiologic, se poate verifica dacă drumul urmat este cel potrivit.

î: De ce există atât de multe descrieri diferite ale lui Dumnezeu?

R: Aceste descrieri reflectă capriciile proiecţiilor antropomorfice ale eului. Din cauza limitărilor sale inerente, eul nu îl poate cunoaşte pe Dumnezeu prin intermediul experienţei. Dumnezeu reprezintă subiectivitatea absolută care fundamentează existenţa şi capacitatea de conştienţă. Dumnezeu transcende timpul, spaţiul sau caracteristicile umane. De-a lungul istoriei, toate descrierile fiinţelor iluminate cu privire la Realitatea Ultimă au fost identice. Nu există decât o singură Realitate Supremă.
Zeii mitici ai culturilor antice, asemenea semi-zeilor şi zeităţilor, aveau domenii sau funcţii limitate, cum ar fi zei ai fertilităţii, ai naturii sau ai recoltei. în locul Realităţii Divine au fost fabricate pseudo-zeităţi ce prezentau limite evidente care, prin definiţie, le-ar fi eliminat şansa de a fi Zeul suprem al Creaţiei.
întrucât Divinitatea sau Dumnezeul nemanifestat transcende orice fel de descriere, Realizarea Supremă este radicală şi pur subiectivă, fiind lipsită de orice fel de conţinut. Conştientizarea divinităţii absolute a Infinitului Suprem ar fi inacceptabilă pentru entităţile ce sunt înşelate în pretinderea dumnezeirii. Putem afirma apoi că o zeitate falsă este o entitate care a refuzat adevărul în favoarea puterii, mândriei şi a controlului asupra celorlalţi, una care a cedat în faţa erorii luciferice ce proclamă că eul este Dumnezeu (i.e., megalomanie). La baza acestei erori stă lipsa disponibilităţii de a abandona suveranitatea eului Totalităţii lui Dumnezeu.

Realitatea Absolută nu are nici un fel de nevoi, deoarece deja este Tot Ceea Ce Este. Puterea însăşi nu are nici o nevoie de putere. Puterea Infinită nu are nici un fel de nevoie de a controla ceva. Prin analogie, cerul nu are nevoie de nori, dar nici nu îi creează sau distruge. Norii apar în cadrul spaţiului său atotcuprinzător şi lipsit de limite. Cerul nu ucide norii, nu se răzbună pe aceştia şi nici nu-i pedepseşte. Cerul oferă egalitate tuturor norilor, precum şi contextul pentru formarea sau dispariţia aparenţei lor perceptuale.

î: Descrierea lui Dumnezeu ca Fiinţă Supremă sună aproape impresonal.

R: Eul gândeşte în termeni de relaţionare şi de aceea contextualizează o relaţie între două fiinţe separate. Copilul din structura eului speră că Dumnezeu va fi asemenea unui superpărinte ideal. Totuşi, odată cu această descriere apare şi reversul medaliei, reprezentată de teama de a nu-l nemulţumi pe acest părinte.

în contrast cu percepţiile eului despre Dumnezeu, Realitatea Absolută a Sinelui reprezintă manifestarea lui Dumnezeu ca însăşi esenţa existenţei. Iubirea Prezenţei este extrem de personală şi experimentată ca o pace şi o securitate infinită, ca o siguranţă a eternităţii care exclude orice posibilitate a unui „sfârşit“ imaginar care să fie temut. Dumnezeul Prezenţei completează bucuria desăvârşirii. Iubirea nu este o „calitate“ a lui Dumnezeu, ci este însăşi esenţa Acestuia. Pentru Prezenţă nu există nici un sentiment al „altcinevacităţii“. Dumnezeu reprezintă Realitatea atotcuprinzătoare a prezentului fără sfârşit. Nu există nici un „altul“ de care să ne temem sau pe care să îl mulţumim.

Prin analogie, soarele nu se joacă de-a v-aţi-ascunselea în momentul în care norii credinţelor eului sunt înlăturaţi. Se descoperă că, de fapt, soarele strălucise în tot acest timp. Lumina şi căldura soarelui radiază pentru că reprezintă esenţa şi calitatea înnăscută şi intrinsecă a acestuia. Spre deosebire de soarele Pământului, Soarele Dumnezeiesc este permanent. Pentru Infinit, apariţiile şi dispariţiile universurilor nu prezintă nici o semnificaţie. Ceea ce constituie Sursa vieţii şi a universului nu se supune apariţiei şi dispariţiei. Gloria şi strălucirea lui Dumnezeu nu are nici un fel de cerinţe.

î: Care este antidotul îndoielii?

R: Conştienţa lui Dumnezeu este umbrită de cinism, scepticism, precauţie raţională, negativism sau chiar ignoranţă. Adesea, motivul fundamental dezvăluie răspunsul. Eului nu îi place să-i fie schimbată imaginea despre lume, nici măcar să fie adusă în discuţie. Din teamă, îşi protejează paradigma asupra realităţii. Se poate simţi ameninţat de informaţii contradictorii şi poate deveni defensiv deoarece este pus într-o lumină „proastă”. De asemenea, îi displace să îşi asume responsabilitatea pentru opiniile sale deoarece, făcând aceasta, i s-ar putea imputa că aceste opinii sunt menţinute prin alegere.

Conflictul poate apărea datorită loialităţilor religioase sau de grup, respectiv datorită tradiţiilor etnice sau de familie. Cu toate acestea, loialitatea căutătorului spiritual cu adevărat angajat nu se poate manifesta decât faţă de Dumnezeu. De asemenea, îndoiala poate fi un semnal sănătos, care anunţă că individul în cauză se află într-un loc greşit din punct de vedere spiritual. Pe măsură ce naivitatea se disipează în maturitatea spirituală, discernământul poate emite un semnal de avertizare. Dacă apar îndoieli, este bine întotdeauna să vă opriţi. De asemenea, se poate întâmpla ca la un moment dat să depăşiţi grupul pe care-l frecventaţi sau învăţătura împărtăşită; atunci înseamnă că este timpul să mergeţi mai departe.

îndoiala poate fi motivată de teama că poate surveni o pierdere a identităţii obişnuite de sine sau a credinţelor adoptate. Pentru a risipi orice urmă de îndoială, nu trebuie decât să identificăm motivaţiile, putând utiliza testarea kinesiologică drept mijloc de verificare. Graţie răspunsurilor sale simple (prin „da“ şi „nu“), testul kinesiologic este atât de rapid şi exact, încât fiabilitatea sa este limitată doar de modalitatea corectă de a pune întrebările şi de respectarea regulilor de bază. Chiar şi schimbarea unui singur cuvânt (pe motiv că ni s-ar putea părea irelevant), poate genera un răspuns total diferit. De aceea, este recomandat să puneţi o serie de întrebări pe care apoi să le verificaţi. în cazul apariţiei unei discrepanţe, fie ea şi aparentă, chestionarea viitoare va dezvălui sursa erorii. Afirmaţiile neatente pot conduce la răspunsuri înşelătoare.

De exemplu, nivelul conştiinţei lui Carl Jung fusese calibrat, de-a lungul anilor, aproximativ la valoarea 520. Un intervievator a afirmat: „Carl Jung calibrează peste nivelul 500“, dar răspunsul obţinut a fost „Nu“. în momentul în care întrebarea a fost reformulată în: „Carl Jung a calibrat peste nivelul 500“, răspunsul a fost „Da“. Răspunsul pentru „Jung calibrează peste nivelul 500“ a fost negativ, pur şi simplu, deoarece Carl Jung a decedat.

Pentru a verifica valoarea unui învăţător sau a unei căi spirituale, cel mai important lucru care trebuie aflat este dacă acestea calibrează peste nivelul 200. Pentru fiecare nivel există învăţători şi învăţături valide. O învăţătură care calibrează în marjele nivelului 300 susţine disponibilitatea şi utilizarea puterii personale cu entuziasm. Uneori, un grup entuziast şi angajat se poate dovedi mult mai de ajutor decât citirea unor texte avansate. Dacă există un decalaj prea mare între nivelul discipolului şi cel al învăţătorului, o cantitate mare de informaţie se poate pierde sau poate să nu fie asimilată.

Un înţelept iluminat se poate afla la un nivel foarte înalt al conştiinţei, şi totuşi poate să nu fie capabil să emită învăţături, aşa cum faptul de a fi un mare pianist nu presupune neapărat şi abilitatea de a fi un bun profesor de pian. Pe lângă virtuozitate, este nevoie şi de alte abilităţi pentru a fi capabil să oferi învăţături.

Un învăţător perfect ar trebui să aibă răbdarea de a explica adevărurile diverselor nivele prin contextualizarea lor într-o asemenea manieră, încât să devină auto-evidente. Această capacitate presupune că învăţătorului îi sunt familiare atât toate nivelele de conştiinţă, cât şi toate problemele ce apar în fiecare nivel. în plus, învăţătorul ajută la rezolvarea dualităţilor şi poziţionalităţilor inerente fiecărui nivel, precum şi a perechilor de contrarii ce rezultă de aici.

Cunoştinţele învăţătorului trebuie să provină numai din revelarea interioară a adevărului, ce însoţeşte iluminarea şi reprezintă semnul distinctiv al acesteia. Acest lucru are drept rezultat o certitudine inconfundabilă şi o autoritate înnăscută, pe care numai adevărul absolut o poate transmite. Adevăratul învăţător clarifică ceea ce este cunoscut prin intermediul Prezenţei (denumită în mod clasic, Purusha). Sursa înţelegerii învăţătorului nu provine din exterior. Prin urmare, citatele din învăţăturile maeştrilor faimoşi ai istoriei sunt utilizate doar în scopul clarificării şi familiarizării ascultătorului. învăţătorul iluminat nu are nevoie de confirmări exterioare.

învăţătorul ideal identifică nivelul adevărului ce este rostit. în actuala comunitate spirituală, acest nivel poate fi identificat în mod precis, prin intermediul calibrării kinesiologice a adevărului. Sursa înţelegerii învăţătorului este sacră, neavând astfel nevoie să fie apărată. Adevărul spiritual este complet prin el însuşi, deoarece se sprijină pe propriul merit. Este auto-evident şi nu necesită nici un fel de dovezi sau acord exterior. Subiectivitatea absolută a adevărului revelat exclude orice consideraţii sau incertitudini, ce izvorăsc numai din eu. în momentul în care eul se prăbuşeşte, orice neînţelegere încetează şi este înlocuită de linişte. îndoiala este eul. Se poate afirma că eul este, în primul rând, o structură complexă a îndoielii, ce se menţine fabricând probleme, întrebări şi distrageri interminabile şi de nerezolvat. în momentul în care este confruntat cu certitudinea copleşitoare a Adevărului Absolut, aşa cum este reflectat din Sine, eul se prăbuşeşte şi moare literalmente. De fapt, aceasta este singura moarte posibilă şi numai sinele iluzoriu este vulnerabil în faţa ei.

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review