„Inceputul acestui roman […] este de o frumusete care iti taie rasuflarea. Am putea crede ca citim corespondenta dintre Virginia Woolf si Robert Musil.“

    Le Figaro

   „In timp ce autori precum Sorokin sau Pelevin distrug in mod voit traditii scriitoricesti existente, Siskin urmareste sa-si insuseasca si sa dezvolte traditia literara. El compara istoria literaturii ruse cu un copac al carui trunchi creste din traducerea slavona a Bibliei, trece prin cronicile Evului Mediu si ajunge pana la marile romane ale lui Turgheniev, Dostoievski si Tolstoi, formand o coroana ce se ramifica in secolul XX. Autori precum Platonov reprezinta astfel crengile geniale, dar neproductive. Siskin isi stabileste modelele literare in operele lui Cehov, Bunin, Nabokov si Sasa Sokolov.“

    Neue Zürcher Zeitung

   „Mereu se va gasi un om care  [...] va condamna lumea la trairea infinita, ciclica a aceleiasi vieti, la inviere si moarte si din nou la inviere. [...] Omul acesta se numeste Mihail Siskin, el traieste in Elvetia si, evitand limba noua, scrie in rusa asa cum nimeni din Rusia nu mai scrie. Nu e uimitor ca e comparat cu Sasa Sokolov si cu Nabokov. E uimitor ca i se dau premii.“

    Jurnalnii zal

    Sasa si Volodia sunt despartiti de razboi. Legatura lor traieste prin scrisorile pe care si le trimit. Dragostea lor exista acolo unde oamenii nu putrezesc si sunt cicade mute, unde viata este zgomotoasa, generoasa, dainuitoare, unde sinele de tramvai se indreapta spre un cui nevazut de care se tine lumea.

    Volodia participa la inabusirea Rascoalei Boxerilor si afla ca singura victorie in razboi este sa ramai in viata. Sasa descopera ca poate fi fericita atunci cand isi tine de mana tatal, in ultima clipa a vietii lui. Fiecare intelege, in alt timp si totusi in acelasi, ca numai moartea da sens vietii.

    Si amintirea e mai puternica decat prezentul: cesuletul primit candva de Sasa arata mereu ora doua fara zece, cei doi indragostiti culeg mere pentru compot si se bat cu cele stricate, prin iarba uscata sar cosasi care i se agata Sasei de fusta, profesorul preferat isi sterge ochelarii cu cravata.

    In ciuda vestii despre moartea lui Volodia, scrisorile lui continua sa soseasca, iar Sasa continua sa le primeasca, fara mirare si fara teama; pentru ea, timpul a trecut cu repeziciune, pentru el, pare sa se fi oprit. Amandoi se grabesc spre intalnirea atat de asteptata, intelegand ca„in cartea existentei toate sunt scrise, desigur, numai o singura data. Dar prind din nou viata cand cineva reciteste o anume pagina, care a mai fost citita candva.“

    

    Mihail Siskin s-a nascut in 1961 la Moscova  si a absolvit Universitatea Pedagogica de Stat din acelasi oras. Dupa absolvire, a lucrat trei ani pentru o revista de tineret  si cinci ani ca profesor de germana si engleza.  Debutul sau literar a avut loc in revista Znamia  in anul 1993,  iar in 1995 s-a mutat in Elvetia, unde a avut ocazia sa lucreze ca interpret (experienta pe care o va descrie intr-una din cartile sale, Venerin volos, in curs de aparitie la Curtea Veche Publishing) si ca profesor; este si colaborator permanent al publicatiei Neue Zürcher Zeitung.

    Siskin este singurul scriitor care a primit toate cele trei mari premii literare rusesti: Russkii Bukerin 2000, pentru romanul Vziatie Izmaila, Nationalniibestsellerin2005, pentru romanul Venerin volos si Bolsaia knigain 2011, pentru romanul Scrisorar.

    In afara premiilor nationale, a fost recompensat si cu prestigioase premii internationale: Premiul Cantonului Zürich in 2000, Prix Du Meilleur LivreÉtranger (sectiunea eseu) in 2005, Premiul Grinzane Cavour in 2007,  Premiul international pentru literatura Haus der Kulturen der Weltin 2011.

    Trei dintre romanele lui Siskin au fost dramatizate si puse in scena: Venerin volos la Atelierul Piotr Fomenko, Vziatie Izmaila  la Teatrul MOST, iar Scrisorar la  Teatrul de Arta Cehov din Moscova, in regia Marinei Brusnikina.

Nr. de pagini: 352
Anul aparitiei: 2012