O cronica de familie scrisa cu sangele a trei generatii, un roman fascinant despre radacinile noastre si felul in care ele ne ghideaza mai mult sau mai putin viata. Adrian Parvu debuteaza in proza cu o povestire biografica bruta despre libertate, despre varste si conflictele lor, dar mai ales despre durerea pierderii unui copil si a regasirii de sine prin propria istorie a sangelui.

Substantivul sange nu primeste plural. Poate pentru ca sangele este sinonim cu infinitul, cu necuprinsul, cu nesfarsirea. Sangele a trecut prin glaciatiuni si diluvii, a urcat si a coborat muntii cei mai inalti, a traversat mari si oceane, a strabatut campii nesfarsite, a invins deserturi. Sangele ne-a proiectat minutios si exact. Ne-a pigmentat, facandu-ne pielea alba, rosie, neagra, galbena. Ne-a binedimensionat scheletul. Ne-a facut blonzi, bruneti, sateni. Ne-a modelat chipul. Fruntea, nasul, urechile, ochii, buzele, barbia. Sangele ne-a tinut pe loc milenii de-a randul, ori, dimpotriva, ne-a trimis catre explorari revelatoare. Sangele ne-a facut neinfricati sau lasi, invingatori sau invinsi. Sangele ne-a selectionat, ne-a impartit in semintii, in popoare, in neamuri, ne-a invatat sa ne asezam pe o harta de el desenata. Harta careia abia acum, tarziu, i-am dat un inteles elementar, trasand linia imaginara a Ecuatorului, calculand paralelele si meridianele, stabilind Polul Nord si Polul Sud, ghicind conturul continentelor si facand inventarul tuturor apelor.

OPINIA CITITORILOR