De la publicarea de catre Albert Einstein in anul 1905 a articolului cu titlul Electrodinamica corpurilor in miscare, in care a pus bazele teoriei relativitatii restranse (sau speciale, asa cum a scris Einstein), au trecut 104 ani. Teoria  relativitatii restranse studiaza miscarea rectilinie si uniforma a materiei. In 1916, teoria relativitatii restranse a fost completata cu teoria relativitatii generalizate, in care este studiata miscarea materiei in regim accelerat. In aceasta lucrare ne vom ocupa numai de teoria relativitatii restranse, careia ii vom spune"teoria relativitatii",

Prin impactul pe care l-a avut asupra fizicii, asupra altor domenii ale stiintei si chiar asupra filozofiei si literaturii, teoria relativitatii a reprezentat cea mai importanta teorie a secolului XX Teoria relativitatii a impresionat prin noutatea conceptelor sale privind spatiul si timpul, inlocuind conceptia newtoniana asupra acestora.



S-au scris multe lucrari asupra teoriei relativitatii si s-au purtat numeroase discutii. Privita la inceput cu rezerva de catre unii fizicieni, aceasta teorie a fost treptat acceptata de majoritatea specialistilor in acest domeniu, pentru ca s-a dovedit a fi utila. Pe baza ei au putut fi explicate in mod unitar rezultatele principalelor experiente privind viteza luminii: experienta lui Pizeau (din anul 1851) si experienta lui Michelson (din anul 1881). Dependenta de viteza a masei, stabilita de teoria relativitatii, a fost verificata experimental si a facut posibile cercetarile privind structura materiei prin accelerarea particulelor. Relatia dintre masa si energie a evidentiat posibilitatea utilizarii energiei nucleare. Teoria atomului relativist a permis stabilirea mai corecta a interactiunilor dintre particulele care alcatuiesc atomii. De asemenea, utilizand teoria relativitatii, au fost stabilite mai corect interactiunile dintre Soare, planete si sateliti in cadrul sistemului solar.

Exista insa unele date experimentale care nu confirma anumite relatii stabilite de teoria relativitatii. Astfel, asa numita"dilatare" a timpului, masurat de ceasornice in miscare rectilinie si uniforma (cu viteza constanta) nu a fost confirmata. Cresterea duratei medii de viata a unor particule care se deplaseaza cu viteza mare se datoreaza probabil cresterii masei acestora, crestere determinata de viteza lor.

Observatiile astronomice privind lungimea de unda a luminii emise de stelele si galaxiile care se indeparteaza de Pamant arata ca nu este respectata formula de ,,con-tractie" a lungimii.


In anul 2000, un grup de cercetatori de la NEC Research Institute din Princeton (New York) a efectuat o experienta prin care au dovedir ca lumina poate depasi limita maxima de viteza stabilita de teoria relatiYitatii, de cca 300.000 krn/sec. Desi acest rezultat a putut fi explicat din punct de vedere fizic, faptul nu poate ramane fara implicatii asupra teoriei relativitatii.

Acestea sunt cateva dintre motivele pentru care teoria relativitatii ar trebui reevaluara. Trebuie sa vedem care anume dintre conceptele ei au fost confirmate ca fiind in concordanta cu realitatea fizica si care nu corespund realitatii fizice. Punerea in concordanta a toriei cu observatiile si rezultatele experimentale este
neaparat necesara in procesul continuu de cunoastere a naturii.



Anul aparitiei: 2013
Nr. pagini: 82 Pentru a vedea fragmente din carte dati click pe imaginea de mai jos: