Decizia de afaceri: reguli vs. standarde, legalitate vs. oportunitate

Nota asupra volumului

Atunci cand nu este ignorata, distinctia dintre reguli si standarde este subestimata, atat in doctrina, cat si in practica dreptului din Romania.

Regulile sunt norme care fixeaza o conduita determinata ex ante, facil de inteles, predictibila si administrabila; standardele impun destinatarilor normei conduite determinabile, mai dificil de configurat, cu un potential de determinare ex post imprevizibila si discretionara. Asadar, spre deosebire de reguli, standardele reprezinta norme care actioneaza in zone ale comportamentului in care dezvoltarile de conduita, asa-numitele standards of conduct, trebuie sa fie realizate nu prin conformarea literala la un anumit comportament determinat, ci, mai degraba, prin punerea in balanta, in lumina circumstantelor concrete, a intereselor in conflict, urmata de alegerea acelei conduite, adecvate prescriptiei standard, care este impusa de context. Standardele sunt utilizate in ariile in care regulile care prescriu comportamente precise, fie ele pozitive sau negative, nu sunt nici viabile (intrucat circumstantele de fapt nu pot fi exhaustiv anticipate) si nici utile (pentru ca efectul respectarii unui comportament strict determinat nu este univoc benefic). Optiunea legiuitorului intre reguli si standarde ar trebui sa opereze in functie de modul in care conduita prescrisa si consecintele ei trebuie sau pot sa fie determinate in mod anticipat intr-un context dat. In cazul standardelor, comportamentul concret va trebui decis de catre destinatarul normei, neputand fi dedus univoc din continutul acesteia: standardele nu presupun o simpla conformare la norma, ci un proces decizional prealabil conformarii, sub forma unei judecati prudentiale, care are ca scop identificarea conduitei concrete conforme standardului. Neconformarea la standard poate sa apara, in acest context, nu numai ca rezultat al neconformarii voluntare la norma, ci si ca efect al unei erori de apreciere a conformitatii conduitei cu standardul.

In caz de litigiu, conformarea la standarde va fi stabilita de judecator ex post, pe baza asa-numitelor standards of review. Raspunzand la intrebarea privind valorile sau interesele aflate in conflict care trebuie protejate cu precadere, judecatorul valideaza (a se citi: creeaza) ex post conduite, pe care ulterior destinatarii standardului le pot utiliza ca indicatori care servesc la anticiparea comportamentului pe care standardul il pretinde. In acest mod, continutul ideal al standardului, avut in vedere de legislator, va fi substituit de un continut concret, creat pe cale jurisprudentiala. Trebuie remarcat, in acest context, riscul pe care si-l asuma legiuitorul instituind standarde, si nu reguli: deturnarea judiciara a continutului standardului. Desi premisa de la care pleaca legea in instituirea standardului este perfecta identitate dintre continutul sau legal si continutul sau judiciar, aceasta premisa se dovedeste adeseori nerealista. Rezultatele jurisprudentiale ale aplicarii standardelor pot contine devieri de la conduita cuprinsa in standard, care depasesc limitele marjei de manevra pe care o implica in sine un standard, din cauza tendintei de suprasimplificare a mecanismului instituit prin norma sau a ignorarii ratiunilor economice din spatele normei.

* * *

Sensul perechii reguli – standarde nu e unul dihotomic, ci al unui continuum in care granita nu este intotdeauna usor de trasat. Natura de multe ori difuza a limitei dintre reguli si standarde explica, spre exemplu, rigoarea variabila cu care este intai determinata, apoi impusa conduita stabilita prin clauzele contractuale, privite ca norme private. Profesionistul care controleaza continutul unui contract poate sa stipuleze clauze care impun cocontractantului conduite strict determinate, sub forma unor reguli, si poate, subsecvent, sa-si exercite discretionar puterea de a renunta la aplicarea lor sau de a le limita efectele, ca si cum conduita prescrisa ar imbraca forma unui standard care implica o marja de apreciere. Aceasta pentru ca, intr-un contract, regulile sunt invocate atunci cand beneficiarul lor pretinde ca nu are alternative; cel care are puterea intr-o anumita situatie o poate arata tocmai pentru ca poate nega ca o are. Mai ales in contractele care presupun cooperare, existenta unei reguli ii permite partii contractante dominante (sau celei in favoarea careia este recunoscuta) sa o implementeze sub forma unui standard, atunci cand doreste, caci existenta unui standard (ori, in acest caz, implementarea unei reguli sub forma unui standard) ii permite sa faca concesii fara sa para ca face compromisuri.

* * *

In afaceri, diversitatea scenariilor factuale face ca stabilirea conduitei optime sa depinda de circumstante atat de complexe si diferite in materialitatea lor, incat standardele de conduita flexibile sunt in mod frecvent preferabile unei reguli rigide. Complexitatea deciziilor de afaceri, care rareori privesc chestiuni simple, univoce, constituind, dimpotriva, judecati prudentiale de alegere diligenta intre un anumit numar de alternative plauzibile, impune cu atat mai mult optiunea pentru standarde, pentru ca determinarea unei conduite pe calea regulilor ar fi materialmente imposibila si, oricum, inadecvata.

* * *

Numarul de fata al Revistei Romane de Drept Privat este construit pe baza interventiilor prezentate la cea de-a opta editie a Conferintei Nationale de Drept Comercial (Timisoara, 15-16 iunie 2018), eveniment organizat de Facultatea de Drept din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara, prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timisoara, in colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Centre for Company Law and Corporate Governance. Dezbaterile circumscrise temei Decizia de afaceri: legalitate, oportunitate, eficacitate au dovedit conexiuni cu distinctia dintre reguli si standarde, asa incat volumul integreaza cele doua perspective ale analizei juridice a deciziilor de afaceri, sub titlul Decizia de afaceri: reguli vs. standarde, legalitate vs. oportunitate, si largeste aria contributorilor, pentru a permite si altor voci importante din dreptul privat sa discute in genere sau in specie pe marginea acestor subiecte.

Le adresez multumiri profesorului Valeriu Stoica, pentru generoasa invitatie de a gazdui in paginile Revistei Romane de Drept Privat aceste studii; autorilor, pentru aportul sine qua non la materializarea acestei idei; redactorului revistei, Cristina Nicolai, pentru contributia decisiva la organizarea acestei intreprinderi. Toate acestea ma indatoreaza.

Prof. univ. dr. Lucian Bercea

Universitatea de Vest din Timisoara

OPINIA CITITORILOR