Despre sacrificiul de fiecare zi

Restauratorii au soarta traducatorilor si a arheologilor: opera lor (caci opera se numeste) este dedicata unei alte opere. Tot asa cum traducatorii ne fac sa intelegem o creatie la care, fara ei, nu am avea acces, tot asa cum arheologii ne aduc in fata ochilor un trecut pe care nu-l stiam, restauratorii muncesc, din greu si in tacere, pentru a re-crea. I-am asemuit, de multe ori, cu acei copisti, inchisi in scriptorii, fara de care nu i-am fi putut citi, astazi, pe filozofii Antichitatii. De regula, societatea este ingrata, iar numele restauratorului este uitat, pentru ca el, fiinta morala, nu isi permite sa adauge, sa inventeze, ci doar sa ne restituie ceea ce s-a pierdut sau este pe cale sa se piarda. In urma cu cinci ani, Malvine Mocenco, unul dintre cei mai apreciati restauratori din Romania si, cu siguranta, deja, o personalitate, in profesia aleasa, pentru aceasta parte a Europei, a publicat un catalog cu lucrarile pe care le realizase, pana atunci. Am fost impresionat, atunci, de ceea ce a realizat. Dar ceea ce a reusit artista (pentru ca, despre arta este vorba), de atunci incoace, este mai greu de imaginat, pentru orice persoana avizata in domeniu. Practic, numarul lucrarilor de restaurare a crescut cu peste 50 de piese, fara ca nivelul de calitate sa aiba de suferit. Am privit, cu incantare, catalogul, cu atat mai mult cu cat stiu ca volumul de munca necesar pentru fiecare dintre aceste lucrari este imens. Chiar daca este o banalitate, este un lucru subinteles, trebuie sa atrag atentia asupra faptului ca restauratorul are nevoie de o lunga si anevoioasa perioada de documentare, pentru fiecare obiect in parte, inainte de a decide asupra a ceea ce are de facut. Este un timp care pare pierdut, undeva, intre idee si fapta, dar este esential pentru ceea ce va urma. Privind in urma, putem spune ca, deja (desi mai are inca foarte multi ani inaintea sa), doamna Mocenco are o opera, chiar si numai cu ceea ce a restaurat pana acum. S-ar putea dedica, mai departe, propriei creatii (pentru ca este un artist minunat, care se exprima la fel de usor prin grafica, prin tapiserie sau prin pictura) si ar ramane, oricum, intre cei mai apreciati restauratori romani din ultima jumatate de secol; dar, asa cum am intuit, si acum cinci ani, nu cred ca o va lasa inima sa renunte la dragostea sa pentru frumosul din fiecare obiect pe care il readuce la viata. Ar fi putut sa o faca, pana acum, dar nu a renuntat. Nu a renuntat la sacrificiul cotidian de a pune in valoare creatia unor inaintasi, chiar daca ar fi putut sa aiba orgoliul de a se dedica propriilor sale idei creatoare, fara ca cineva sa o mai poata acuza de egoism intelectual. Desigur, te poti intreba de ce restauratorul, chiar si atunci cand are si cunostinte, si maiestrie, si experienta pentru a putea lucra pe mai multe categorii de obiecte, se simte mai atras de unele anume. In cazul de fata, in mod evident, Malvine Mocenco a dovedit o apropiere aparte pentru icoane. Nu stiu daca am raspunsul potrivit la aceasta intrebare, dar cred ca este vorba despre mai mult decat despre un anumit fel de a percepe frumosul; este vorba despre o vocatie care apropie numai anumite persoane de semnificatia profunda a obiectului, care trece de suport, de material si de materialitate. A te incredinta in rostul indumnezeit al unei icoane este un dar pe care nu il avem cu totii, indiferent cat suntem de credinciosi. Aici nu este vorba (doar) despre evlavie, ci despre intelegerea Traditiei crestine, in cele mai profunde sensuri ale sale. Malvine Mocenco face parte dintre acei foarte putini artisti care si-au sacrificat propria opera, pentru a ne lumina privirea cu opere de care ea, inaintea noastra, s-a indragostit. Daca privim cu atentie ceea ce doamna Mocenco a restaurat in cei 23 de ani de stradanie si daruire – carora le este dedicat acest catalog –, vom intelege ca intre ochii si mainile artistei si obiectele pe care a ales sa le restaureze s-a stabilit o relatie care trece de intelegere si ajunge la iubire. Este usor sa ii laudam restauratoarei maiestria artistica, indemanarea, priceperea si cunostintele teologale sau cele din domeniile chimiei si fizicii, care o ajuta sa ia deciziile corecte, atunci cand se apleaca asupra unei icoane, a unui tablou sau a unui covor (chiar si faptul ca poate trece, cu usurinta, de la un material si o tehnica anume la altele, complet diferite, este rar printre restauratorii contemporani, care tind sa intre intr-o nisa profesionala relativ ingusta, in care se simt confortabil!). Dar, dincolo de toate acestea, innascute (cum e talentul) si dobandite, ceea ce o face pe Malvine Mocenco sa fie un mare restaurator este, pe de o parte, capacitatea ei (am inclus aici si intuitia) de a se aseza in mintea creatorului originar al obiectului si, pe de alta parte, dragostea pe care o arata pentru opera. Fara aceste calitati – dovedite cu prisosinta si recunoscute ca atare, prin premiile dobandite si prin renumele castigat –, nu ar fi reusit sa lucreze atat de frumos si nici nu ar fi avut puterea fizica de a munci atat de mult. Este un sacrificiu zilnic, pe care il face, sunt convins, cu inima usoara, asa cum numai iubirea te poate face sa fii.

Dr. Virgil Stefan NITULESCU
Director general
Muzeul National al? aranului Roman
Mai, 2020

OPINIA CITITORILOR