„Celalalt tren pornise deja. Se vedea dupa miscarea lenta a rotilor. De pe scari sari o femeie si alerga spre vagonul pe care eram eu. Ca la o porunca, fara voia mea, aproape instinctiv, am inceput sa cobor. Si trenul meu se urnise. Spre mine alerga o femeie cu parul carunt, imbracata in negru. In urma ei au fost aruncate, pe fereastra, doua papornite care s-au rostogolit pe peronul dintre linii. De pe scara vagonului, era sa sar peste ea. M-am oprit la un pas-doi inaintea ei. Ne uitam unul la altul. Ii vedeam ochii puternic deschisi si privind spre mine neincrezatori. Buza de jos tremurand usor. Nu stiam cine e femeia aceea mica, cu parul carunt si imbracata in haine cernite. Nu ne urneam din loc niciunul, parca sa nu stricam visul, caci nu putea fi realitate. Ceea ce ramasese intre liniile garii, dupa plecarea celor doua trenuri: doi oameni care stateau incremeniti, unul in fata celuilalt, ca doua statui.“ Boris Rozescu

OPINIA CITITORILOR