Principiul fundamental al dreptului roman: Fiat justitia, pereat mundus (Sa se faca dreptate, chiar de-ar fi sa piara lumea) este astfel completat de dictonul ramas de la filosoful grec Protagoras, unul dintre cei mai straluciti sofisti ai antichitatii: Omnium rerum modus et mesura homo est (Omul este etalonul si masura tuturor lucrurilor). Primele cercetari de psihologie juridica au luat in calcul caracteristicile persoanelor care au comis delicte. Si in acest domeniu de cunoastere s-a inceput cu ceea ce era vizibil: varsta, apartenenta la gen (masculin/feminin), mediul de provenienta (urban/rural), situatia materiala (bogati/saraci). Au devenit clasice dihotomiile: delincventa juvenila versus delincventa adultilor, infractionalitate masculina versus infractionalitate feminina, furtul de bunastare versus furtul de necesitate. S-a trecut apoi la caracteristicile mai greu identificabile, precum instabilitatea emotiv-actionala, nivelul de adaptare sociala, lipsa de inhibitie, duplicitatea personalitatii criminale. Cu alte cuvinte, s-a parcurs un drum de la exterior spre interior, specific tuturor stiintelor socio-umane. S-a constatat insa ca variatiile direct observabile la nivelul individului (apartenenta la gen, la o clasa de varsta sau la o categorie sociala) nu explica de ce unele persoane comit infractiuni si altele nu. Ele ajuta la tipologia infractionalitatii, dar nu ofera o baza pentru predictia criminalitatii (in sensul larg al termenului de„comportament antisocial”). In prezent, interesul studiilor de psihologie judiciara se concentreaza asupra selfului (sau a sinelui) si a formelor acestuia. Teoria lombroziana a„stigmatelor” a devenit demult pagina de preistorie a stiintei comportamentului delincvent. Selful, vazut ca o„colectie organizata de credinte si simtaminte despre noi insine”, si mai ales self-controlul, definit ca fiind„gradul in care o persoana este vulnerabila la ispite”, constituie un element al nucleului dur al teoriei generale asupra crimei. In A General Theory of Crime de Michael R. Gottfredson si Travis Hirschi (1990) se acorda self-controlului, alaturi de ocazia criminala (criminal opportunity), locul central in determinarea crimei. Au fost identificate sase componente ale self-controlului care conduc la comportamentele delictuale:
1) persoanele cu control de sine scazut sunt impulsive, din acea cauza cauta gratificatii imediate, spre deosebire de persoanele cu self-control ridicat, care sunt capabile sa renunte la gratificatiile imediate in favoarea celor pe termen lung;
2) persoanele care au un control de sine scazut se caracterizeaza prin lipsa perseverentei, preferand„banii fara munca si sexul fara a face curte”;
3) gustul pentru risc, pentru aventura, pentru actiuni nesabuite;
4) preferinta pentru activitatea fizica in detrimentul contemplatiei sau conversatiei;
5) lipsa de sensibilitate fata de nevoile altora, indiferenta fata de suferinta lor, fiind„centrate pe sine”;
6) toleranta redusa la frustrare, inclinatia spre solutionarea conflictelor prin comportamente agresive.
Numeroase cercetari au pus in evidenta una sau mai multe dintre aceste caracteristici. Am in vedere studiile lui Carl Kean et al (1993), Peter B. Wood et al (1993), David T. Evens et al (1997), Douglas Longshore (1998) etc. In randul acestor cercetari se inscriu si studiile profesorului Tiberiu Bogdan, dovada fiind chiar lucrarea care vede acum lumina tiparului. Fondatorul psihologiei judiciare in Romania, Tiberiu Bogdan (1919-1996), gandea psihologia aplicata in domeniul justitiei ca fiind studiul caracteristicilor psihosociale ale participantilor la actiunea judiciara (infractor, victima, anchetator, martor, magistrat, avocat) si al legitatilor psihice care se evidentiaza in cursul diverselor faze ale procesului judiciar (Probleme de psihologie judiciara, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1973, p. 30). Lucrarile Comportamentul uman in procesul judiciar (1983) si Analiza psihologica a victimei; Rolul ei in procesul judiciar (1988), scrise in colaborare cu colonelul psiholog Ioan Santea de la Departamentul de Omucideri al Ministerului de Interne, au ajutat nu numai ofiterii din judiciar sa inteleaga fenomenul complex al criminalitatii, ci s-au constituit in autentice pledoarii pentru viata si adevar. Psihologii si sociologii au avut de invatat din aceste carti, care aduceau in discutie probleme fundamentale ale relatiei dintre individ si societate.
Din pacate, cartile la care m-am referit, purtand stampila„Secret de serviciu”, desi nu ascundeau niciun secret, nu au ajuns la publicul larg. Staruinta domnului colonel (r) Ioan Santea de a da o forma noua lucrarii Comportamentul uman in procesul judiciar, publicata intr-o prima varianta in urma cu peste douazeci de ani, mi se pare demna de toata lauda. Dincolo de neuitarea omului, savantului umanist si a prietenului nostru comun, din partea caruia sfatul intelept si vorbele de spirit se revarsau cu generozitate asupra celor pe care ii cunostea si ii iubea, aducerea la viata a conceptiei profesorului Tiberiu Bogdan despre rolul psihologiei in procesul judiciar arata ca, in ciuda vicisitudinilor vremurilor trecute (vezi condamnarea unor psihologi de prim rang in urma inscenarii„Meditatia transcedentala”), psihologia romaneasca s-a raportat la fluxul de idei pe plan mondial, fapt ce a permis recuperarea rapida a decalajului psihologiei judiciare din Romania fata de cea din tarile Europei de Vest si din America de Nord. Avatarurile acestei carti ating istoria recenta atat de accidentata si meandrele biografiei autorilor ei, ca si a profesoarei Ana Tucicov-Bogdan (1926-2006), trecuta in nefiinta fara sa fi pus punct introducerii sale cu titlul„Nasterea psihologiei judiciare ca stiinta in Romania”. Ca totdeauna, timpul nu a mai avut rabdare. Paginile scrise ca introducere de Ana Tucicov-Bogdan se constituie intr-o marturie emotionanta si raman ca o lacrima pentru ce ar fi trebuit sa fie.

Prof. univ. dr. Septimiu Chelcea
Universitatea din Bucuresti

Nr. de pagini: 464
Anul aparitiei: 2010