Lumea crestina sufera de multa vreme. Un rau ascuns o sapa din adancurile temeliei.

Ascuns, intrucat nu sunt ochi si minti atente indeajuns, pentru a fi vazute nenumaratele forme sub care acest rau apare si se face tot mai mult si mai puternic simtit in toate directiile si in toate ramurile de munca omeneasca.

De la Renastere si pana acum, lumea civilizata si crestina, trecand din jertfe in jertfe, manata mereu de idealul oranduirii ei cat mai mult si mai apropiat de dreptate, n-a crutat nimic pentru a-si atinge acest ideal.

In fata Bastiliei, pe baricade si pe esafod, la 1789, sangerand mai intai pentru libertatea si dreptatea individuala, pentru ca de la 1848 sa nu inceteze de-a curge, de la izvoarele si pana la gurile Dunarii, sangele diverselor natiuni pentru libertatea si dreptatea lor colectiva, lumea civilizata si crestina a dat un nesfarsit lant de martiri si eroi, cunoscuti si anonimi, pentru a fi consecventa cu insasi dogma si morala sa: asezarea unei vieti linistite si fericite prin dreptate.

Si, totusi, nici linistea si nici fericirea nu a dobandit-o; iar in numele mult doritei dreptati cele mai revoltatoare nelegiuiri se fac din ce in ce mai mult simtite.

In locul libertatii, restrictiile cele mai variate si mai puternice – conventional admise – s-au inaltat mai trufase si mai nepatrunse decat daramatele ziduri ale Bastiliei. In locul egalitatii, privilegiile plutocratiei parazitare – atotputernica prin mijloacele-i materiale – fac tot mai mult simtita umilinta si inegalitatea; in timp ce, crestineasca iubire a aproapelui: fraternitatea – oricand si peste tot data de crestini – ramane un cuvant gol, atunci cand acestia o cer sau o asteapta. - Ion Mota, Cluj, 1923

OPINIA CITITORILOR