Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata de Csaba Bela Nasz
DESCRIERE
Cartea autorului Csaba Bela Nasz „Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata de Csaba Bela Nasz" de la editura UNIVERSUL JURIDIC
Culegerea „Procedura insolventei. Jurisprudenta comentata” reuneste cele mai semnificative decizii pronuntate de Sectia a II-a civila, specializata in litigii privind profesionistii, a Curtii de Apel Timisoara in cursul anului 2016 in materie de insolventa, acestea acoperind diversitatea problemelor de drept solutionate atat din punct de vedere al derularii procedurii de insolventa, cat si al obligatiilor si raspunderii participantilor la aceasta procedura judiciara.
Lucrarea este organizata dupa principalele etape de derulare a procedurii de executare colectiva, respectiv: deschiderea procedurii, participantii la procedura, administrarea procedurii, reorganizarea si falimentul, inclusiv lichidarea activelor debitorului si distribuirea sumelor obtinute, inchiderea procedurii insolventei si antrenarea raspunderii pentru cauzarea starii de insolventa, urmand structura Codului insolventei.
Jurisprudenta selectata contine expunerea sintetica a celor mai relevante solutii de speta pronuntate de cele trei tribunale – Tribunalul Timis, Tribunalul Arad si Tribunalul Caras-Severin – din raza Curtii de Apel Timisoara in cursul anului 2016, iar cazuistica prezentata surprinde in special reglementarea noua, data de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, dar si de Legea nr. 85/2006, modificata, vizand acele institutii juridice care au fost preluate de Codul insolventei.
Autorul, cu o vasta experienta de judecator si cu o pregatire solida in domeniul dreptului comercial, in general, si al dreptului insolventei, in special, reuseste sa ofere un instrument util atat practicienilor (judecatori-sindici, avocati, practicieni in insolventa, consilieri juridici etc.), cat si administratorilor societatilor constituite in conditiile Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare.
Nr. de pagini: 350
Anul aparitiei: 2017
OPINIA CITITORILOR