Florea Burtan traieste prin si pentru poezie. Apropierea  lui de proza vine tot din nevoia de poezie. Poezia lumii in care a vazut lumina zilei, vazand, mai apoi, in anii prea repede trecatori ai copilariei, intamplari si oameni ce s-au mutat, odata cu curgerea timpului, din viata reala in memoria inimii sale. Singurul loc in care au ramas vii, fiindca, altfel, s-au dus de pe lumea aceasta, intamplarile, in negura uitarii, oamenii, pe Dealul Lacrimilor.
Povestirile din cartea de fata sunt marturii ale inimii poetului Florea Burtan ca viata acestora a fost candva aievea, si, totodata, dovezi ale faptului ca literatura, atunci cand e scrisa cu lacrimi, fara a fi lacrimogena, dimpotriva!, le poate pastra pana, hat, departe, in viitor, si lumina, si prospetimea.