Totul scaldat intr-o ironie uneori caustica, o raceala de chirurg in analizarea impasurilor existentiale. Personajele isi traiesc autentic ridicolul existentei marunte. Nu pentru ca ele ar fi in sine ridicole, ci pentru ca existenta are aceasta dimensiune. Cehoviene, ele viseaza la alte spatii si stari, pentru ca sfarsitul sa le fie, de cele mai multe ori, la fel de banal ca si viata. Chiar moartea e privita in aceeasi nota melancolic sarcastica, printr-o brusca taietura a finalului. O proza din chiar miezul existentei noastre din care cineva a furat sensul. Pe care nici punctul final al mortii nu i-l mai reda... (Cristian Craciun)