In colectia Patristica, seria Studii, a aparut un nou titlu,„Plansul de-bucurie-facator. Lacrimile de pocainta in scrierile Parintilor sirieni si bizantini”, autor Hannah Hunt, traducere de Dragos Dasca  (412 pp.). Importanta lucrarii de fata o reprezinta revalorizarea invataturii Parintilor Bisericii despre lacrimi. Plansul pentru pacatele savarsite curata sufletul celui ce se pocaieste si limpezeste ochii sai duhovnicesti. Aceasta realitate era cunoscuta si traita de Parintii desertului, dupa cum o arata si apoftegmele din Pateric:„Sa plangem fratilor! Ochii nostri sa verse lacrimi inainte ca sa ajungem acolo unde propriile lacrimi ne vor arde trupurile” (Macarie Egipteanul) sau„Roaga-te mai intai pentru darul lacrimilor, pentru ca prin plans sa-ti inmoi asprimea innascuta” (Evagrie Ponticul).  Cartea„Plansul de-bucurie-facator. Lacrimile de pocainta in scrierile Parintilor sirieni si bizantini” se axeaza in principal pe patru autori reprezentativi pentru Traditia Bisericii Ortodoxe: Ioan Scararul, Efrem Sirul, Isaac Sirul si Simeon Noul-Teolog. Sfantul Ioan Scararul zugraveste un tablou viu al durerii pe care o traieste omul ce se pocaieste. El foloseste un vocabular deosebit de exact din punct de vedere anatomic pentru a descrie senzatia inimii strapunse. Plansul este izvorul de apa racoritoare pe care Dumnezeu il da monahilor smeriti. El ne arata ca monahii sunt plangatorii care„de la trupul lor s-au intors ca de la un dusman”, si in acelasi timp sustine ca omul cu adevarat fara de prihana este cel care„isi ploua neincetat obrajii sai cu apele vii”; cu alte cuvinte, aspectele fizice si spirituale ale firii omenesti lucreaza impreuna pentru dobandirea mantuirii. Sfantul Efrem Sirul, cel de-al doilea scriitor patristic abordat in„Plansul de-bucurie-facator…”, pune accent pe pocainta femeii pacatoase, cea care i-a spalat picioarele Mantuitorului cu propriile lacrimi (Luca 7, 36-50). Datorita plansului sincer pentru pacatosenia sa, aceasta femeie se dovedeste a fi„vazatoare de Dumnezeu” fiindca, spre deosebire de farisei si de invatatii evrei, ea Il recunoaste pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu. Un alt autor din spatiul spiritualitatii siriene, Sfantul Isaac Sirul ne invata ca, prin plans, crestinul implineste cele doua mari porunci ale lui Hristos: lacrimile reprezinta o participare atat la patimirile lui Hristos, cat ale omenirii.„Isaac dezvolta in mod special conceptia monahala despre dinamica dintre iubirea omeneasca si cea dumnezeiasca. Daca sunt nelipsite zi de zi, smerenia si tacerea devin maicile plansului. Pocainta este manifestarea sa omeneasca. Omul care se pocaieste, faptura lui Dumnezeu din carne si duh, este simbolizata de persoana monahului, a carui lucrare zilnica de iubire si intristare il defineste pe plangator” (p. 204). Pentru Sfantul Isaac, nevointa neincetata a monahului de a plange pentru pacate reprezinta o intalnire a Dumnezeului cel Viu, al Carui Fiu, prin viata si moartea Sa, devine prototipul pentru ce inseamna a suferi si a simti intristare pentru pacat. Capitolele dedicate Sfantului Simeon Noul-Teolog, teologul lacrimilor neincetate, sunt deosebit de importante pentru intelegerea spiritualitatii isihaste. Hannah Hunt pune accent pe relatia parinte– fiu duhovnicesc dintre Simeon Evlaviosul si Simeon Noul-Teolog. Multe din conceptiile Noului Teolog isi au radacinile in viata inalta a Parintelui sau duhovnic, Simeon Evlaviosul. Printre acestea se afla si indemnul de a varsa lacrimi neincetat:„cine nu plange in fiecare zi– caci preget sa zic in fiecare ceas, ca sa nu par prea exagerat–, acela isi strica si-si pierde sufletul [lasandu-l sa moara de foame]”. Lacrimile nu exprima doar intristare, ci decojesc straturile pacatului, dezvaluind chipul lui Dumnezeu din firea omeneasca de dinainte de cadere.

Nr. de pagini : 413
Anul aparitiei : 2013

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review