PÉTER ESTERHÁZY (nascut in 1950, la Budapesta, intr-una dintre cele mai vechi si renumite familii aristocratice din Ungaria) este, probabil, scriitorul maghiar cel mai cunoscut in momentul de fata, una dintre vocile si constiintele literare definitorii pentru problematica spatiului central si est-european contemporan.

A urmat initial studii de matematica la universitatea din orasul natal si a lucrat ca matematician intre 1974 si 1978; a debutat in 1978 in reviste literare, iar de atunci s-a dedicat in intregime literaturii.

Este autorul unei opere vaste, ce cuprinde romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistica, lucrari traduse in peste douazeci si cinci de limbi si incununate cu numeroase distinctii nationale (printre care prestigiosul Premiu Kossuth, in 1996) si internationale (Herder, in 2002, Grinzane Cavour, in 2004, Premiul Pacii al Uniunii Editorilor si Librarilor din Germania, in 2004, Premiul de Excelenta al Institutului Cultural Roman, Premiul Grinzane-Beppe Fenoglio din Italia, in 2007 s. a.). Curtea Veche Publishing i-a dedicat lui Péter Esterházy o serie de autor in care au aparut, pana acum, in traducerea reputatei Anamaria Pop, urmatoarele carti: Verbele auxiliare ale inimii (2007), Harmonia cælestis (2008), Editie revazuta (2008), O femeie (2008), Rubens si femeile neeuclidiene (2009), un volum inedit de interviuri, La inceput eram inca un om normal - Dialog cyberspatial (2010), Péter Esterházy in dialog cu Iolanda Malamen si Nicio arta (2011).


    Elegantul volum pe care-l tineti in mana, dragi cititori, (dorinta mea secreta e sa-l mangaiati cu sufletul si sa-l cititi cu ratiunea!) este cel de-al zecelea pe care l-am tradus din opera lui Péter Esterházy. Cartea a fost scrisa intre 1972–1974, dar a aparut in 1976. Eu am tradus-o doar acum. De citit, am citit-o indata dupa 1990, cand s-a demolat cortina izolarii din jurul Romaniei. Dar e altceva sa citesti o carte - si cu totul altceva sa o traduci, sa te identifici cu fiecare cuvant, cu fiecare vibratie ce pulseaza in propozitii. De ce am tradus o doar acum? Nu stiu! Poate ca asa a fost sa fie. Poate a fost nevoie de acest "viceversa", sa traduc cartile scrise ulterior acesteia, iar apoi sa ma intorc la origo, pentru a putea afirma acum cu mana pe inima: la douazeci si ceva de ani, Péter Esterházy a avut nevoie de un singur cuvant, kalokagathia, ca sa posede literatura. Sau literatura l-a posedat? Nu mai are nicio importanta! Important e ca din contopirea de atunci s-au nascut Fancsikó (aristocratul cu "intelepciunea la patrat") si Pinta (rebelul in tricou de gimnastica si cu unghiile roase) - personaje eterne (Yin si Yang?) care apar - dincolo de "suprafata suprafetelor", sub diferite nume si ipostaze, in diferite situatii - in toate celelalte volume ale marelui (si-n felul sau unicul!) scriitor reprezentativ al literaturii maghiare contemporane. Deschideti larg usa casei voastre, dragi cititori, pentru Fancsikó si Pinta - nu veti regreta!
    Anamaria Pop

    "Proza lui Esterházy e saltareata, aluziva si colocviala… straluceste si scoate scantei. Propozitiile sunt active si concrete. Detaliile fizice tasnesc din intunericul ambivalentei emotionale."
    John Updike, The New Yorker



Nr. de pagini: 144
Anul aparitiei: 2014
Titlu original: Fancsiko es Pinta