Poeta Maria Zlatan Chihaia continua seria de pasteluri in alta varianta stilistica, conferind speciei o viziune artistica originala, intrucat discursul poetic este confesiv, iar freamatul naturii orchestreaza sublim comuniunea om-natura.

Asadar, in pastelurile poetei Maria Zlatan Chihaia nu predomina descriptivul, ci nelinistile unui eu liric cautandu-se pe sine, trecand prin anotimpuri, rasfatat de freamatul unei naturi ipostaziate in stari de suflet ca la romantici.

Parcurgand volumul de la un capat la altul, descoperim franturi din natura, raportate la intamplarile fiintei. Detaliile de peisaj sunt asumate, interiorizate, sunt proiectii ale trairilor poetei, rostirea este biografista, eul liric se afla in centrul fiintarii lumii intr-o constanta infuzie de divin, de sacru, de smerenie, iar rugaciunea este calea de accedere pe treapta de lumina a dumnezeirii.

Astfel, prima poezie este o ruga catre ingerul pazitor. Prin rugaciune, poeta spera s-o apere de neputinta, precum frunza ingalbenita de pe ram.

Poeta isi raporteaza sentimentele la nelinistea naturii, fie prin fosnet de vant, fie prin ploile ce framanta lutul, regasindu-si identitatea de esenta dintre eu si natura, in acelasi destin, constienta ca suntem farame din universul infinit: Norii cad ca fantome in padure, in timp ce gandul printre norii plumburii rataceste.

Discursul poetic este construit prin paralelismul om-natura, trairile poetei se identifica cu prefacerile naturii, in aceeasi naruire sub necrutatorul timp, in aceeasi macinare a clipei: Sunt boare de vant, de strigare, de ploaie, de nori.

In fiecare poem, regasim un eu liric penduland intre cer si pamant, intr-o ametitoare participare, asistand la metamorfozele naturii trecand prin anotimpuri. Pe pamant ma intrec in cant cu izvorul, cu frunza ce freamata in ramul cu floare.

Despre autor:

Ipostaze lirice in cautarea vesniciei in poezia Mariei Zlatan Chihaia

(nascuta in 26 octombrie, 1958, Viisoara, Vaslui, Romania)

(Fragmente din comentariul la volumul de poezii ,,Doruri din pribegie”, Editura Letras, 2021, de poeta, scriitoarea si eseista Elena Netcu)

Maria Zlatan Chihaia paseste cu sarguinta creatorului de poezie pe drumuri singuratice, cautand cu voluptate nemurirea. Traind revelatia ca Universul ii apartine, poeta se situeaza ca un Demiurg in centrul lumii fictionale, cuprinzand cu un ochi ciclopic Cerul si Pamantul. Ea transforma in poezie tot ce-i creeaza stare de vibratie, iubire, speranta, dor, departare. Natura, cu linistea si nelinistea ei, devine uneori ostila, o asalteaza cu stihiile devastatoare, alteori cauta cu o ravna neomeneasca nemurirea, tot in vecinatatea Cerului si a Pamantului.

Acest mod de facere a poeziei vine dintr-o traditie arhicunoscuta in lirica romaneasca si isi trage seva din experimentele lirice de la inceputuri. (…)

In marturisirile ei directe, lasa sa se intrevada ca ,,nimic din ce este omenesc nu-i este strain”, dictonul poetului latin Terentiu.

Totul sta sub semnul dorului care doare cu cat drumul e mai lung, cu cat departarea se pierde in zare. Ma las prinsa in brate doar de rafale de vant… caci, se destainuie poeta, Stihiile ma impresoara cu fata lor hada – (Floarea de pelin).

Iubirea, in viziunea Mariei Zlatan, este un ritual implinit numai in mijlocul naturii, (…) totul se consuma in clipele efemere si-n flacara de dor (Speranta si dor), intrucat este convinsa ca Intre cer si pamant viata curge-n tumult.

Discursul liric al poetei penduleaza intre doua coordonate spatiale, ceresc si pamantesc, toposuri de lumina, de speranta, de durere si implinire, de vise si deznadejde, tot ceea ce-i este dat fiintei umane sa traiasca in clipa cea repede (ca sa amintim rostirea eminesciana).

Imaginile poetice sunt adevarate explozii de lumina, culese din fiecare anotimp, partas la dorurile poetei, pe drumuri care urca si coboara, care se duc si se intorc, intr-un du-te-vino ametitor. Aproape ca nu e poem in care sa nu apara motivul drumului, al noptii, al lunii, al visului, dar, mai ales, al dorului.

Privind in ansamblu acest grupaj de poeme, asistam la o prelunga confesiune lirica din care nu lipseste niciun detaliu dintr-o natura exhaustiva, martora permanent la dorurile poetei.

Din ciclul de volume intitulat Pasteluri, cu subtitlul Anotimpuri, prezentul volum este creat ca o continuitate a universului creator al poetei Maria Zlatan Chihaia, care invita cititorii sa impartaseasca din frumusetile naturii, sentimente umane profunde, intr-o explozie de culori si lumini, de a fi sau a nu fi, intr-o continua cautare a Creatorului, a cunoasterii misterelor existentiale ale materiei, ale tot ceea ce este viu.

Celelalte volume din ciclul Pasteluri sunt in curs de aparitie, in lunile ce urmeaza ale acestui an, impreuna cu romanul Secrete.

OPINIA CITITORILOR