Alexandru Barladeanu despre Dej, Ceausescu si Iliescu.
Convorbiri Maurer si lumea de ieri. Marturii despre stalinizarea Romaniei Convorbiri neterminate cu Corneliu Manescu
Lavinia Betea

« Intre mica si marea istorie»

Cuvint catre cititori

In pregatirea acestei noi editii m-a incercat, desigur, tentatia introducerii unor note noi in textul initial, care sa corecteze ori sa intregeasca continuturile convorbirilor vechi. Mi s-a parut insa necinstit fata de interlocutorii mei care, trecuti din lumea aceasta, nu-si mai pot exprima parerile. As avea totodata senzatia zadarniciei, caci scrierea istoriei, mai ales a celei recente, nu e si nu poate fi niciodata completa ori incheiata. Datorita acestor munci am multe datorii pe care nu voi putea niciodata, la modul personal, sa le platesc. In primul rind fata de interlocutorii care m-au ingaduit in intimitatea lor povestindu-mi despre zonele de intersectie ale biografiei lor cu marea istorie ; de obicei i-am suparat cu maniera declarat obiectiva a relatarilor si interpretarilor publice ale acestor povesti de viata. Prieteni care
m-au ajutat sa fac costisitoarele drumuri din capatul vestic al tarii in Capitala ori m-au gazduit cind imi petreceam concediul in arhive si convorbiri. Jurnalisti care au semnalat si comentat cartile mele si universitari care m-au invitat la reuniunile lor stiintifice. Functionari publici de ranguri si din institutii diverse care m-au spijinit pe parcursul birocratic al eliberarii permiselor de cercetare si calauzirii cererilor de documentare. Necunoscuti care
mi-au scris ori telefonat oferindu-mi sprijinul lor.
Le multumesc, inca o data, tuturor!

Lavinia Betea
Jurnalul National, joi, 3 aprilie 2008, p. 12

«In umbra"marelui frate"»

[...] Cei trei nu au fost doar martori (desi asta vor cel mai adesea sa sugereze), ci si actori
ai« piesei». Nici unul nu a jucat ca« figurant», dimpotriva, au fost personaje centrale, cu remarcabile prim-planuri, cu posibile« replici» ce puteau sa schimbe« firul rosu» al actiunii. Ion Gheorghe Maurer, primul-ministru comunist cu cel mai lung mandat,
recunoaste - de exemplu - ca numirea lui Ceausescu drept succesor al primului dictator stalinist al României, Gheorghiu-Dej, i se datoreaza. Cu un alt urmas, România ar fi aratat - poate - altfel. Bârladeanu afirma - alt exemplu - ca a inteles rapid precaritatea mecanismului economic etatist, dar, soldat disciplinat al« Partidului», nu si-a permis sa-l puna in discutie. Toti cei trei demnitari pozeaza in critici ai regimului, dar, in realitate au fost doar oponentii dictaturii personale a lui Ceausescu. Nici unul dintre ei, din varii, dar« nobile», motive (independenta tarii, unitatea« partidului», pastrarea« deschiderii democratice» etc.) nu s-a rasculat impotriva sistemului atunci cind aveau« pirghiile» lui in miini. Opozitia fata de« clanul de familie» al lui Ceausescu a inceput sa se concretizeze abia dupa ce dictatorul i-a« eliberat» din functii, cind beneficiile« sistemului» au incetat sa se mai reverse din plin asupra lor. Micile istorii pe care le povestesc sint, asadar, de la inceput, mistificari. Dl. Bârladeanu recunoaste, la un moment dat, ca« istoria nu i-a dat dreptate» si ca adevaratii eroi ai ei sint anticomunisti veritabili, precum Corneliu Coposu, care au suferit in inchisori si in zonele de deportare« dreptatea» regimului. Dar, acelasi« actor» afirma ca, practic, nu stia mare lucru despre represiunea« partidului» impotriva poporului
(orice« revolutie» avind - desigur -« victime colaterale»), si stia foarte putin despre nemiloasa confruntare din interiorul formatiunii, despre lupta dintre« factiuni», cataloage de cistigatori, dupa conjuncturi de stinga sau de dreapta, nationaliste sau cosmopolite. Din perspectiva marii istorii, zicerile lor sint concludente deci numai indirect, ca documente ale unei psihologii deformate, ca marturii despre« tehnicile de supravietuire», ca exemplificari
ale dedublarii si machiavelismului politic.

[...]

Cei trei au, pina la un punct, un destin asemanator. Provin din clasa de mijloc, fac studii juridice, se simt atrasi de idealurile stingii. Perioada interbelica este in România Mare una tulbure. Alipirea la Vechiul Regat a Transilvaniei, Banatului, Bucovinei si Basarabiei a pus tarii probleme greu de rezolvat, iar presiunea externa a unor vecini incomozi le-a accentuat. S-ar fi putut aproape spune ca, la granite, România nu avea decit un prieten: Marea Neagra. In plus, disparitia prematura a celor doi« piloni» ai Marii Uniri, regele Ferdinand si premierul Ion I. C. Bratianu, a destabilizat scena politica, lasind loc ambitiilor« mintuitoare» ale unor aventuri, precum Carol al II-lea sau C. Zelea-Codreanu. Putini intelectuali, in raport cu floarea« intelighentiei» românesti, irezistibil atrasa de dreapta totalitara, s-a situat in stinga comunizanta, in minusculul si conspiratul PC(d)R, partid ilegal (din 1924) pentru ca sustinea ca statul român are« caracter imperialist». Printre ei s-au situat si cei trei, mai putin din convingere si mai mult din frustrari sau calcul politic, in contextul ascensiunii totalitarismului fascist fiind previzibila ciocnirea cu« marele vecin de la rasarit», URSS-ul. Marturisirile despre raporturile din« partidul deplin conspirat», despre presiunile Cominternului de la Moscova, despre luptele intestine ale diverselor grupuscule (cel« din inchisori», din exterior sau cel« moscovit») sint insa extrem de interesante, dezvaluind modul in care s-a gatit pentru asaltul puterii un partid aproape inexistent, dar care avea in spate o viitoare armata de ocupatie, Armata Rosie. Abia dupa preluarea puterii, in urma infringerii in cel de-al doilea razboi mondial,« partidul» se impune aplicind, in prezenta ocupantului sovietic, modelul acestuia de constructie sociala. Intr-un partid in care« trecutul glorios de lupta» putea deveni oricind o« tradare mirsava», Bârladeanu, Maurer si Manescu si-au facut carierele, cu suisuri si coborisuri, pe baza apropierii de cel mai calculat, cel mai viclean si, probabil, in raport cu competitorii sai de marca, cel mai putin cultivat conducator comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ascensiunea lui Ceausescu, pe care au sustinut-o, dupa decesul lui Dej, cu vaga speranta ca il vor domina, a marcat si inceputul marginalizarii lor in sistem, pensionarea reprezentind la comunisti o moarte civica, chiar daca ea era una« aurita».
D-na Lavinia Betea a reusit, prin promovarea acestor« marturisiri» in care personajele isi precizeaza selectiv implicarile, obtinerea unor excelente documente subiective, ce trebuie insa luate cu titlu de inventar in reconstituirea adevaratei istorii a comunismului românesc pentru ca, pe de o parte, regimul pe care-l slujisera cu sirg nu mai exista si, pe de alta parte, la limita biologica a vietii, fiecare isi proiecta intr-un anume fel posteritatea. Exista insa, dincolo de nuantele specifice ale unor destine asemanatoare din pricina conjuncturilor in care, mai mult sau mai putin intimplator, au reactionat la fel, o ciudata atitudine comuna a celor trei« baroni rosii» fata de« Partid», de conducatorul sau, de deciziile acestuia. Nici unul nu stie, decit din birfe si zvonuri, cum se luau deciziile in acest« partid al egalilor», nici unul nu este dispus sa isi asume vreo responsabilitate individuala pentru marile traume provocate societatii, nici unul nu are amintiri despre crimele impotriva ansamblului comunitatii, ce par mai degraba a fi faptuite de altii, de necunoscuti. Crimele din Partid sint insa explicate aproape ca o« selectie naturala»: in lupta politica, cine pierde dispare. Cistigatori cu Dej, pentru care au un fel de admiratie neconditionata (chiar si slabiciunile umane fiindu-i intelese), ei au pierdut cu Ceausescu, fara sa accepte ca, in fapt, si in cazul lor a functionat aceeasi selectie.
« Cele mai insemnate"dezvaluiri" ale interlocutorilor mei -, scrie, in prefata, autoarea - au fost informatiile si opiniile ce nu apar niciodata in documentele oficiale din arhive: animozitatile ori simpatiile din cercul puterii, modul in care acestea sint influentate de personaje aflate in plan secund prin intermediul unor legaturi afective, grilele de evaluare si selectie a actorilor din scenariile puterii, intentiile, temerile sau sperantele care au condus la adoptarea unor decizii.» Aceste« dezvaluiri» centrate pe propria persoana in cazul fiecaruia dintre cei trei, sint, mai degraba, importante pentru refacerea imaginii organizatiei din care au facut parte si pentru care« au activat» aproape intreaga lor viata: Partidul. Nici o formatiune politica din cele cunoscute (cu exceptia, probabila, a partidelor fasciste) nu a fost atit de strict ierarhizata, atit de clar dominata de arbitrariul liderilor, atit de parazitata de o« birocratie de partid» (« activistii») precum Partidul Comunist. Doctrina marxista, utopia initiala aproape nu a contat, liderii gruparii - in majoritatea absoluta de o mediocritate si o incultura crasa - necunoscindu-le decit prin nenumarate filtre si numai in linii mari. [...]

Toma Roman
Romania literara, nr. 12/28 martie 2008, p. 21

« Partea lor de adevar»

La Editura Compania a aparut volumul« Partea lor de adevar» de Lavinia Betea. Pasionata de istoria recenta a Romaniei, autoarea a adunat sub acest titlu trei ample interviuri aparute anterior separat:« Alexandru Barladeanu despre Dej, Ceausescu si Iliescu. Convorbiri»,« Maurer si lumea de ieri. Marturii despre stalinizarea Romaniei» si« Convorbiri neterminate cu Corneliu Manescu». Cartea contine numeroase informatii« la prima mina», care nu apar in documentele oficiale ale epocii. Cei trei fosti inalti demnitari ai puterii comuniste, invitati de Lavinia Betea la o incursiune in trecut, dezvaluie culisele regimului comunist in aceste convorbiri, veritabile piese documentare necesare oricui vrea sa inteleaga regimul comunist din Romania.

Lucia Verona
Saptamina financiara, luni, 10 martie 2008, p. 46

Format: 16 x 23 cm
Nr. pagini: 648