Parmenide este unul dintre cele mai dificile dialoguri ale lui Platon, iar o buna traducere inlesneste intelegerea corecta a textului. De aceea, editia bilingva pe care o publicam – cu o traducere datorata prof. Sorin Vieru – se dovedeste a fi un instrument valoros in studiul Ideilor la Platon. Cititorul va fi surprins sa constate ca acest exercitiu filosofic, care isi revendica virtutile austere ale rationalismului, conduce necurmat la aporie.

Revenind la mitul pesterii din Republica, in care cei asezati cu spatele la foc vad umbre amplificate ale lucrurilor, la care nu au acces direct. Pozitia lui Socrate in planul teoriei formelor si concluzia la care conduce neabatut in Dialog, argumentatia lui Parmedine sunt intru totul incomode: participatia la idee a lucrurilor si accesul la idee al muritorilor nu sunt asigurate. Formele exista si lucrurile trebuie sa cada sub forme, dificultatile legate de formula participatiei nu pot afecta acceptarea neconditionata a insasi Formei, dar si a participatiei, intr-un fel sau altul, a lucrurilor la Forme.

Indemnul si sfatul lui Constantin Noica au contribuit in mod decisiv la finisarea traducerii de fata, inceputa dealtfel tot sub impulsul sau. In primavara anului 1987, versiunea noastra a fost citita si adnotata de domnia sa. Lectura a fost urmata de cateva discutii in cadrul carora o parte din text (126 a - 142 b) si din Lamuriri preliminare a fost citita si comentata pe baza observatiilor si sugestiilor facute, rezultand solutii mai bune. Farmecul acelor sedinte de lucru, impregnate de generozitatea intelectuala a initiatorului lor, constituie amintirea cea mai de pret a semnatarului acestei incercari de transpunere.

Sorin Vieru

Volumul este o invitatie la cunoastere prin cultura.

Platon a fost un filozof al Greciei antice si fondatorul Academiei din Atena. Este considerat figura pivotanta pentru dezvoltarea filosofiei, in special a traditiei Occidentale. Spre deosebire de ceilalti filosofi contemporani ai sai, intreaga opera a lui Platon se presupune ca a supravietuit intacta pentru mai bine de 2500 de ani.

Alaturi de profesorul sau, Socrate, si de cel mai cunoscut student al sau, Aristotel, Platon a pus bazele filosofiei Occidentale si stiintei. Dupa spusele lui Alfred North Whithead: „caracterizarea in general cea mai sigura a traditiei filosofice europene este ca ea consta intr-o serie de note de subsol la scrierile lui Platon.” Dincolo de importantele sale contributii care au ajutat la inchegarea filosofiei, stiintei si matematicii pe continentul european, Platon este adesea considerat ca fiind unul dintre importantele personaje fondatoare ale spiritualitatii occidentale. Friedrich Nietzsche, alaturi de alti ganditori, au caracterizat Crestinismul ca fiind ,,platonism pentru mase”. Influenta lui Platon asupra gandirii crestine este adesea vazuta ca fiind mediata de catre Sfantul Augustin de Hipona, acesta din urma fiind unul dintre cei mai importanti teologi si filosofi din istoria Crestinatatii.

Platon a inovat dialogul scris si formele dialectice in filosofie, care origineaza odata cu el. In special prin dialogurile Republica si Legile, Platon pune bazele si filosofiei politice occidentale, producand unele dintre cele mai timpurii tratate politice scrise din perspectiva filosofica.

La randul sau, Platon a fost profund influentat de predecesori precum Socrate, Parmenide, Heraclit si Pitagora, cu toate ca putine dintre textele acestora s-au pastrat si majoritatea cunostintelor care mai exista acestia provin din dialogurile lui Platon.

Revenim la izvorul primar „Platon. Parmenide” in traducerea discipolului lui C. Noica – Sorin Vieru despre curajul si exercitiul filosofic privind ipotezele asupra lui UNU din metodica lui Parmenide, ca Unu este intreg si Unu Plural (avand parti): 1. Unu este in fiecare din partile sale; 2. Unu este si intreg; 3. Unu este limitat si nelimitat; 4. Unu participa la fiinta si la timp; 5. Unu este si devine: „... nu este nici intreg, nu are nici parti; nu este nici drept, nici rotund; nu este nici in sine insusi, nici in altul; nu este nici statator, nici miscator; nu este nici identic, nici diferit cu sine sau cu altul decat sine; nici asemenea, nici neasemenea; nici egal, nici inegal; nici mai mare, nici mai mic decat el insusi ori decat altul; nu fiinteaza nici in timp, nici in spatiu; si este total inaccesibil pentru numire, pentru cunoastere, simtire si parere” [6, p. 12]. Parmenide este un exercitiu de presupunere, un procedeu argumentativ cu deducere din ipoteze si S. Vieru semnifica rolul lui pentru Noica: „Fara a starui asupra semnificatiei majore a exercitiului argumentativ din Parmenide - a se vedea in aceasta privinta insemnarile lui Constantin Noica – ne marginim sa consemnam aici o alta semnificatie vizuala a tranzitiei de la discutia Parmenide-Socrate, in jurul posibilitatii participarii la forme a lucrurilor – la deductiile din ipotezele asupra lui UNU” [6, p. 21]. Dupa S. Vieru, meritul semnificativ a lui Platon de oferire a unei functii noi pentru deductie, reiesind din ipoteze este: sistematizarea ipotezelor in corespondenta cu organizarea metodica a intrebarilor, care apoi devine LOGICA. El subliniaza importanta lecturii lui Parmenide, care impune studiu si interpretare nu numai pentru continutul textului, dar si a intelege dialogul despre UNU, despre forme si exercitiu filosofic: „Tema Unului in unicitatea ei, se desface, se ramifica si se impleteste cu alte teme; ideea 116 Scoala doctorala stiinte umaniste se impleteste cu alte idei, si chiar cu opusele ei, asimilandu-le. Asa se confirma Unul cu celelalte decat el insasi. Forma respectiva, forma altora decat Unul: Unul se confrunta cu fiinta si nefiinta, cu timpul si timpurile, deci cu devenirea; Unul se confrunta cu pluralitatea (multiplul), cu identicul si diferitul etc., etc. Toate acestea constituie tematizarea verticala a Unului, daca prin exercitiul filosofic pe una din laturile sale” [6, p.23]. E mic studiul actual pentru a relata detaliat intr-o tablita ipoteza lui Parmenide si raspunsul (ar fi spus Aristotel), ce a prezentat doar intr-o forma rezultativa acad. Gheorghe Vladutescu, insa voi da citire fragmentelor considerate ca sursa de inspiratie pentru Noica in rapoartele culturii. Punctul 146. „Orice lucru, in raport cu orice lucru se prezinta, cred dupa cum urmeaza. Este sau identic, sau diferit; caci altminteri... ar fi in raport cu un lucru dat sau o parte a acestuia, sau cumva intreg din care acela este parte” (- Evident). Punctul 147. „Rezulta, asa dar, ca daca sub toate raporturile avem pe de-o parte Unul, pe de alta parte, cele ce nu sunt Unu. Unul nu va fi nici parte a celor ce nu sunt Unul, nici intreg fata de acestea, ca fata de parti; la randul lor, cele ce nu sunt Unu, nu sunt nici parti ale Unului, nici intreguri fata de acela, ca fata de o parte a lor” (- Fireste). Punctul 148. „... in raport cu diferitul insusi, Unului ii este dat sa fie nu altceva decat celelalte, ci chiar acelasi lucru, iar ceea ce primeste un caracter identic este desigur asemenea; ori nu-i asa?” (- Ba da) [6, p. 108]. Sorin Vieru apreciaza rolul dialogului din antichitate „ca una din cheile de bolta ale lui Platon”, aducand omagiu lui Noica in aportul pentru traducerea lui Parmenide: „Indemnul si sfatul lui Constantin Noica au contribuit decisiv la finisarea traducerii de fata, inceputa de altfel tot sub impulsul sau, in primavara anului 1987, versiunea noastra a fost citita si adnotata de Domnia sa... Farmecul acelor sedinte de lucru, impregnate de generozitatea intelectuala a initiatorului lor, constituie amintirea cea mai de pret a semnatorului acestei incercari de transpunere” [6, p. 45].

OPINIA CITITORILOR