Insemnarile mele sunt foarte putine, cateva picaturi fata de abundenta harului care curgea din cuvintele Parintelui Porfirie, din rugaciunea si din viata lui si adapa adancul sufletului, ca sa creasca „doua frunzulite verzi”, asa cum spunea Parintele, sa vina harul lui Dumnezeu sa le incalzeasca, sa creasca. Si nici nu poate fi descris in cuvinte ce iti transmitea de fiecare data cand te apropiai de el, pentru orice motiv. Parintele Porfirie spunea chiar, cu o bunatate extraordinara, care se vedea pe chipul lui, ca ar vrea sa ii primeasca pe toti si sa le vorbeasca tuturor, chiar si celor care se duc la el din curiozitate. 

Te duceai si te prabuseai langa patul lui de suferinta, erai un ghem de disperare, iar el isi punea mana pe capul tau. Din cand in cand, auzeai cate o soapta: „Doamne Iisuse Hristoase...” Ceva te strabatea launtric si in mod tainic te schimba, fara sa iti dai seama. Iti lua greutatea, te scotea din incurcatura si din disperare. Te binecuvanta si te ridicai. Te asezai pe un scaunel, langa el. Uneori, Parintele statea asezat pe pat, sprijinindu-si picioarele pe un reazem improvizat. Si iti spunea: „Hai acum, te rog, sa il ajuti pe batranul tau tata. Acopera-mi bine picioarele cu patura.” Faceai aceasta si te privea cu atata iubire, zambindu-ti cu o bunatate enorma, ca ti se umpleau ochii de lacrimi. 

Αna Kostaku

OPINIA CITITORILOR