Osteopatia. Filosofie si principii
DESCRIERE
Cartea autorului A. T Still „Osteopatia. Filosofie si principii" de la editura MEDITATIVE ARTS
Însă cea mai importantă moştenire pe care o lasă Andrew T. Still lumii este, cu siguranţă, descoperirea unei metode alternative de vindecare şi popularizarea ei în ciuda opoziţiei vehemente pe care o întâlneşte din partea confraţilor săi. Aceştia îi critică fervent ipotezele ştiinţifice şi îi pun la îndoială nu numai tehnica descoperită, ci şi judecata. Still a trebuit să se lupte cu prejudecăţile lor şi a reuşit să consolideze un sistem de vindecare care se practică şi astăzi cu succes şi care a stat la baza dezvoltării altor terapii complementare de succes: chiropractica, terapia cranio-sacrală etc.
Pentru cititorul contemporan, unele dintre informaţiile prezentate de Still în Osteopatia. Filosofie și principii pot părea desuete, însă, dacă dăm la o parte acele teorii şi ipoteze pe care medicina modernă le-a invalidat în decursul secolului care s-a scurs de la apariţia acestei cărţi, ne rămâne bogăţia de idei originale şi validitatea principiilor de bază ale osteopatiei, care au rămas intacte peste timp.
„Obiectivul meu este să fac din osteopat un filosof şi să îl pun pe soclul raţiunii. Atunci nu voi fi preocupat să scriu detalii cu privire la tratarea unui organ din corpul omenesc, deoarece [osteopatul] va fi pregătit să ştie ce a provocat schimbări în toate tipurile de forme şi de mişcare. Vreau să pun în mintea lui busola şi atenţia, ca să poată merge de la efect la cauza fiecărei anomalii din corp.
[…] Când înţelegi şi te ghidezi după legile raţiunii, confuzia va fi departe de tine în orice luptă împotriva bolii.” (Autobiografíe)
Osteopatul trebuie să aibă cunoştinţe perfecte de anatomie, să fie un bun profesionist şi să aibă un raţionament fără cusur. Nu de puţine ori din cartea lui Still se aude o voce cu rol de responsabilizare a celor care îi vor duce munca mai departe: osteopatul trebuie să fie un medic bun, altfel pacientul îşi pierde economiile şi timpul.
“Osteopatia este știința care constă în cunoștințe exacte, exhaustive și verificabile despre structura și funcționarea mecanismului uman, anatomic, fiziologic si psihologic, inclusiv chimia și fizica elementelor sale cunoscute, așa cum au fost descoperite prin anumite legi organice și resurse de vindecare existente în corpul însuși, prin care natura, sub tratament științific specific practicii osteopatice, pe lângă toate metodele obișnuite de stimulare străină, artificială sau medicală și în acord cu propriile principii mecanice, activități moleculare și procese metabolice, se poate recupera după dislocări, organizări deficitare, deranjamente și după bolile cauzate ca urmare a acestor disfuncționalități, recăpătându-și echilibrul normal în formă și funcționare, în sănătate și putere.” A. T. Still
Format: 13*20
Numar pagini: 240
OPINIA CITITORILOR