Mintea indreptata spre afara este radacina naivitatii tale copilaresti. Chiar daca ai ajunge la luna, ce ai sa faci acolo? Vei fi acelasi! Vei sta pe luna avand in cap aceleasi prostii, acelasi balegar de vaca sfanta pe care il tot cari in inima. Nu va fi nici o diferenta.

 

Poti sa fii sarac lipit, poti sa fii putred de bogat; poti sa fii total anonim, poti sa fii renumit in toata lumea - nu exista nici o diferenta, tot copilaros esti, si asa vei ramane daca mintea ta nu va face o cotitura la o suta optzeci de grade, incepand sa se indrepte spre interior, daca mintea nu ia o cu totul alta dimensiune, devenind meditatie.

   Meditatia este intoarcerea mintii catre sursa ei.

   Meditatia te face matur; meditatia te face cu adevarat adult. Sa inaintezi in varsta nu inseamna sa devii cu adevarat adult, pentru ca vad oameni de optzeci de ani care joaca jocuri urate, se joaca de-a puterea politica. Somnul pare sa fie profund. Cand au sa se trezeasca? Cand se vor gandi la lumea launtrica?

   Moartea iti va lua tot ce ai acumulat - putere, bani, prestigiu. Nu va ramane nici urma din toate astea. Toata viata ta va fi anihilata. Va veni moartea si va distruge tot ce ai realizat; va veni moartea si iti va dovedi ca palatele tale n-au fost decat palate din carti de joc.

   Maturitatea inseamna sa stii ca exista in tine ceva nemuritor, ceva care va transcede moartea. Ca sa stii, trebuie sa-l cunosti. Mintea cunoaste lumea, meditatia il cunoaste pe Dumnezeu. Mintea este o cale de a intelege obiectul, meditatia este o cale de a intelege subiectul. Mintea se preocupa de continut, meditatia se preocupa de continator - constiinta. Mintea e obsedata de nori, meditatia cauta cerul. Norii vin si pleaca; cerul ramane, dainuie.

   Cauta cerul launtric. Iar daca il vei gasi, nu vei muri niciodata. Corpul va muri, mintea va muri, dar tu nu vei muri. Iar cand cunosti asta, cunosti viata. Ceea ce numesti tu acum viata nu e viata adevarata pentru ca o sa moara. Numai cel care mediteaza stie ce e viata, pentru ca el a ajuns la sursa vesniciei.


Cuprins:

Cuvant inainte. Arta de a trai... 9

DEFINITII... 23
   De la ignoranta la inocenta... 23
   Maturitatea si batranetea... 26
   Maturitatea spiritului... 35

CICLURILE DE SAPTE ANI ALE VIETII... 43

SIMPTOME... 65
   Strainul din salon... 65

MENOPAUZA - NU E DOAR O PROBLEMA A FEMEILOR... 69
   Batranul obscen... 71
   Amaraciunea... 75

RELATIA MATURA... 77
   Dependenta, independenta, interdependenta... 77
   Iubirea intre nevoie si daruire... 78
   Iubirea si casatoria... 86
   Parintele si copilul... 90
   Iubire plus constientizare egal fiinta... 99

LA RASCRUCE DE DRUMURI... 107
   Cand vesnicia se intersecteaza cu timpul... 107
   Legile batranetii... 108

TRANZITII... 127
   De la nu la da... 127
   Intregirea si centrarea... 130
   Cand nasterea si moartea devin una... 139
   Iesirea din joc... 146

NEDUMERIRI... 149
   Omorul justificabil... 149
   Viata fara atitudine... 154
   De la sex la senzualitate... 167

O CALATORIE NEINTRERUPTA... 175

Pentru informatii suplimentare... 183
Despre autor... 185
Despre Statiunea de Meditatie Osho... 187

Fragment:

Maturizarea inseamna sa patrunzi clipa de clipa tot mai adanc in principiul vietii; inseamna sa te indepartezi de moarte, sa nu mergi catre ea. Cu cat patrunzi mai adanc in viata, cu atat intelegi mai bine nemurirea din tine. Te indepartezi de moarte, si vine o clipa cand intelegi ca moartea nu e decat o schimbare de haine, sau o schim¬bare de casa, sau o schimbare de forma - nimic nu moare, nimic nu poate sa moara.

   Moartea este cea mai mare iluzie care exista.

   Cat despre maturizare, uita-te la un copac. Pe masura ce copacul se maturizeaza, radacinile lui patrund tot mai adanc in pamant. Exista un echilibru - cu cat creste copacul mai inalt, cu atat mai adanci sunt radacinile lui. N-ai sa gasesti un copac inalt de patruzeci si cinci de metri cu radacini mici; ele nu ar putea sustine un copac atat de mare.

   In viata, maturizarea inseamna sa cresti in adancimea ta, acolo unde iti sunt radacinile.

   Pentru mine, primul principiu al vietii este meditatia. Tot restul vine dupa aceea. Iar cea mai buna perioada pentru meditatie este copilaria. Cand cresti, te apropii de moarte, si iti e tot mai greu sa intri in starea de meditatie.

   Meditatia inseamna sa intri in nemurirea ta, sa intri in vesnicia ta, sa intri in dumnezeirea ta. Iar copilul este persoana cea mai calificata sa cunoasca ce e meditatia, pentru ca el nu este inca impovarat de cunostinte, de religie, de educatie, de tot felul de prostii. El este inocent.

   Dar, din nefericire, inocenta lui este condamnata, fiind socotita ignoranta. Ignoranta si inocenta seamana intru catva, dar nu sunt acelasi lucru. Si ignoranta este o
stare de necunoastere, la fel ca inocenta, dar intre ele exista si o mare diferenta care, pana acum, a fost trecuta cu vederea de intreaga omenire. Inocenta nu e cunoscatoare, dar nici nu doreste sa fie. E absolut multumita asa cum e, este implinita.

   Copilul mic nu are ambitii, nu are dorinte. El e complet absorbit de moment - o pasare in zbor ii capteaza in intregime atentia; un fluture frumos colorat il vrajeste; vede curcubeul pe cer si mintea lui nu concepe ca poate sa existe ceva mai semnificativ, mai bogat decat acest curcubeu. Si noaptea plina de stele, stele si iar stele... Inocenta e bogata, e plina, e pura. Ignoranta e saraca, e o cersetoare - vrea asta, vrea aia, vrea sa fie cunoscatoare, vrea sa fie respectabila, vrea sa fie instarita, vrea sa fie puternica. Ignoranta merge pe drumul dorintei. Inocenta e o stare de lipsa de dorinte. Dar, din cauza ca ambele sunt lipsite de cunoastere, lumea a continuat sa le confunde natura, considerandu-le a fi acelasi lucru.

   Primul pas in arta de a trai este intelegerea deosebirii dintre ignoranta si inocenta. Inocenta trebuie sprijinita, protejata, deoarece copilul a adus cu el pe lume cea mai mare comoara, comoara pe care inteleptii o gasesc dupa indelungate si chinuitoare eforturi. Inteleptii spun ca ei au redevenit copii, s-au nascut din nou. In India, adevaratul brahmin, adevaratul cunoscator isi spune dwij, nascut de doua ori. De ce nascut de doua ori? Ce s-a intamplat cu prima nastere? De ce e nevoie de a doua nastere? Si ce a castigat la a doua nastere?

   Ce se intampla cu o floare care infloreste in inima padurii, fara ca nimeni s-o aprecieze, fara ca nimeni sa-i cunoasca parfumul, fara ca nimeni sa treaca si sa spuna ca e frumoasa? Moare? Sufera? Intra in panica? Se sinucide? Nu, ea continua sa infloreasca, sa-si raspandeasca parfumul, indiferent daca o vede sau nu cineva. Ea continua sa-si raspandeasca mireasma in vant. Continua sa-si ofere frumusetea lui Dumnezeu, intregului. Daca sunt singur, eu am sa continui sa fiu la fel de iubitor ca atunci cand sunt cu tine. Nu tu esti cel care creeaza iubirea mea. Daca ar fi asa, atunci cand tu n-ai mai fi, n-ar mai fi nici iubirea. Nu tu smulgi din mine iubirea; eu imi revars iubirea asupra ta - este o iubire-dar, o iubire-fiinta.

   Nu sunt de acord cu C. S. Lewis si cu Abraham Maslow. Prima iubire pe care ei o numesc "iubire" nu e iubire, e o nevoie. Cum poate fi nevoia iubire? Iubirea e un lux. E abundenta. Iubirea inseamna ca ai atata viata incat nu stii ce sa faci cu ea, asa ca o imparti; inseamna ca ai atatea cantece in inima incat trebuie sa le canti, indiferent daca le asculta sau nu cineva. Chiar daca nimeni nu asculta, tu tot va trebui sa-ti canti cantecul, sa-ti dansezi dansul. Celalalt poate sa se bucure de el sau sa-l rateze - dar in ceea ce te priveste pe tine, e o curgere, o revarsare.

   Raurile nu curg pentru tine; ele curg indiferent daca existi sau nu. Ele nu curg pentru a-ti potoli tie setea sau pentru a-ti uda ogorul. E treaba ta daca te folosesti sau nu de apa lor; lor le este totuna. Nu curgeau pentru tine, curgeau pur si simplu. E o intamplare ca tu poti folosi apa lor ca sa-ti uzi ogorul, e o intamplare ca folosesti apa lor pentru nevoile tale.

   Cand depinzi de celalalt, exista intotdeauna nefericire, pentru ca dependenta inseamna sclavie. Si atunci incepi sa te razbuni in moduri subtile, pentru ca cel de care depinzi are putere asupra ta. Nimanui nu-i place ca cineva sa aiba putere asupra lui, nimanui nu-i place sa fie dependent, deoarece dependenta ucide libertatea. Si iubirea nu poate inflori in dependenta, iubirea este o floare a libertatii; ea are nevoie de spatiu, e o floare foarte delicata.

In relatia de dependenta, fiecare cauta sa-l domine pe celalalt. Intre cei doi asa-zisi indragostiti se da continuu o lupta. Ei sunt dusmani intimi, se cearta incontinuu. Intre sot si sotie, lupta e regula, iubirea e o exceptie. Incearca sa se domine unul pe celalalt in orice mod, chiar si prin dragoste. Cand sotul ii cere sotiei sa faca dragoste, ea refuza, e indaratnica; cedeaza cu greu, vrea mai intai sa fie rugata cu cerul si pamantul. La fel se intampla si cu sotul. Cand sotia are nevoie de el, sotul spune ca e obosit, ca a muncit mult la serviciu si ar vrea sa se culce. Astea sunt moduri de a manipula, de a-l infometa pe celalalt, de a-l face sa fie tot mai flamand astfel incat sa fie tot mai dependent. Fireste, femeile sunt mai diplomate decat barbatii in privinta asta, pentru ca barbatul este deja puternic. El nu are nevoie sa gaseasca moduri subtile si viclene de a fi puternic, el e puternic oricum. El e cel care detine banii - asta e puterea lui, si mai are si forta muschilor. De-a lungul secolelor, a conditionat femeia sa creada ca el este puternic si ea nu.

   Barbatul cauta intotdeauna o femeie care sa fie in toate privintele inferioara lui. Nu vrea sa se insoare cu o femeie care e mai scolita decat el, pentru ca in joc e...

   Fii adevarat, autentic. Uneori iti va fi foarte greu sa fii autentic, va fi dureros. Sa fii fals e simplu, e convenabil si e comod. Falsitatea e un truc, o strategie de aparare. Dar, fiind fals, vei rata adevarul pe care il porti in sufletul tau. Nu vei sti niciodata ce e Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu poate fi cunoscut numai in interiorul tau. Mai intai inauntru, apoi in afara. Daca nu-l cunosti pe Dumnezeu mai intai in tine, cum ai sa-l vezi in Krishna, in Iisus, in Buddha? Si cum sa-l vezi pe Dumnezeu in tine cand te inconjori continuu de minciuni? Minciunile sunt atat de multe incat aproape ca ai uitat drumul catre fiinta ta. Te-ai ratacit intr-o jungla de minciuni.

   Friedrich Nietzsche spunea ca omul nu poate trai fara minciuni, si are dreptate in ceea ce priveste nouazeci si noua la suta din oameni. Omul nu poate trai fara minciuni, pentru ca minciunile functioneaza ca niste tampoane, ele absorb socurile. Cu minciuni, lucrurile merg ca pe roate, nu intri in conflict cu nimeni. Chiar si atunci cand esti furios pe sotie, ii spui "Te iubesc", pentru ca, daca ti-ai exprima furia, ai da de bucluc. Ca sa eviti cearta, ca sa-ti asiguri linistea, trantesti o minciuna. E mai comod si mai convenabil. Insa tine minte: daca nu iti exprimi furia, n-ai sa stii niciodata sa-ti exprimi dragostea. Omul care nu poate sa se supere nu poate fi nici dragastos, din cauza ca si-a reprimat supararea atat de mult incat devine incapabil sa exprime orice altceva - pentru ca, in fiinta lui, toate lucrurile sunt laolalta, nu sunt separate. Supararea si iubirea nu sunt despartite prin pereti etansi, sunt amestecate. E vorba de aceeasi energie. Daca reprimi supararea, reprimi si iubirea, n-ai incotro. Daca exprimi iubirea, odata cu ea apare si supararea. Fie le inabusi pe amandoua, fie le exprimi pe amandoua. Trebuie sa intelegi aceasta aritmetica a unitatii tale organice interioare. Ori exprimi, ori reprimi. Nu poti alege sa reprimi furia si sa exprimi iubirea; atunci iubirea ta va fi falsa pentru ca nu va avea in ea nici o caldura, nu va avea calitatea caldurii. Va fi un fenomen caldut, si iti va fi mereu frica sa patrunzi mai adanc in el.

   Oamenii doar se prefac ca iubesc, pentru ca asta se asteapta de la ei. Isi iubesc copiii, isi iubesc sotia sau sotul, prietenii, fiindca se asteapta de la ei s-o faca. Se "achita" de iubire ca de o datorie. Nu simt nici o bucurie, iubirea nu e pentru ei o sarbatoare.

   Faci dragoste cu femeia ta, dar nu patrunzi niciodata adanc in asta. Actul amoros te-ar putea duce foarte departe, te-ar putea duce la beatitudinea suprema, te-ai putea dizolva in el. Dar daca n-ai permis niciodata furiei tale sa se manifeste si daca nu te-ai dizolvat niciodata in furie, cum ai putea permite iubirii sa te dizolve? Si s-a intamplat de multe ori ca un iubit sa-si ucida partenera din cauza ca a permis iubirii sale sa se manifeste si deodata a iesit la suprafata furia. E un fapt bine cunoscut acela ca de multe ori un iubit si-a omorat pur si simplu partenera, a sufocat-o - si nu era un criminal; societatea e responsabila de crima. El doar a indraznit prea mult si a patruns prea mult in actul iubirii. Cand patrunzi adanc, devii salbatic, fiindca civilizatia ta e la suprafata. Furia apare, si apoi tot ce e ascuns in tine iese la iveala si aproape ca innebunesti.

   Ca sa eviti acea nebunie faci dragoste intr-un mod foarte superficial. Actul tau amoros nu e niciodata un...

Nr. de pagini: 192
Anul aparitiei: 2017