Cartea Ortodoxie si luteranism in Transilvania intre Revolutia Pasoptista si Marea Unire este rezultatul unei cercetari lungi si sistematice, care a pornit initial de la restituirea unui subiect mai putin frecventat in istoriografia romana– legaturile lui Andrei Saguna cu Biserica Evanghelica C. A. si comunitatea saseasca– si a evoluat spre o reconstituire a evolutiei celor doua natiuni si confesiuni, realizata in paralel, pentru a ilustra asemanarile si deosebirile in organizarea administratiei bisericesti, interferentele teologice si culturale, eforturile acestora de a-si defini identitatea in noile conditii ale modernitatii.


Desi Mircea-Gheorghe Abrudan defineste conceptele de baza cu care opereaza– Biserica si istoria bisericeasca– cartea pe care o propune este in acelasi timp o prospectiune in societatea ardeleana din secolul al XIX-lea, vazuta din perspectiva romaneasca si cea saseasca, comunitati cu o atitudine specifica fata de provocarile spiritului modern, obligate la aceasta de necesitatea realizarii propriilor interese nationale. Si la romani si la sasi, Biserica a avut un rol deosebit in apararea si afirmarea nationalitatii. Prin cele doua personalitati emblematice– Andrei Saguna si Georg Daniel Teutsch– Biserica Ortodoxa si Biserica Evanghelica au realizat un amplu program de modernizare al institutiilor, al organizarii si mai ales al raporturilor cu credinciosii, intemeiat pe fundamentele teologice ale propriei confesiuni.


Meritul lui Mircea-Gheorghe Abrudan este ca a valorificat in detalii o stufoasa documentatie istorica si teologica, incepand cu o bibliografie exemplara a istoriei celor doua biserici, examinata si asumata critic, la care adauga noi descoperiri gasite in arhivele austriece, romanesti si germane, in presa epocii aparuta in Germania, Austria, Ungaria, Transilvania si in Romania. Este o documentare completa ce individualizeaza aceasta carte prin maniera in care reconstituie faptul istoric, subliniindu-i si fundamentele teologice. Sta marturie in acest sens excursul istoriografic realizat de autor referitor la cele doua biserici, ce poate constitui un model pentru perspectiva critica din care este realizat.


Lectura cartii prilejuieste un sentiment de implinire pentru lucrul bine facut, mai ales ca autorul marturiseste ca o noua carte despre Saguna este superflua, dupa contributiile mai vechi sau cele mai noi din ultimii ani datorate lui Johann Schneider, Paul Brusanowski si, recent, parintelui academician Mircea Pacurariu. Fara sa faca abstractie de cercetarile anterioare, Mircea-Gheorghe Abrudan nu mai reia problematica acestora, ci dezvolta teme noi sau corecteaza informatii si interpretari datorate inaintasilor. Sunt edificatoare in acest sens contributiile noi pe care le aduce despre perioada episcopatului lui Vasile Moga si despre formatia teologica si culturala a lui Saguna in ambianta Pestei multiculturale si a coloniei romane din capitala Ungariei, patronata de Atanasie Grabovski, unchiul sau, desavarsita apoi in spatiul eclesial ortodox de la Carlovit si de la Varset sau de la manastirile sarbesti pe care le-a carmuit.


Asa cum marturisea intr-o scrisoare catre episcopul Emilian Kengelácz, Saguna a fost pregatit de mitropolitul Stefan Stratimirovici, impreuna cu alti tineri din generatia sa pentru a deveni arhierei, fiind unul dintre putinii romani admisi de ierarhia sarbeasca sa acceada la un asemenea rang, desi nu au lipsit si alte tentative din partea romanilor. Acest lucru releva aprecierea si pretuirea de care se bucura in fata ierarhiei sarbesti, plasata pe pozitii contrare celor romanesti din cauza miscarii de separatie ierarhica declansata de romani inca de la inceputul secolului al XIX-lea. Pregatirea, orizontul cultural si stiintific, poliglotismul, devotamentul pentru traditia ortodoxa, formatia sa juridica au fost argumente ce au pledat pentru cariera eclesiastica a lui Saguna in fata ierarhiei sarbesti.

Nr. de pagini: 934
Anul aparitiei: 2015