omul-orchestra, cum ar spune Cassian, omul mereu in dinamica. Iubeste ceea ce face? Are el sentimentul destinului?

Este o parabola, un concept? Sa nu ne complicam prea tare. In cazul de fata e doar un om cu insusirile sale, cu ce a mai invatat din mers, skil-urile cum se spune mai nou. Refuza sa balteasca in incertitudinea generala vesnic nerabdator; staruitor, nemultumit de el, in primul rand.

Prins in timpul traumatic care i s-a dat, tavalungul imprecis, ambiguu, rostogolit.

In tara lui vag dezmortita dupa caderea comunismului, saracita, disfuntionala, fara repere, cu memoria aproape stearsa.

Nevoit sa improvizeze continuu, sa se consume enorm, sa se miste pe tot terenul, sa dea din colt in colt. Sa-si distribuie singur toate rolurile posibile, disponibile. Tot ce poate construi un om.

Sa forteze codurile, conversatiile, etichetele, ideile de-a gata, schemele de gandire.

Sa-si infrunte angoasele, fricile, boala, frustrarile, veleitatile... acesta este pretul.

In nadejdea ca pana la urma ceva se va aduna, se va articula, va lega toate acestea.

Si va reusi sa exprime atmosfera sufocanta in care traim. Starea de fapt. O oglinda a timpului nostru.

Nu exista destin. Si nici sens. Doar ce faci cu mana ta. Optiunile tale. Ce faci tu sa fie...

OPINIA CITITORILOR