„Gandul unui studiu al sarutului in teatru mi-a fost sugerat de conditia de spectator: in ultimi douazeci de ani, am asistat la, cred, sute de saruturi scenice. Nota comuna a acestor saruturi „interpretate" de actori mi se pare a fi, retrospectiv meditand asupra lor, superficialitatea, formalismul si simpla punctare a unor actiuni cerute fie de regizor, fie de textul montat. Ar fi ridicol sa credem ca in programele didactice din scolile de teatru ar trebui sa existe un capitol de tehnica a sarutului scenic, asa cum exista unul despre Improvizatie, despre Miscare sau despre Rostire. La fel, inadecvat pare a fi sa ceri unui regizor ca, in repetitii, in lucrul cu actorul, sa explice acestuia detaliat sau, eventual, sa ii arate cum trebuie sa-si sarute partenerul sau sa primeasca sarutarea acestuia, asemenea unei replici fizice. Cumva, detalile acestea sunt lasate la nivelul de decizie al actorilor insisi, care tind sa gestioneze problema nu in functie de nevoile personajului, ci de relatia pe care o au cu partenerul de scena. Saruturile scenice dintre doi actori de teatru vor purta, astfel, inevitabil, pecetea relatiei lor din viata de zi cu zi: simpatie, antipatie, dezgust, dispret, dragoste, atractie sexuala etc."

OPINIA CITITORILOR