„Dumneavoastra continuati sa credeti ca Milano este un oras gri. Foarte liberi sa o faceti.

Dar exista unele rasarituri, si nici macar nu sunt prea rare, in care un albastru forte deschis care iti taie rasuflarea se cearta pentru orizont cu un roz care nu vrea sa plece, si e un dans care merita vazut.

Langa rulota lunga, Hego vorbeste cu batranul.

Aproape toti dorm inca, iar ei nu vor sa faca zgomot.

Geanta sportiva pe care Clinton a gasit-o sub un pat, la primul etaj al vilei de la Samarate, continea treizeci si una de mii de euro. Hego a luat trei mii, si aproape se scuza, dar trebuie sa mearga spre Stockholm, el si Clinton, pentru o treaba, iar acolo totul costa scump, i-au spus.

Batranul deschide bratele ca pentru a spune: dar ce credeti, prieteni; ce ramane este mai mult decat e nevoie pentru o furgoneta noua.

Clinton sa departe si doar cand discutia s-a terminat se apropie pentru a-i strange mana batranului. Hego insa l imbratiseaza si il saruta de trei ori pe obraji. E un salut care contine sange, foc, fugi nocturne, strigate de femei speriate, copii care plang, dar si ceva mai mare." - fragment din „Nu e un cantec de dragoste" - Alessandro ROBECCHI

OPINIA CITITORILOR