Noul Cod penal. Partea speciala. Analize, explicatii, comentarii. Perspectiva Clujeana

PRP: 199,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 179,10 lei
Diferență: 19,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Anul publicării: 2014

DESCRIERE

Lucrarea Noul Cod penal. Partea speciala nu se doreste a fi un studiu exhaustiv cu privire la infractiunile ce nu au suferit modificari importante si care au fost analizate deja in dese randuri in monografiile referitoare la Codul penal anterior. S-a insistat, asadar, atat asupra infractiunilor ce prezinta un grad absolut de noutate (cu titlu exemplificativ: vatamarea fatului, violarea vietii private, furtul de folosinta prin folosirea unui terminal de comunicatii, asistenta si reprezentarea neloiala, falsificarea unei inregistrari tehnice, impiedicarea accesului la invatamantul general obligatoriu etc.), cat si asupra celor preluate in Codul penal actual din legislatia speciala (cu titlu exemplificativ: traficul de persoane si minori, bancruta frauduloasa, infractiunile informatice si cele privind comertul electronic, infractiunile rutiere etc.). Nu s-au ignorat insa infractiunile traditionale din Codul penal anterior, ce au suferit modificari de abordare in reglementarea actuala (de exemplu, capitolul de infractiuni contra libertatii si integritatii sexuale) sau care au suferit doar mici actualizari (amenintarea, abuzul de incredere etc.).


Prezenta lucrare abordeaza dispozitiile Partii speciale a noului Cod penal. Viziunea autorilor a fost aceea de a oferi un instrument util practicienilor in vederea unei tranzitii usoare de la vechea reglementare la cea actuala, utilizand in acest sens o abordare comparativa acolo unde era necesar. Practic, in sectiunea dedicata fiecarei infractiuni va exista un tabel cu textele de incriminare din Codul penal anterior si Codul penal actual, urmat de o analiza privitoare la modificarile aduse de noua reglementare. In aceasta se vor prezenta modificarile aduse la nivelul tipicitatii faptei, se va stabili raportul cu alte norme penale ori cu legea penala mai favorabila si se va analiza posibilitatea dezincriminarii anumitor comportamente datorita restrangerii textului de incriminare actual.

Pentru elaborarea prezentei lucrari s-a avut in vedere atat literatura de specialitate aparuta in Romania pana in februarie 2014, cat si doctrina ce a analizat textele de incriminare care au reprezentat o sursa de inspiratie pentru legiuitorul nostru (Spania, Germania, Italia, Franta etc.).

Ca element de noutate, autorii si-au propus ca la nivelul fiecarei infractiuni sa elaboreze o fisa care sa cuprinda schematic toate elementele esentiale privitoare la infractiunea respectiva. Acest mod de abordare se poate dovedi util inclusiv celor care se intalnesc pentru prima data cu materia dreptului penal material sau celor care vor sa rememoreze succint aspectele esentiale ale studiului unei infractiuni.

Avem speranta ca aceasta abordare clujeana a analizei noului Cod penal va fi receptata de catre cititori ca fiind un instrument util in vederea unei bune tranzitii intre cele doua coduri si continand unele elemente de noutate fata de literatura de specialitate aparuta pana in prezent.


Autori: Sergiu Bogdan, Doris Alina Serban, George Zlati
Data aparitiei: Aprilie 2014
Format: Academic, cartonat
Pagini: 750

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review
Created in 0.0611 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.