Nici zen, nici psihanaliza– cartea care (trebuie) inchisa
PRP: 35,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 31,50 lei
Diferență: 3,50 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Matei Georgescu
Editura: CARTEA DAATH
Anul publicării: 2010
DESCRIERE
Nici zen, nici psihanaliza– cartea care (trebuie) inchisa de Matei Georgescu.
Cuvant inainte
Matei Georgescu propune cu temeritate si subtilitate sa gandim impreuna filozofia zen si psihanaliza.
Lanseaza cu usurinta o sfidare gandirii noastre obisnuta sa inchida fie una, fie cealalta in „casele lor metapsihologice si filozofice” si afirma linistit:
„Psihanaliza si zenul se refera, in maniere specifice, la problematica (re)unificarii”.
Am putea adauga, cu siguranta, la problematica libertatii. Caci spre libertatea de a exista si de a-i lasa pe ceilalti sa existe ne indruma, acest eseu, cu indemanarea celui care stie sa evite facilitatile gandirii sau cum ar scrie psihanalistii, rezistentele, obisnuite sa rataceasca inteligenta pe caile conventionale si confortabile ale obisnuintei.
A obliga gandirea sa foloseasca cai necunoscute coincide cu demersurile psihanalizei contemporane si regasim in acest context, eforturile lui W. R. Bion de a defini „un aparat pentru a gandi gandurile”. Caci a folosi cuvintele, a avea ganduri, nu inseamna in mod obligatoriu a gandi, sustine Bion. Gandirea este un proces dureros, dificil, „o achizitie noua a materiei vii”, care poate fi influentat, modificat si chiar distrus mult mai usor decat ne putem imagina sau accepta.
Matei Georgescu prelungeste aceasta deschidere psihanalitica si avanseaza un mod de a gandi uitand frica de a pierde propria sa identitate sau propriul sau sistem conceptual si in felul acesta propune o lectura originala a conceptelor cu care atat psihanaliza, cat si filozofia zen opereaza.
Nadia Bujor
psihanalist
Paris, octombrie 2010
Fragment din carte: \"Preliminarii\"
Religia, „spiritul” nu pot fi decat „intreprinderi” experientiale pentru care trebuie lasate deoparte modele ale rezultatelor cautarii, imagini, ideologii etc. Fundamentul tuturor traditiilor spirituale este empiric, experimental: daca acest lucru s-a estompat si a degenerat in „produse spirituale finite” care trebuie preluate ca atare, este semnul dificultatii experientei directe si usurinta experientei indirecte. Este mai simpla ruminatia mentala „teologica” decat experienta propriei existente, in afara modelelor mentale. Abaterea de la experienta directa a generat institutiile spiritului; unele institutii ale spiritului propun „rezultate” ale cautarii experientiale care devin implicit „obiecte ale credintei”, in conditiile in care unica resursa a acestora este propria experienta.
Dificultatea in care se gaseste astazi religia se refera la maniera in care cunoastem „adevarul”. Stiinta actuala se intemeiaza pe cunoastere empirica si se separa radical de religie, care, in mod majoritar, ar fi intemeiata pe o cunoastere non-empirica. Probabil ca unica maniera de cunoastere profunda a realitatii va fi fost cea directa, empirica, atat in campul traditiilor spirituale, cat si in cel, modern, al stiintei. Nu exista nici o separare intre religie si stiinta, ci intre institutia religioasa si cunoasterea empirica.
Experienta religioasa directa a fost intotdeauna empirica: la fel si cunoasterea stiintifica. Una dintre expresiile acestui fapt este traditia zen: orice imagine, orice reprezentare, orice ideologie preluata de la alcineva (chiar daca poate fi „reala”) nu are legatura cu propria persoana. Singura cale de a cunoaste direct realitatea existentei este propria experienta. Ceea ce se poate transmite este nu continutul experientei, ci instrumentul prin care poate fi dobandita propria „versiune” a experientei. Ideologia religioasa este precum un peste gata prins; instrumentul prin care ne putem obtine propriile ideologii este undita. Institutia religioasa este expresia obiceiului de a „cumpara peste” (eventual gata preparat) si de a evita pescuitul.
Zazenul este expresia pescuitului: nu stim ce prindem si daca prindem; nici nu stim daca exista realmente peste, chiar daca i-am vazut fotografia. Fotografia nu inseamna pestele, ci o imagine a sa. Imaginea nu este realitatea unui obiect: tindem sa asimilam o imagine cu realitatea unui obiect. Prin zazen invatam (singuri) sa observam diferenta dintre imaginile (institutionalizate de traditii ale) „spiritului” si realitatea sa. Realitatea unui fenomen este diferita de imaginea sa, cu atat mai mult cu cat „spiritul” nu este nici macar un fenomen, este numen, este realitate a-duala, „inexistenta” din perspectiva raportului subiect-obiect.
Printr-o carte de catehism, primim destui „pesti”, in timp ce prin „rugaciune” ii putem prinde. Cuvantul „rugaciune” are insa corelate culturale intrinseci: o relatie in care cineva cere altcuiva. „Rugaciunea” este un termen cu implicatii duale: Eu-rugator si Dumnezeu-rugat (indiferent de valentele termenului). Numai in „rugaciunea” fara cuvinte nu mai exista dualism, desi lipsa cuvantului pare improprie.
Termenul „zazen” este potrivit atat experientei duale cat si celei a-duale, in timp ce termenul „rugaciune” pare a fi orientat spre spatiul dual. Probabil ca, in sursele sale, termenul „rugaciune” a fost o aproximare relationala a unei posturi experientiale, care s-a estompat astfel incat „rugaciunea” s-a consacrat in forma duala, cu semnificatii culturale.
Experienta realitatii profunde este transculturala: daca raman implicatii culturale (reprezentari culturale) este semnul unei experiente duale care nu are legatura cu realitatea profunda.
Rostul acestei carti este (si) de a propune repere, o harta a confluentei psihanalizei cu zenul (evident, in termeni cognitivi). Consecinta este ca aceasta carte falsifica, in special, zazenul: experienta plenara a situatiei este radical diferita de experienta oferita de aceasta carte. A „condensa” zazenul in reprezentari si a reduce psihanaliza la cuvant este insa unica maniera de a comunica prin scris despre acestea.
Zenul si psihanaliza sunt domenii ale interferentei dintre doua „regimuri”, minte si „a-minte”[1], dintre reprezentabil si ireprezentabil. Chiar daca sunt numite diferit, cele doua domenii se ocupa cu raportul dintre doua „lumi”; experienta a-duala a zazenului este imposibil de cunoscut prin „delegatia” cuvantului.
in genere, psihanalistii care fac zazen pot indica valentele pozitive ale acestei practici pentru capacitatea analitica, in timp ce psihanalistii care nu au incercat zazen prefera o psihanaliza aplicata fenomenului.
De aceea, in ordinea experientei plenare, cel mai bun lucru ar fi sa inchideti cartea si sa „cautati un psihanalist”[2] sau sa faceti zazen[3]. Daca nu veti cauta un psihanalist sau nu veti ajunge acum in zendo[4]inseamna ca veti continua sa cititi aceasta carte care nu este nici zen si nici psihanaliza.
Poate ca vietile noastre se desfasoara similar: intr-un ca si cum al experientei, ca si cum am citi cartea vietii noastre si nu am trai-o. Este o diferenta intre a trai viata si a ne-o citi, similara cu cea prin care veti continua lectura acestei carti, fara a-i experimenta plenar continutul, pe un zafu[5] sau pe un divan.
Pentru a simti „puterea” inconstientului, a Se-ului, este necesara experienta divanului; pentru a simti starea de „absorbtie”, este nevoie de experienta zazenului.
Psihologia moderna, pentru care „adevarul” este cu necesitate obiectiv-experimentabil, este o psihologie a starii de veghe; psihologiile abisale sunt interesate si de efectele starii de somn cu vis (prin valoarea visului in starea de veghe).
Nu exista o psihoterapie „sub-abisala” care sa se refere (si) la starea de somn Nrem[6], fara vise: asa ceva pare o absurditate (ne-am putea imagina un „dormitor” psihoterapeutic, evident fara vise).
Daca starea de somn Nrem este atat de greu accesibila psihologiei moderne (ca experienta directa, nu ca fenomen „masurabil”), cu atat mai mult, starea la care se ajunge in zazen: o stare diferita de cele trei stari abituale ale constiintei, care ar putea fi considerata „o sinteza” a acestora (cea de „a patra stare”).
Aceasta stare, de „trezvie”[7] nu poate exista in registrul psihologiei moderne decat ca experienta interioara; aproximarea ei prin efectele psihofiziologice obiectivabile este posibila[8] insa cu totul insuficienta. Experimentalistilor nu le ramane decat sa intre sistematic in zendo si sa simta despre ce este vorba. Foarte putini fac acest lucru intrucat „stiu”; poate ca si incidenta psihanalistilor in zendo este destul de mica din aceleasi motive: stiu despre ce este vorba (narcisism primar, regresie masiva etc.). De aceea, confuziile dintre modelul realitatii si realitate sunt firesti, in special in ceea ce priveste „regimurile”, „ordinele” realitatii, care nu pot fi reflectate prin modele, nu pot fi reprezentate si procesate cognitiv.
Inconstientul, Se-ul este un concept de acest tip: conceptualizarea realitatii interioare este o sarcina dificila, ca sa nu spunem, imposibila; „lumea” inconstientului, a proceselor primare este imposibil de reprezentat ca atare prin faptul ca principiul identitatii si negatia sunt suspendate.
Lumea inconstientului, a Se-ului, este la fel de greu de reprezentat precum lumea cuantica si, de aceea, paradigmele implicite ale realitatii, perspectivele asupra realitatii, au ramas in urma cu zeci de ani, ca si cum Se-ul nu exista, ca si cum superpozitia ar fi o pura speculatie a unor fizicieni ai „nimicului”, care mai iau insa cate un premiu Nobel. La fel si „lumea a-mintii”, a carei definitie nu poate fi decat negativa: ceea ce se afla dincolo de procesele cognitive, sustinute de energia pulsionala.
Functia cognitiei, in actualitate, este hipertrofica. Mintile specialistilor sunt prea pline pentru a le mai permite starea necesara experientei unor realitati profunde care par epuizate.
Criticile zenului sunt similare cu cele ale psihanalizei si sunt generate de „cercetatori de salon” care, de fapt, nu aleg sa traiasca experienta, si-si anticipeaza trairile sub forme conceptuale, „scapand” mult mai simplu de acestea.
[1] Particula „a” este expresia faptului ca „regimul” a-mintii nu este polarul „regimului” mintii, cum ar fi sugerat sintagmele „non-minte” sau „nu-minte”, corespondente termenului „no-mind”.
[2] Asociatia de Consiliere si Psihoterapie Psihanalitica din Bucuresti (www.acppb.ro).
[3] In Templul Zen Mokushozen-ji, zona Dristor, Bucuresti (http://www.mokushozen.ro).
[4] Spatiu in care se practica zazen.
[5] Perna umpluta cu kapok pe care se practica zazen, pentru a asigura verticalitatea naturala a coloanei vertebrale.
[6] Fara miscari rapide ale globilor oculari (non rapid eye mouvement).
[7] Termenul ortodox „trezvie” poate fi echivalentul crestin al a-mintii.
[8] Prin studii experimentale electroencefalografice avand ca subiecti maestrii zen.
Anul aparitiei: 2010
Nr.pagini: 278
Matei Georgescu propune cu temeritate si subtilitate sa gandim impreuna filozofia zen si psihanaliza.
Lanseaza cu usurinta o sfidare gandirii noastre obisnuta sa inchida fie una, fie cealalta in „casele lor metapsihologice si filozofice” si afirma linistit:
„Psihanaliza si zenul se refera, in maniere specifice, la problematica (re)unificarii”.
Am putea adauga, cu siguranta, la problematica libertatii. Caci spre libertatea de a exista si de a-i lasa pe ceilalti sa existe ne indruma, acest eseu, cu indemanarea celui care stie sa evite facilitatile gandirii sau cum ar scrie psihanalistii, rezistentele, obisnuite sa rataceasca inteligenta pe caile conventionale si confortabile ale obisnuintei.
A obliga gandirea sa foloseasca cai necunoscute coincide cu demersurile psihanalizei contemporane si regasim in acest context, eforturile lui W. R. Bion de a defini „un aparat pentru a gandi gandurile”. Caci a folosi cuvintele, a avea ganduri, nu inseamna in mod obligatoriu a gandi, sustine Bion. Gandirea este un proces dureros, dificil, „o achizitie noua a materiei vii”, care poate fi influentat, modificat si chiar distrus mult mai usor decat ne putem imagina sau accepta.
Matei Georgescu prelungeste aceasta deschidere psihanalitica si avanseaza un mod de a gandi uitand frica de a pierde propria sa identitate sau propriul sau sistem conceptual si in felul acesta propune o lectura originala a conceptelor cu care atat psihanaliza, cat si filozofia zen opereaza.
Nadia Bujor
psihanalist
Paris, octombrie 2010
Fragment din carte: \"Preliminarii\"
Religia, „spiritul” nu pot fi decat „intreprinderi” experientiale pentru care trebuie lasate deoparte modele ale rezultatelor cautarii, imagini, ideologii etc. Fundamentul tuturor traditiilor spirituale este empiric, experimental: daca acest lucru s-a estompat si a degenerat in „produse spirituale finite” care trebuie preluate ca atare, este semnul dificultatii experientei directe si usurinta experientei indirecte. Este mai simpla ruminatia mentala „teologica” decat experienta propriei existente, in afara modelelor mentale. Abaterea de la experienta directa a generat institutiile spiritului; unele institutii ale spiritului propun „rezultate” ale cautarii experientiale care devin implicit „obiecte ale credintei”, in conditiile in care unica resursa a acestora este propria experienta.
Dificultatea in care se gaseste astazi religia se refera la maniera in care cunoastem „adevarul”. Stiinta actuala se intemeiaza pe cunoastere empirica si se separa radical de religie, care, in mod majoritar, ar fi intemeiata pe o cunoastere non-empirica. Probabil ca unica maniera de cunoastere profunda a realitatii va fi fost cea directa, empirica, atat in campul traditiilor spirituale, cat si in cel, modern, al stiintei. Nu exista nici o separare intre religie si stiinta, ci intre institutia religioasa si cunoasterea empirica.
Experienta religioasa directa a fost intotdeauna empirica: la fel si cunoasterea stiintifica. Una dintre expresiile acestui fapt este traditia zen: orice imagine, orice reprezentare, orice ideologie preluata de la alcineva (chiar daca poate fi „reala”) nu are legatura cu propria persoana. Singura cale de a cunoaste direct realitatea existentei este propria experienta. Ceea ce se poate transmite este nu continutul experientei, ci instrumentul prin care poate fi dobandita propria „versiune” a experientei. Ideologia religioasa este precum un peste gata prins; instrumentul prin care ne putem obtine propriile ideologii este undita. Institutia religioasa este expresia obiceiului de a „cumpara peste” (eventual gata preparat) si de a evita pescuitul.
Zazenul este expresia pescuitului: nu stim ce prindem si daca prindem; nici nu stim daca exista realmente peste, chiar daca i-am vazut fotografia. Fotografia nu inseamna pestele, ci o imagine a sa. Imaginea nu este realitatea unui obiect: tindem sa asimilam o imagine cu realitatea unui obiect. Prin zazen invatam (singuri) sa observam diferenta dintre imaginile (institutionalizate de traditii ale) „spiritului” si realitatea sa. Realitatea unui fenomen este diferita de imaginea sa, cu atat mai mult cu cat „spiritul” nu este nici macar un fenomen, este numen, este realitate a-duala, „inexistenta” din perspectiva raportului subiect-obiect.
Printr-o carte de catehism, primim destui „pesti”, in timp ce prin „rugaciune” ii putem prinde. Cuvantul „rugaciune” are insa corelate culturale intrinseci: o relatie in care cineva cere altcuiva. „Rugaciunea” este un termen cu implicatii duale: Eu-rugator si Dumnezeu-rugat (indiferent de valentele termenului). Numai in „rugaciunea” fara cuvinte nu mai exista dualism, desi lipsa cuvantului pare improprie.
Termenul „zazen” este potrivit atat experientei duale cat si celei a-duale, in timp ce termenul „rugaciune” pare a fi orientat spre spatiul dual. Probabil ca, in sursele sale, termenul „rugaciune” a fost o aproximare relationala a unei posturi experientiale, care s-a estompat astfel incat „rugaciunea” s-a consacrat in forma duala, cu semnificatii culturale.
Experienta realitatii profunde este transculturala: daca raman implicatii culturale (reprezentari culturale) este semnul unei experiente duale care nu are legatura cu realitatea profunda.
Rostul acestei carti este (si) de a propune repere, o harta a confluentei psihanalizei cu zenul (evident, in termeni cognitivi). Consecinta este ca aceasta carte falsifica, in special, zazenul: experienta plenara a situatiei este radical diferita de experienta oferita de aceasta carte. A „condensa” zazenul in reprezentari si a reduce psihanaliza la cuvant este insa unica maniera de a comunica prin scris despre acestea.
Zenul si psihanaliza sunt domenii ale interferentei dintre doua „regimuri”, minte si „a-minte”[1], dintre reprezentabil si ireprezentabil. Chiar daca sunt numite diferit, cele doua domenii se ocupa cu raportul dintre doua „lumi”; experienta a-duala a zazenului este imposibil de cunoscut prin „delegatia” cuvantului.
in genere, psihanalistii care fac zazen pot indica valentele pozitive ale acestei practici pentru capacitatea analitica, in timp ce psihanalistii care nu au incercat zazen prefera o psihanaliza aplicata fenomenului.
De aceea, in ordinea experientei plenare, cel mai bun lucru ar fi sa inchideti cartea si sa „cautati un psihanalist”[2] sau sa faceti zazen[3]. Daca nu veti cauta un psihanalist sau nu veti ajunge acum in zendo[4]inseamna ca veti continua sa cititi aceasta carte care nu este nici zen si nici psihanaliza.
Poate ca vietile noastre se desfasoara similar: intr-un ca si cum al experientei, ca si cum am citi cartea vietii noastre si nu am trai-o. Este o diferenta intre a trai viata si a ne-o citi, similara cu cea prin care veti continua lectura acestei carti, fara a-i experimenta plenar continutul, pe un zafu[5] sau pe un divan.
Pentru a simti „puterea” inconstientului, a Se-ului, este necesara experienta divanului; pentru a simti starea de „absorbtie”, este nevoie de experienta zazenului.
Psihologia moderna, pentru care „adevarul” este cu necesitate obiectiv-experimentabil, este o psihologie a starii de veghe; psihologiile abisale sunt interesate si de efectele starii de somn cu vis (prin valoarea visului in starea de veghe).
Nu exista o psihoterapie „sub-abisala” care sa se refere (si) la starea de somn Nrem[6], fara vise: asa ceva pare o absurditate (ne-am putea imagina un „dormitor” psihoterapeutic, evident fara vise).
Daca starea de somn Nrem este atat de greu accesibila psihologiei moderne (ca experienta directa, nu ca fenomen „masurabil”), cu atat mai mult, starea la care se ajunge in zazen: o stare diferita de cele trei stari abituale ale constiintei, care ar putea fi considerata „o sinteza” a acestora (cea de „a patra stare”).
Aceasta stare, de „trezvie”[7] nu poate exista in registrul psihologiei moderne decat ca experienta interioara; aproximarea ei prin efectele psihofiziologice obiectivabile este posibila[8] insa cu totul insuficienta. Experimentalistilor nu le ramane decat sa intre sistematic in zendo si sa simta despre ce este vorba. Foarte putini fac acest lucru intrucat „stiu”; poate ca si incidenta psihanalistilor in zendo este destul de mica din aceleasi motive: stiu despre ce este vorba (narcisism primar, regresie masiva etc.). De aceea, confuziile dintre modelul realitatii si realitate sunt firesti, in special in ceea ce priveste „regimurile”, „ordinele” realitatii, care nu pot fi reflectate prin modele, nu pot fi reprezentate si procesate cognitiv.
Inconstientul, Se-ul este un concept de acest tip: conceptualizarea realitatii interioare este o sarcina dificila, ca sa nu spunem, imposibila; „lumea” inconstientului, a proceselor primare este imposibil de reprezentat ca atare prin faptul ca principiul identitatii si negatia sunt suspendate.
Lumea inconstientului, a Se-ului, este la fel de greu de reprezentat precum lumea cuantica si, de aceea, paradigmele implicite ale realitatii, perspectivele asupra realitatii, au ramas in urma cu zeci de ani, ca si cum Se-ul nu exista, ca si cum superpozitia ar fi o pura speculatie a unor fizicieni ai „nimicului”, care mai iau insa cate un premiu Nobel. La fel si „lumea a-mintii”, a carei definitie nu poate fi decat negativa: ceea ce se afla dincolo de procesele cognitive, sustinute de energia pulsionala.
Functia cognitiei, in actualitate, este hipertrofica. Mintile specialistilor sunt prea pline pentru a le mai permite starea necesara experientei unor realitati profunde care par epuizate.
Criticile zenului sunt similare cu cele ale psihanalizei si sunt generate de „cercetatori de salon” care, de fapt, nu aleg sa traiasca experienta, si-si anticipeaza trairile sub forme conceptuale, „scapand” mult mai simplu de acestea.
[1] Particula „a” este expresia faptului ca „regimul” a-mintii nu este polarul „regimului” mintii, cum ar fi sugerat sintagmele „non-minte” sau „nu-minte”, corespondente termenului „no-mind”.
[2] Asociatia de Consiliere si Psihoterapie Psihanalitica din Bucuresti (www.acppb.ro).
[3] In Templul Zen Mokushozen-ji, zona Dristor, Bucuresti (http://www.mokushozen.ro).
[4] Spatiu in care se practica zazen.
[5] Perna umpluta cu kapok pe care se practica zazen, pentru a asigura verticalitatea naturala a coloanei vertebrale.
[6] Fara miscari rapide ale globilor oculari (non rapid eye mouvement).
[7] Termenul ortodox „trezvie” poate fi echivalentul crestin al a-mintii.
[8] Prin studii experimentale electroencefalografice avand ca subiecti maestrii zen.
Anul aparitiei: 2010
Nr.pagini: 278
Titluri de aceiași autori
‹
8,00 lei
PRP: 10,00 lei
31,50 lei
PRP: 35,00 lei
›
Categorii
-Edituri
-ANPC
-
SAL
-
Livrare gratuita in Bucuresti
-
Rechizite scolare
-
Autentificare client
-Promo
-
OPINIA CITITORILOR