«Am învăţat ceva în răstimp, Sfinte Părinte: că marea, copleşitoarea, unica iubire nu moare niciodată. Dar că la o adică, ea poate muri o dată, de două ori, de trei ori şi aşa mai departe. Şi că numai de-asta n-o putem uita niciodată. Niciodată!»

Ion Mărculescu a mai publicat până acum două romane: Cioara şchioapă şi Quatrocente.

Acum, în acest roman-jurnal, pe un ton adesea violent, încărcat de amărăciune şi hilaritate deopotrivă, autorul reafirmă într-un stil sacadat certitudinea unei imposibile omogeneităţi a căutării de sine. Şi că nu putem fantasma, după cum nu am putea trăi fără a ne înfrunta cu cinism iluziile. Iar comunicarea cu ceilalţi ar putea să însemne şi o teribilă confesiune către tine însuţi, o poveste unică alcătuită din fâşii de trăire, incompatibile, nebune şi incoerente.
Dacă amesteci lucrurile la întâmplare ca să afli adevărul, spune autorul undeva, singurul adevăr ar fi întâmplarea însăşi…

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review