Omenirea cauta asiduu conditii de existenta a vietii pe alte corpuri ceresti, acestea fiind conditionate in primul rand de existenta apei. Iar apa a fost gasita pe marea majoritate a altor planete si pe satelitii lor naturali, inclusiv pe Luna noastra, dar si pe exoplanete, planete din alte sisteme stelare decat sistemul nostru solar. Potrivit unui studiu, apa ar putea fi o componenta majora a exoplanetelor. Aceasta informatie se bazeaza pe datele culese de cercetatori cu ajutorul telescopului spatial Kepler, dar si pe informatiile obtinute de sonda spatiala Gaia, lansata in decembrie 2013 de Agentia Spatiala Europeana, a carei principala misiune este de a realiza cea mai mare si mai precisa harta tridimensionala a galaxiei noastre, prin supravegherea unui procent fara precedent din populatia galaxiei de 100 de miliarde de stele. Cercetarea efectuata in cadrul misiunii Gaia indica faptul ca multe dintre exoplanetele cunoscute (si deja sunt descoperite cateva mii) ar contine 50% apa – mult mai mult decat continutul de apa de pe Pamant. Ramanand in limitele sistemului nostru solar, presupunem ca planeta Marte a fost candva locuita, solul fiind erodat de ape curgatoare, care s-au varsat in lacuri si mari acum probabil mai bine de trei milioane de ani. Roverul american Perseverence si cel chinez Zhurong nu numai ca au gasit urme de apa, dar cauta cu insistenta urme de viata ancestrala pe Planeta Rosie.

Atat din concluzii stiintifice, cat si din deductii pur logice se poate afirma cu o mare probabilitate ca viata este universala si se dezvolta acolo unde gaseste conditii favorabile.

Omenirea a ajuns intr-un stadiu de dezvoltare tehnologica inca firav, in care investigheaza cu sonde unele corpuri ceresti ale sistemului nostru solar si cu telescoape puternice o parte din Univers. Oamenii, fizic, au ajuns la o distanta de doar 380.000 km de Pamant, pe cel mai apropiat corp ceresc fata de noi, pe Luna, si pe langa faptul ca dupa mai bine de cinci decenii reiau explorarea Lunii, inclusiv in scopuri de exploatare de resurse, invata cum sa ajunga in viitor pe planeta Marte. Desi descoperirile stiintifice de pana acum par senzationale, inca nu stapanim multe fenomene fizice, iar aici m-as referi doar la intelegerea totala si stapanirea campului gravitational, fapt care ne-ar oferi posibilitatea sa ne deplasam inimaginabil de repede oriunde in Univers, fara solicitari deosebite pentru organismul uman.

Investigand ideea migrarii de pe Pamant si a posibilitatii intalnirii cu alte forme de viata in spatiul cosmic, poate rezulta chiar dezvoltarea unei noi identitati colective a umanitatii, care prin noile dimensiuni si valente vor afecta major gandirea umana, actualele valori umane, descoperirile, cultura, inclusiv sistemul de credinta uman religios sau secular care reprezinta o dimensiune importanta a omenirii. Chiar si avand in vedere o astfel de realitate, consideram totusi ca ne aflam la inceputurile explorarii spatiului cosmic indepartat.

Presupunand ca exista viata inteligenta in alte parti din Univers, si asa ar trebui sa fie, ne punem intrebarea daca noi insine am fost descoperiti, cand, si daca eventual suntem investigati, asa cum noi investigam, de exemplu, un musuroi de furnici?

Paradoxul lui Fermi, omul de stiinta care si-a pus intrebarea „Unde sunt ei?”, incearca sa explice aparenta contradictie intre lipsa dovezilor si diferite estimari de probabilitate ridicata a existentei civilizatiilor extraterestre in alta parte a galaxiei noastre, Calea Lactee. Noile dezvoltari ale unor posibile solutii la Paradoxul Fermi arata faptul ca sondele sau vizitele de la presupusele civilizatii extraterestre au probabilitati foarte scazute daca o civilizatie nu atinge o anumita varsta, numita Era Contactului, dupa debutul comunicatiilor radio. Daca planetele biotice sunt comune, presupusele civilizatii avansate pot trimite de preferinta sonde catre planete, cu „semnaturi tehnice”, cum ar fi transmisiile radio. Probabilitatea de contact este definita ca sansa de a gasi o civilizatie situata suficient de aproape, astfel incat sa fi putut detecta cele mai timpurii emisii radio si sa trimita o sonda care sa fi ajuns in Sistemul Solar pana in prezent. Se constata ca probabilitatea curenta de contact pentru Pamant este foarte scazuta, in cel mai bun caz ajungand la multe sute sau chiar mii de ani.

In cazul in care am ajunge fata in fata cu o alta civilizatie ajunsa pe Pamant cum am reactiona? I-am intampina cu paine si sare? Cu tunurile indreptate spre ei? Am incerca sa ne facem intelesi prin gesturi sau prin semnale radio pe anumite frecvente? Sau am constata ca primim de la ei informatii telepatic sau prin alte mijloace inca necunoscute noua? Poate am incerca sa le demonstram ca avem un anumit grad de dezvoltare culturala, stiintifica, industriala, dar si sociala, respectand anumite valori, principii, reguli. Si daca avem un anumit set de valori, principii si norme juridice in raporturile noastre terestre, oare ce set de valori, principii si norme juridice ar trebui sa avem in vedere in raporturile cu alte civilizatii?

La nivel international, juristi de renume cauta sa elaboreze principii si norme care ar trebui sa guverneze relatiile „terranilor” cu reprezentantii altor civilizatii, in cazul in care acestea se vor produce. Metadreptul este definit de creatorul acestui termen-concept, Andrew G. Haley, jurist cu o influenta majora in dezvoltarea Dreptului Cosmic, drept „un set de reguli care va trebui negociat si acceptat la nivel de lege, si care face posibila coabitarea si coexistenta intre specia umana si alte specii extraterestre inteligente naturale”. Acest concept capata valente noi si este dezvoltat in prezenta lucrare de catre autorul ei, profesorul universitar doctor Nasty Marian Vladoiu, primul specialist roman in Drept International care abordeaza acest subiect.

Lucrarea abunda in definitii, principii, terminologie specifica dezvoltata in literatura juridica de specialitate si partial inovata de autor, dezvoltata pe larg in aceasta lucrare, precum si alte analize si viziuni, dar formuleaza si o serie de concluzii interesante si cauta sa raspunda la intrebarea esentiala formulata de autor: „Poate atinge omenirea acel grad de elevare, astfel incat sa fie compatibila cu speciile inteligente extraterestre naturale cu vocatie pentru Metadrept?”

Desi in sine Metadrept este o lucrare juridica, este bogata in informatii legate de explorarea spatiului cosmic, evolutia acesteia si problemele aferente, evolutia cercetarilor in domeniul descoperirii altor inteligente si abordarea de-a lungul timpului a acestei probleme de catre specialisti consacrati.

Lucrarea merita parcursa, chiar si de cei cu un bagaj juridic nu foarte dezvoltat, pentru ca deschide noi perspective in abordarea vietii inteligente la nivel universal si a normelor care ar trebui sa calauzeasca interactiunea cu astfel de inteligente, atunci cand o astfel de interactiune va avea loc.

OPINIA CITITORILOR