Lucrarea de fata este, in primul rand, rodul impartasirii unei experiente personale in ceea ce priveste viata crestina in ansamblul ei, dar si in punctele ei specifice, fundamentale: rugaciunea, pocainta, ascultarea, nevointa si tot ceea ce tine de sfintenia vietii. Staretul Iosif Vatopedinul, ucenic al Sfantului Iosif Isihastul, marele Parinte contemporan cu vietuire neptic-filocalica, ne face partasi la o cultura duhovniceasca specific athonita, o cultura isihasta actuala ce ofera raspunsuri pentru omul contemporan.

Modul prezentei harului la incepatori este bucuria duhovniceasca sau lacrimile linistite si aducatoare de bucurie, sau o frica linistita care izvoraste din amintirea pacatelor pentru sporirea plansului si tanguirii. Progresiv, harul devine simtirea iubirii lui Hristos, incat dispare cu desavarsire inaltarea mintii si se infierbanta inima in dragostea lui Dumnezeu intr-atat, incat socoteste ca nu va putea suporta mai mult. Alteori, iarasi, se gandeste si vrea sa ramana pentru totdeauna in starea in care se gaseste si sa nu caute sa vada sau sa auda nimic altceva. Toate acestea si multe alte felurite chipuri ale perceptiei si mangaierii harului sunt introductive pentru cei care se straduiesc sa spuna si sa tina rugaciunea mintii, atat cat depinde de ei si cat le sta in putere. Pana in acest punct, care este atat de simplu, socotesc ca fiecare suflet care a fost botezat si petrece in mod ortodox poate sa puna in aplicare si se afla in aceasta bucurie duhovniceasca, avand, in acelasi timp, si dumnezeiescul acoperamant, si ajutor in toate faptele si lucrarile lui.

Gheronda Iosif Vatopedinul