Editia cartii Cel mai iubit dintre pamanteni, in 3 volume scrisa de Marin Preda si tiparita la editura Cartex reproduce textul integral al romanului. Prezentare - Cel mai iubit dintre pamanteni. Descrierea cărţii: Volumul I Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimîntător.

 

Vorbesc de moartea naturală, care adesea e o dulce ispită, înainte de a fi depus aici în această celulă, din care nu voi mai ieşi decît pentru a intra într-o captivitate perpetuă, în plimbările mele solitare pe la marginea oraşului, pe poteci, uitîndu-mă în jos şi privind pămîntul, un sentiment senin se insinua în sufletul meu, la început de dragoste pentru el, pămîntul negru, tăcut, liniştit) apoi de atracţie, de dorinţă, un fel de melancolie, de nostalgie blîndă, de a mă culca pe el şi a rămîne acolo întins pentru totdeauna.

 

Ceea ce si făceam, stînd cu ochii spre cer, pînă ce adormeam. Mă trezeam copleşit de un adînc sentiment de regret: de ce m-am mai trezit? Volumul II Drumul spre o închisoare şi o noapte petrecuta în celulă te îndepărtează de viaţa anterioară tot atît de mult ca şi o călătorie de mii de kilometri. Toţi ai mei erau acum departe şi mai neverosimilă mi se părea după-amiaza de ieri şi mai ales orele petrecute de mine cu Matilda şi rudele după plecarea musafirilor. Viitorul meu apropiat nu se turburase, dar acum, în această celulă, mi se lumina, deşi raza lui se îndepărta considerabil. Dar anticipez asupra stării mele de spirit. Aceste gînduri şi sentimente şi mai ales această lumină îndepărtată care era viitorul meu îmi apărură abia după ce, aşa cum dorisem şi nu sperasem să se întîmple, un ofiţer superior, nu ştiu dacă era general sau chiar Generalul, şeful Securităţii regionale, mă chemă la el la orele opt.

 

Uniforma şi galoanele sale puteau fi de general, dar înfăţişarea era de plutonier. Poate chiar că asta fusese şi fusese înălţat în grad vertiginos? Oricum, ofiţerii mei superiori, ca să nu mai vorbesc de general, din şcoala militară, arătau altfel. Volumul III Mă înşelasem, mi se păruse că gîndea. Plăcerea ei pentru case prea insistentă şi neconvingătoare nu numai că nu mi se comunice ce deloc, dar spulberase cu totul timida vrajă pe care ea mi-o inspirase gîndind cîteva minute împreună cu mine. în centru mă oprii. Mă uitai în dreapta şi stingă, eu o luam, adică, într-o parte, şi ea în alta. Abia atunci parcă se trezi şi deveni conştientă de o inconsistenţă provocată de ea însăşi şi se uită la mine cu buzele uşor întredeschise (perplexitate pe care începusem s-o cunosc) şi zise cu un stins regret "Si cum, nu putem şi noi doi să ne plimbăm puţin!?"