Vocabularul reprezinta partea cea mai dinamica a unei limbi, inregistrand cu maxima sensibilitate si promptitudine toate innoirile si schimbarile care au loc in cele mai diferite domenii ale culturii si civilizatiei unui popor, fiind, dupa expresia lui Mihai Eminescu, "masurariul civilizatiunii acestuia". Acest proces de reinnoire si de imbogatire substantiala a cuprins si lexicul limbii romane, incepand din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, o data cu activitatea Scolii Ardelene, cand vocabularul romanesc a inceput sa se imbogateasca cu un numar impresionant de termeni in domeniul stiintei, tehnicii, artei, literaturii si limbii literare, largind si nuantand mijloacele sinonimice ale acesteia. Datorita patrunderii masive a neologismelor, limba romana s-a modernizat, ridicandu-se la nivelul celorlalte limbi latino-rornanice. Termenul neologism (fr. neologismet, creat din elementele de compunere grecesti nea"nou" si Logos"cuvant, termen" desemneaza orice cuvant recent, imprumutat dintr-o limba straina sau creat prin mijloace proprii de derivare si compunere, inclusiv dupa modele straine. De obicei se considera neologisme cuvintele internationale care au patruns in limba romana din alte limbi incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, precum si cuvintele create din elemente vechi existente in limba romana, unele dintre ele formate dupa modele straine (calcuri). Bogatia elementelor neologice in limba romana este impresionanta (cf. Bibliografia selectiva), (de aceea in fata autorului a stat sarcina dificila de a selecta, in primul rand, acele neologisme, imprumutate si autohtone, care se intalnesc in limba oricarui vorbitor al limbii romane, indiferent de domeniul de specialitate, si in primul rand in vorbirea tineretului-deci, sa concentreze in paginile cartii sale partea cea mai reprezentativa din lexicul neologic a limbii romane literare.

Nr. de pagini: 432
Anul aparitiei: 2003