In aceasta cronica romanesca a unei partide istorice in care se infrunta un venerabil maestru si un tanar jucator talentat, Kawabata a surprins ciocnirea dintre traditia Japoniei imperiale si modernizarea adusa de secolul XX. Dincolo de eticheta subtila a jocului, expresie sublimata a spiritului japonez, si de respectul ceremonios al celor doi adversari, se desfasoara un duel simbolic, ce nu poate avea decat un deznodamant tragic. Maestrul de go se dovedeste astfel o elegie a disparitiei unei lumi milenare in fata invaziei prezentului pragmatic.

Kawabata considera Maestrul de go cea mai buna scriere a sa. De altfel, este si cartea la care a lucrat cel mai mult: desi evenimentele narate au avut loc in 1938, iar Kawabata a consemnat intr-o ampla serie de articole, comandate de o importanta publicatie japoneza, toate amanuntele partidei legendare dintre maestrul de go si tanarul pretendent la titlu, romanul vede lumina tiparului abia in 1954. Timp de sase luni, doi adversari se infrunta precum doi maestri ai artelor razboiului. Unul din ei, Shusai, este maestrul invincibil, care joaca partida de adio. Celalalt, tanarul Otake, este avid de glorie. Piesele sunt pietre albe si negre, dar jocul este traversat de nenumarate nuante subtile. In izolarea unui han traditional, in mijlocul unei gradini japoneze, maestrul se agata cu ultimele puteri de filozofia traditiei. Dar, dincolo de acest sanctuar, campurile de orez sunt strabatute de sine de tren, iar cerul de matase este brazdat de avioane: timpurile s-au schimbat. Iar tanarul sau adversar are de partea lui nu doar energia tineretii, ci si nerabdarea si cruzimea istoriei care isi implineste mersul.



Traducere: Flavius Florea
Format: 13x20 cm
An aparitie: 2014
Nr. pagini: 224