Omul nu deriva precum un obiect, ci este chemat sa existe prin Cuvantul. Prima infatisare a omului este in lume, sa spunem, o fapta dialogala, un raspuns al omului la apelul Cuvantului. Vorbind Sinelui sau, precum catre un „tu”, Cuvantul cedeaza existenta reala acestui „tu”. De vreme ce a construit cel mai inalt organism biologic, Cuvantul, vorbind Sinelui Sau, imprima in acelasi timp pecetea ipostasului Sau asupra acestuia si, drept raspuns, omul devine persoana.

Cuvantul a suflat viata Sa in persoana omului viitor ca relatie duhovniceasca cu El si omul a dat inauntrul persoanei sale raspunsul sau. Cuvantul invita pe om la o existenta indisolubila cu El si in lume, fiindca se gaseste si se va gasi inauntrul acestei relatii tot mai mult si in mod absolut prin Intruparea Sa si prin indumnezeirea lumii in viata vesnica. Prin crearea omului sau, mai precis, prin crearea lumii in relatie cu crearea omului, Cuvantul a pus premisele Intruparii Sale si a indumnezeirii omului si a lumii.

Omul, fiind ipostas rational si constient sau sprijin (icoana) al ipostasului dumnezeiesc, este inzestrat cu suflet intelegator. Lucrurile nu au suflet, fiindca nu au un subiect si o ratiune constienta de sine, ci numai una obiectiva si inconstienta. Lucrurile apartin sufletului. Sufletul omului se extinde peste lucruri. Ratiunile oamenilor nu au sprijin sau ipostas de la ele insele. Ratiunile lucrurilor constituie cuprinsul persoanei umane, asa cum modelele sau fundamentele lor constituie cuprinsul Persoanei Dumnezeu-Cuvantului. Numai un subiect care are constiinta ca detine ratiunile obiectelor lucrurilor are suflet si este creator stabil, la fel ca Ratiunea dumnezeiasca personala.

Pr. Dumitru STANILOAE

OPINIA CITITORILOR