Ion Marculescu este unul dintre putinii artisti care se pot exprima la acelasi remarcabil nivel estetic in mai multe domenii, trecand cu dezinvoltura prin pictura, desen, arta fotografica, poezie, gazetarie si roman. De altfel a si debutat in proza in presa timpului, adica prin anii 1960–1970, apoi s-a dezvaluit ca romancier si editor. Trecerea de la o arta la alta o face aparent fara efort, caci dupa trei–patru carti de proza, lasa impresia ca s-ar fixa in poezie, cu trei volume substantiale prin lirismul aparte, iesit parca din izvorul numit Toparceanu, Urmuz, Marin Sorescu. Liviu Grasoiu, 2015 

Sub crusta insemnarilor jurnaliere se supun examinarii radiografice realitatile si oamenii de azi… Ion Marculescu se amuza el insusi, amuzandu-ne si pe noi, descoperind paradoxuri: aparentele sunt luate drept esente, moravurile sunt intelese ca practici sanatoase. El (…) ne convinge pana la urma ca situatiile de viata din universul mic, din viata cotidiana, sunt situatii existentiale, ca dialogul cu nevasta, cu soacra, cu un prieten, cu o ruda este un dialog esential cu Celalalt. Acad. Mihai Cimpoi, 2015

Ion Marculescu m-a vizitat la Pietrosita de mai multe ori, de fiecare data aducand in servieta cantitati apreciabile de manuscrise, unele mai nazdravane (in intelesul lui Bogza) decat altele, cele mai multe construite cu o vioiciune si imaginatie, cu o stapanire exemplar nestapanita a inventiei celei mai firesti. Maturitate, seriozitate, haz… Mircea Horia Simionescu, 2008

Ion Marculescu are nevoie de aer si de spatiu. Cu inima stransa, locuieste la oras, intr-un apartament de bloc. Taramul lui de predilectie este undeva, la tara, in mijlocul„vastei“ sale proprietati inventariate in cateva detalii: doi pruni, cativa meri, mai multe buturugi de vita-de-vie, un put cu apa rece (…) cateva ciori pe cosul casei vecinului. In ce lume patrundem?… a unui mucalit amator de peisaje si ritmice descifrari asociate unui intreg efort derulat pe tulpina unitara a exuberantei privirii si hedonismului. Henri Zalis–„Un regat numit Marcona“, 2008

As putea spune ca autorul Jurnalului de la Marcona adera tacit la principiul lui Mircea Horia Simionescu, expus in ultimul sau roman/metaroman Cum se face:„Nu povestirea e fragmentara, ci viata“. In tentativa sa de a surprinde esenta vietii, prozatorul contemporan colationeaza detalii aparent insignifiante din: jurnale mai vechi sau mai noi, vise descrise, schite sau proiecte de atelier, scrisori, mesaje electronice, amintiri disparate etc. Romanul autobiografic proiectat devine astfel un perimetru al experimentului narativ, conturand aievea caricatura cotidianului banal, sustinut de sarcasm, umor si detasare parodica. Cruzimea expresiei si tendinta de expunere abreviata a faptelor (idealul sau de acuratete, concizie si spontaneitate fiind caramizile pe care se scria in Antichitate) sunt alte calitati ale stilului marca Ion Marculescu. Un prozator care mizeaza pe discontinuitate si dezordine epica– dupa principiul„operei deschise“– spre a construi, cu truda sisifica, edificiul romanului fragmentar, dincolo de orice retete literare. Nicolae Oprea, 2015

Ion Marculescu a mai scris: Cioara schioapa (1998), Quatrocente (2001), Nastasia, un amor de aproape un an (2007), Mesterul de oglinzi (2007), Jurnalul de la Marcona– Geneza (2008), O iubesc enorm, Domnule judecator (2009), Al treilea picior (2011), Haralamba (2012), Spovedania (2013), Oglinzi zgariate (2013), Gumelnita (2014). Prezentul volum, Insemnarile, face parte din ciclul Jurnalul de la Marcona, inceput in 2008. 


Nr. de pagini: 480
Anul aparitiei: 2015