Cartea autorului Anton Holban „Jocurile Daniei de Anton Holban" de la editura HOFFMAN

Un barbat iubeste si e iubit. El insa iubeste prea grav, iar dinsa prea sprintar. El e problematic si absolutist, ea e cocheta si zglobie. El e patimas dintr-o cerebrala profunditate, ea dintr-o inocenta frivolitate. Iata miezul cartii1 lui Anton Holban. Ca in toate celelalte romane erotice ale sale, e vorba in definitiv de o iubire imposibila. In fiecare din ele, bineinteles, e imposibila din alt motiv.

In O moarte care nu dovedeste nimic, ea e prea simpla, el prea complex, dar ceea ce strica totul e ca ea il iubeste prea mult, pina la sastiseala (caz etern, imortalizat de Benjamin Constant in Adolphe, de care vom pomeni si mai jos). In Ioana, ea e complexa, el complex, dar iubirea e cancerizata de o pasagera, de o nesemnificativa aventura a ei, care pe el il va tortura clipa de clipa (fie aceasta clipa si cea suprema).

In Jocurile Daniei, roman postum, cu o bizara odisee, terminat la 17 decembrie 1935 si publicat in 1971, dupa ce manuscrisul a trecut prin locuintele lui Ion Argintescu, Florica Codreanu, Eugen Lovinescu, Octav Sulutiu si din nou Florica Codreanu – avem de-a face cu un barbat aflat in maturitatea tineretii sale, Sandu, si o fata mai mult zvapaiata decit enigmatica, abia trecind pragul tineretii. Virsta, adica cei peste zece ani dintre ei, face al doilea mare hiat, dupa cel caracterologic.

            Dania e prezenta in carte mai mult prin Sandu decit prin ea insasi, si mai mult la telefon decit in carne si oase. Legatura lor fiind fara nici un „viitor", din motive temperamentale, etnice, de virsta si de pozitie sociala, totul se consuma cu precadere in fata receptorului, pentru ca rarele lor intilniri sunt fie expeditive, in automobil, fie supravegheate, in salonasul unde sabia lui Damokles e servitoarea ce poate oricind sa intre.
            Ea il iubeste distractiv si nonsalant, el o iubeste obsesiv si analitic. E, cum ziceam, o iubire imposibila, atit in forma cit si in fond. Pe scurt, el e prea dens, ea prea aburoasa. Un caz flagrant, ca-n tot restul prozei de gen a lui Holban, de incompatibilitate erotica. (De fapt, daca mergem cu gindul mai departe, orice dragoste ajunge implacabil la un prag al incompatibilitatii; mai neaos: la un punct in care „nu mai merge”. Marile iubiri, Orfeu-Euridice, Malatesta-Francesca, Romeo, Tristan, Manon, Grigori Melehov, sunt cele curmate brusc si providential. Numai asa pot ele incremeni in momentul superb. Intr-o forma populara, asta zice si Love Story. Altfel, ca orice lucru sub soare, iubirea se ingalbeneste, putrezeste, ramine schelet si apoi pulbere. Panta rei°. O mare dragoste capata viata infinita doar prin moarte).
            O data cu eroul (Sandu), Holban se prezinta ca un temperament framintat, neurastenic (desigur, fara nimic maladiv), prea avid de certitudini si absolut in acest spatiu prin excelenta al incertului si relativului care e iubirea, si inca iubire a unui om problematic si grav pentru o tinara precoce, desi inocenta, abia iesita din adolescenta, frivola fara perversitate, cocheta fara senzualitate si senzuala fara abandon.
            Trei sunt zbaterile nodale ale lui Holban (si, implicit, ale tuturor personajelor sale barbatesti): Moartea. Cunoasterea de oameni. Dedublarea.
George Pruteanu

An aparitie: 2017
Format: 13x20
Numar pagini: 226

OPINIA CITITORILOR