Vizibilul si revelatul. Teologie, metafizica si fenomenologie. Revelatia lui Hristos se da ca un eveniment care, in istorie si in prezent, apare cu drept deplin si chiar ca un fenomen prin excelenta. Intr-atat incat in lumina acestei vizibilitati nu numai„Dumnezeu [Insusi] S-a revelat” (Romani 1, 19), ci si orice lucru devine vizibil ca niciodata altfel. Revelatia reveleaza orice fenomen lui insusi potrivit principiului adeseori repetat ca„nu este nimic ascuns care sa nu se arate” (Luca 8, 17). Acest enunt al Revelatiei rasuna ca si cum s-ar sugera o fenomenologie a revelatului. Diferenta intre cele doua grafii (majuscula si minuscula) marcheaza aici exact dificultatea: atunci cand„lumina se arata in intuneric” (Ioan 1, 5), despre ce lumina este vorba? N-ar trebui oare sa admitem decat una singura care ar face vizibile toate lucrurile, oricat de diferite apar? In schimb, pentru a deveni ceea ce pretinde sa fie, fenomenologia trebuie sa largeasca cat mai mult punerea in scena a tot ceea ce poate sa apara, prin urmare mai cu seama a ceea ce la prima vedre si cel mai des nu apare inca. Dar spontan si urmandu-si linia celei mai mari pante, ea nu inceteaza sa se replieze pe ceea ce ii apare cel mai usor si mai rapid— obiectele pe care le putem constitui si, in cel mai bun caz, fiintarile care sunt. Totusi nu lipsesc fenomenele care, nici obiect, nici fiintare, nu inceteaza sa-si revendice fiintarea si reusesc sa o realizeze fara autorizatia filozofiei. Intre aceste fenomene pe care le numim saturate n-ar trebui oare sa numaram si fenomenele de revelatie, care singure corespund in mod formal cu ceea ce pretinde sa realizeze Revelatia?

Nr. de pagini: 228
Anul aparitiei: 2007