Cartea autorului Florin Raducanu „Jazz Fuga Blues pentru pian. Ghid practic de improvizatie pe forma de blues major de Florin Raducanu" de la editura GRAFOART

Termenul contrapunt provine din latină: punctus contra punctum care se traduce notă contra notă. Se pare că acest termen apare pentru prima dată în lucrarea Gradus ad Parnasum, publicată de Joseph Fux în 1725.

Gradus, înseamnă paşi, iar parnasum face referire la muntele Parnassus (Mount Parnassus) din Grecia. În mitologia greacă, pe muntele Parnassus puteau fi găsite cele 9 muze.

Contrapunctul vocal, bazat pe stilul palestrinian, constituie tematica lui Fux. Tratatul lui J. Fux Gradus ad Parnassum cuprinde aşa numitele specii contrapunctice în care punctul central îl constituie problema tratării disonantelor.


Un rezumat al metodei speciilor din tratatul lui L. Comes: o melodie - cantus firmus - cu suntete si durate lungi si egale (note intregi), se combină, fie deasupra, fie dedesupt, cu linii melodice formate din succesiuni regulate de grupări ritmice de o complexitate progresivă, introducând treptat diverse armonice faţă de cantus firmus.

După părerea lui L. Come, s, ulterior, cercetătile muzicologice de la începutul secolului XX au concluzionat că metoda speciilor contrapunctice este abstractă şi nu are corespondent real în practica contrapunctică reală.

Noile tratate de contapunct au acordat mai multă atenţie factorului linear-melodicin comparaţie cu tratatul lui FUX care urmăreşte în primul rând componenta vertical-armonică (contrapunctul medieval şi renascentist îndeplinea şi rolul armoniei, încă nedezvoltată ca disciplină).

Istoria consemnează primele elemente de polifonie în perioada perioada Evului Mediu (aprox 200dHr. -1400) la popoarele nordice care aveau cântăti îngemănate, în terţe paralele denumite gymel / gemelus /fauxbourdon.
 

OPINIA CITITORILOR