“Poezia lui Leonard Ancuta reprezinta o stare de spirit in dezacord fatis cu normele unei sensibilitati ultragiate. Metafora sa este dura in planul expresiei, dar ireala din punct de vedere al perceptiei; atit ca mod de a iubi cit si ca arta de a se razgindi in cuvinte… in sensul de a se delimita deopotriva tragic si ironic in linia unui postmodernism asumat. Uneori, tangoul lui cu onirismul face loc unui spectacol de corida inspirat, parca, din maestrii luptelor cu tauri. Leonard Ancuta se joaca la limita imprudentei cu un sentiment pe care, poetic vorbind, il domina, dar caruia i se si subjuga. Versul sau este expresia unui sentiment exprimat cu mijloace cind vehemente, cind instrainate: dar, ca la orice poet autentic, vocea lui se propaga cu viteza intensitatii. Leonard Ancuta e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente…”

(Traian T. Cosovei)

“De cele mai multe ori poetii care trec la texte narative scriu o proza lirica.„Iubirea e amintirea unui viol“ de Leonard Ancuta pare o carte de poezie scrisa de un prozator. O poezie cu multa actiune, narativa si ideatica, facuta din ginduri („gindurile-mi sunt ingramadite unele in altele ca masinile / intr-un accident in lant pe autostrada“). Poeziile sale-s la trecutul imediat, chiar si cele de dragoste. Nu intimplator cele mai reusite pasaje din textele lui Leonard Ancuta sunt descrieri– chiar daca-s descrierile unor stari („cind te indragostesti esti la fel de fericit ca atunci cind inveti sa mergi / pe bicicleta si bucuria e calda in tine, inteapa in trup si-ti vine sa faci / cu ochiul soarelui. e ca si cum o femeie s-ar tunde zero doar pentru tine“). Poeziile sale, fie declarative, fie narative, din cind in cind te lovesc cu idei („viata e o reclama la moarte“), idei-stari („fara moarte n-ar exista nici dragoste pina la moarte / nici arta“), indemnuri („asaza-te linga mine si hai sa rotim butonul / sa ascultam un post mai bun decit viata“), imagini-stari („ce frumoase pot fi femeile care pleaca / cit de frumoase atunci / cind renunta / cit de frumoase!“) sau alaturari imposibile, dar puternice („un cos aparut pe obrazul unui mort // dragostea mea isi cauta o noua gazda“)… O poezie sincera si fatisa, care se pare ca nu are in plan sa ajunga vreodata in manualele scolare. Citindu-l pe Leonard Ancuta te gindesti ca ai in fata un poet care chiar scrie cum gindeste si desi nu exagereaza cu cuvinte„din alea“ (care nu lipsesc, insa), zice chestii pe care lumea le evita sau chiar fuge de ele, ceea ce te face sa-l crezi un avangardist fetisist sau un existentialist mizerabilist. Un poet altfel, o poezie ca iubirea din titlul volumului pe care-l tii in miini.”

(Mihail Vakulovski)

“Leonard Ancuta trece de la poezie la proza si de la proza la poezie cu o graba frenetica, obsedat de ideea de a pune stapanire si a exploata acel timp al creatiei care poate disparea in orice clipa, de la oricine se adapa din el. Sub atanorul in care-si prepara deliciile si otravurile poetice, Leonard Ancuta pompeaza combustibili cu asiduitate, riscand uneori sa supraincalzeasca agregatul, dar pina la urma poezia cam asta face dintotdeauna: se joaca cu focul.‘Sunt plin de bucuria unei lumi care moare’ mi se pare una dintre expresiile inspirate prin cheia careia poate fi descuiata aceasta carte de poezii de dragoste, dezgust, iluminare, descompunere si moarte, caci:‘iubirea e un forceps in mina unui stomatolog / iubirea e un hamster cu singe de cobra / iubirea e ziua lipsa din calendare / iubirea e ura unui dumnezeu ramas singur / iubirea e amintirea unui viol / iubirea e un somn intre doua trenuri / iubirea e cind nu te mai trezesti niciodata.’”

(Ioan Es. Pop)



Anul aparitiei: 2011
Numar de pagini: 142

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

scrie un review