DE LA MATEI BASARAB SI VASILE LUPU PANA LA CONSTANTIN BRANCOVEANU - Partea a II-a

Domnii care au urcat pe tron dupa o vreme petrecuta in Cancelaria unde se centralizau datele secrete permitand actiunea pe esichierul politic au pus in practica adesea tocmai obiceiul de a-i pastra la posturi, chiar daca-i servisera pe inaintasi, pe detinatorii acestor puteri informative. Pagini de roman istoric, dar strict reale sunt cele care descriu reusita revenirii la putere, dupa cinci ani de temnita constantinopolitana, a lui Vasile Lupu, care insa a preferat sa-l aseze pe tron pe tanarul sau fiu de 18 ani, inconjurandu-l cu sfetnicii sai de prima mana, iar el acceptand sa-i devina capuchehaie. Din pacate, moartea sa de boala si a fiului de ciuma dupa numai doi ani de domnie a facut zadarnica victoria. Dar ea merita sa fie retinuta pentru ilustrarea acestei epoci.

De ordinul acelei regii care a permis sa se vorbeasca de „miracolul istoric“ romanesc a fost neindoielnic existenta si asezarea in ?ara Romaneasca a lui Constantin Cantacuzino, fiul lui Andronic si parintele celor patru frati si doua surori, dintre care unul avea sa devina domnul ?arii Romanesti - ?erban Cantacuzino, iar una dintre fete, mama lui Constantin Brancoveanu. Capitolul consacrat intregii familii care si-a legat numele de o epoca intreaga, ultima din istoria ?arilor Romane, este una dintre reusitele majore ale acestei carti, datoare in egala masura inzestrarii autorului cu acel dar care i-a facut pe grecii antici sa creeze muza Clio.

Ceea ce da masura maxima a maiestriei care a prezidat elaborarea acestei lucrari de dimensiuni monumentale si egala valoare este, fara indoiala, modul cum au fost selectate si folosite sutele de citate extrase prin cernerea muntilor de documente si monografii ori descoperite prin articole ramase necitite de la aparitia prin reviste. Ele dau culoarea epocii si fac sa se auda vocile zecilor de personaje carora in piesa le revin roluri majore sau rostirea catorva fraze, dar revelatoare.

 Esentiala in realitatea istorica adancita si explicata in lumina rolului diplomatiei calauzite de informatia infailibila care a fost grija tuturor domnilor intregi la minte ce s-au perindat pe scaunele de la Bucuresti si Iasi a fost, conform acestui al saselea volum, reusita majora ce se inalta mai presus de disperarea lui Miron Costin: evitarea atat a incercarilor Portii Otomane de a transforma ?arile Romane in pasalacuri, cat si a sfortarilor regelui Ioan Sobieski de a se face stapan peste Moldova si de a-l pune pe fiul sau domn. Autorul scrie apasat ca acest rezultat nu a venit de la sine, ci a fost efectul unui efort neobosit, ale carui urmarire si evidentiere face in primul rand obiectul cartii.

La aceste doua amenintari se va adauga, dupa esecul asediului Vienei in 1683, o noua primejdie, venita din partea Imperiului habsburgic. ?erban Cantacuzino, cu domnia caruia se incheie cartea, este singura figura majora care urmeaza celor doua numite de Iorga „monarhii“, iar rolul pe care l-a detinut in rezistenta celor asediati este pus intr-o lumina mult mai clara decat pana acum, mai ales prin evocarea acelui episod decisiv al rezistentei celor patru ceasuri care au decis victoria asediatilor, episod retinut doar de Xenopol si peste care au trecut toti ceilalti.