Irealitatea imediata
PRP: 30,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 27,00 lei
Diferență: 3,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor: Vlad T. Popescu
Editura: DAO PSI
Anul publicării: 2008
Pagini: 160
Format: 13x20
DESCRIERE
Irealitatea imediata. Prefata Irealitatea imediada.
"Nu credeti in buna credinta a traditiilor, chiar daca dateaza de generatii si sunt larg raspândite. Nu credeti un lucru numai pentru ca multi altii vorbesc despre el. Nu credeti in bunele intentii ale inteleptilor din vremurile trecute. Nu credeti in ceea ce v-ati imaginat, sugestionându-va ca un zeu a fost sursa voastra de inspiratie. Nu credeti in autoritatea maestrilor si a preotilor. Dupa ce examinati totul, credeti numai in ceea ce ati verificat si experimentat singuri si considerati a fi rezonabil dupa felul vostru de a fi." Buddha
Cunoasterea dogmatica • Fizica irealitatii imediate • Geometria sacra • Mistica populara vs. scoala esoterica • Simbolul • Sarpele Kundalini • Reintruparea • Vizualizarea, vederea in "astral" • Mudre • Lupta si protectia PSI • De la gând la materie si inapoi. Autocontrolul • Cuvântul: rugaciunea, algoritmul, mantra • Cronica akasa, câmpul-A • Text revelat, text initiatic • Glosarul parametrilor "populari" • Programul evolutiei spirituale • Pseudo-ontologie
Introducere
Fenomenele oculte, războaiele PSI, terapiile alternative „bio-energetice“, misticismul religios, tehnicile orientale de evoluţie spirituală şi multe alte teme asemănătoare pot fi grupate într-o categorie mai generală a „culturii“ esoterice/mistice, care pare „neiniţiatului“ că se desfăşoară într-o „irealitate imediată“, dacă nu suspectă şi tratată ca făcând parte dintr-o teorie a conspiraţiei, măcar bănuită a fi inaccesibilă sau, pur şi simplu, o şarlatanie.
Ştiinţa nu l-a „pipăit şi măsurat“ pe Dumnezeu, chiar dacă unii oameni de ştiinţă cochetează cu ideea de Dumnezeu. Credinţa religioasă s-a desprins de practicile mistice care garantau contactul cu Dumnezeu şi s-a cantonat în postura de instanţă morală tradiţională, adeseori contestată.
S-ar putea spune că religia încearcă azi să ofere câte un pic de îndumnezeire la câţi mai mulţi oameni, speriindu-se de eventualitatea în care cineva, chiar membru al clerului fiind, ar putea primi „foarte mult“, acel foarte mult fiind îndepărtat sistematic ca „vis, viziune, amăgire“.
Chiar şi tehnicile şi terapiile de sorginte orientală, care nu susţineau decât în trecere existenţa unui Dumnezeu, mai oferă doar rezultate practice, imediate, şi semnificative atracţii turistice. Este spectaculos cum mai toate ashram-urile din Occident au website-uri care te îndeamnă către diverse facilităţi turistice.
Până şi ordinele monahale sau societăţile secrete, bănuite până mai ieri de periculoase erezii şi incursiuni neaprobate pe tărâmul spiritual, azi sunt suspectate numai de ingerinţe în lumea politică şi financiară, fapte mult mai „importante“ pentru indicele bursier decât pentru indicele spiritual. Care indice spiritual nu mai interesează pe nimeni cât timp nu a fost instaurat printr-o „normă europeană“, printr-un acord cultural, şi nici nu face parte dintre obiectivele sistemului educaţional.
Cultură esoterică sau mistică am spus şi, înainte de a merge mai departe, o să afirm că prin asta se înţelege, cel puţin în sensul utilizat în prezenta lucrare, exact acelaşi lucru. Privit din perspectivă culturală, artistică, ştiinţifică, este numit esoterism. Abordat din perspectivă religioasă este botezat misticism. Dar este vorba despre cultura spaţiului spiritual guvernat de ideea de Dumnezeu, de Mare Arhitect sau de Fiinţă Superioară, cu toate ierarhiile şi antinomiile posibile. Indiferent de religie.
Dar, tocmai azi, când are loc acest abandon aparent, iată că, precum într-o altă epocă istorică similară, preocupată exclusiv de sfârşitul lumii, asistăm la dezvoltarea unui esoterism/misticism sălbatic, care împarte oamenii în două categorii, cei care cred şi cei care nu cred, aproape fără punţi de comunicare între ele. Şi pentru că fundamentalismul se manifestă într-o lume în care diversitatea este doar impusă, nu şi trăită ca deschidere iluministă, este de aşteptat şi apariţia unui fundamentalism ateu, care ar avea la dispoziţie aproape întreg spaţiul mediatic.
Dumnezeu pare să fi plecat din cetate şi pare să mai ţină legătura numai cu câţiva oameni (mulţi, puţini, asta depinde de punctul de vedere al fiecăruia, atât de credinţă cât şi de orgoliu), consideraţi nebuni, şarlatani sau măcar „exotici“. Nu poţi să nu te întrebi dacă au sau nu dreptate, dacă este posibil accesul la universul spiritual, un acces direct, real, nu unul intermediat de religie. După ce îţi pui întrebări de acest gen, trebuie să ai şi curajul de a afla răspunsul. Iar atunci când experimentezi răspunsurile ştii că le poţi împărtăşi şi altora. Şi ştii şi măsura în care ai voie şi este corect să o faci. Pentru că şi în irealitatea imediată trebuie instaurat un sistem de norme etice, pentru că şi aici totul poate fi redus, în mod abuziv, la cunoaştere + putere.
Pentru realitatea înconjurătoare este valabilă regula conform căreia trebuie să ieşi dintr-un sistem pentru a-l putea înţelege, „măsura“ şi interpreta. Dar poţi să faci aşa ceva pentru că ai la dispoziţie un sistem de valori consistent, reproductibil şi larg acceptat. Ca şi numeroase aparate de măsură realizate pe baza acestuia.
Pentru irealitatea imediată, nu poţi să începi analiza păstrându-te în afara sistemului pentru că, vai, aparatul de măsură ştiinţific nu-ţi oferă date suficiente. Trebuie să păşeşti în ea, realizând că marea problemă nu este existenţa lui Dumnezeu, ci cunoaşterea lui Dumnezeu (sau a non-existenţei sale). Totul se rezumă la dorinţa de a cunoaşte, de a-ţi depăşi limitele.
Nu poţi să afli dacă există sau nu până când nu-ţi lămureşti metodele prin care, satisfăcător pentru tine, poate şi pentru ceilalţi, poţi să cunoşti un subiect de acest fel. Dacă nu eşti suficient de curios, suficient de deschis, o astfel de sarcină devine penibilă şi o adevărată corvoadă. Mai ales că este vorba şi de ştiinţă, şi de artă. Talentul este adeseori numit credinţă, har, dar, ca oricare artă, se bazează pe o tehnică anume, care trebuie stăpânită, fără de care nu te poţi exprima, aşa cum nu ar putea să o facă pictorul care nu cunoaşte cum se mânuieşte penelul.
Precaut, eu mi-am pus la început de drum şi problema pierderii puterii de analiză critică odată cufundat într-un context de acest fel. Dacă ajungeau să-mi „spele“ cumva creierul?...
Plus că există două tabere în conflict, biserica şi tehnicile spirituale oarecum orientale, parţial alimentate de curentul New Age, aşa că am pornit simultan pe ambele căi, cu gândul că, dacă o tabără ar fi „abuzat“ de mine, cealaltă m-ar fi „eliberat“. Azi mi se pare ridicolă poziţia mea, dar o amintesc pentru cei care îşi pun problema pierderii obiectivităţii şi au nevoie de un sfat.
Şi pe o cale, şi pe cealaltă, am ajuns relativ rapid să experimentez existenţa unor lucruri la care nu mă aşteptam. Mi-am dat seama că am intrat în categoria celor care „ştiu de existenţa lui Dumnezeu“.
Am încercat să-mi explic cum de îl cunosc eu pe Dumnezeu, atât pentru mine cât şi pentru cei care, citind aceste rânduri, ar putea fi convinşi să încerce pe pielea lor o astfel de experienţă. Şi, în parte, dedic lucrarea ateilor şi agnosticilor care sunt suficient de curioşi să afle mai mult. Mai ales că, aşa cum am auzit într-o predică, ateii „cred în ceea ce nu cred“, deci este eronat să spui că un ateu „nu crede“.
Normal ar fi fost să structurez materialul în ordinea tehnici–obiective–rezultate. Dar ştiu că nu le poţi vorbi celor care nu au păşit pe acest drum de tehnici care presupun o iniţiere/acordaj până când nu le descrii iniţierea, şi nu poţi să le descrii iniţierea până când nu justifici universul în care ea are loc, şi nu poţi să justifici acest univers până când nu explici logica internă a cunoaşterii lui. Aşa că întreaga structură este inversată pentru a răspunde nu numai curiozităţii, ci şi, mai ales, îndoielii.
Peste o vreme, sunt sigur că cititorii, cei care vor avea curiozitatea, vor descoperi, ca şi mine, că nu facem decât „să descoperim încă o dată roata“.
Aşa este, nu sunt primul care află, nici maeştrii mei nu au fost primii, iar toate lucrurile pe care urmează să le citiţi au mai fost scrise. Nu la fel de transparent cum am încercat eu, nu cu intenţia de a oferi oricui accesul, nu şi pentru cei care nu fac parte dintr-o şcoală anume, nu cu dorinţa de a stimula nu numai înţelegerea lucrurilor, ci şi trăirea lor.
Sau, aşa au fost scrise, dar într-un limbaj poate depăşit.
"Nu credeti in buna credinta a traditiilor, chiar daca dateaza de generatii si sunt larg raspândite. Nu credeti un lucru numai pentru ca multi altii vorbesc despre el. Nu credeti in bunele intentii ale inteleptilor din vremurile trecute. Nu credeti in ceea ce v-ati imaginat, sugestionându-va ca un zeu a fost sursa voastra de inspiratie. Nu credeti in autoritatea maestrilor si a preotilor. Dupa ce examinati totul, credeti numai in ceea ce ati verificat si experimentat singuri si considerati a fi rezonabil dupa felul vostru de a fi." Buddha
Cunoasterea dogmatica • Fizica irealitatii imediate • Geometria sacra • Mistica populara vs. scoala esoterica • Simbolul • Sarpele Kundalini • Reintruparea • Vizualizarea, vederea in "astral" • Mudre • Lupta si protectia PSI • De la gând la materie si inapoi. Autocontrolul • Cuvântul: rugaciunea, algoritmul, mantra • Cronica akasa, câmpul-A • Text revelat, text initiatic • Glosarul parametrilor "populari" • Programul evolutiei spirituale • Pseudo-ontologie
Introducere
Fenomenele oculte, războaiele PSI, terapiile alternative „bio-energetice“, misticismul religios, tehnicile orientale de evoluţie spirituală şi multe alte teme asemănătoare pot fi grupate într-o categorie mai generală a „culturii“ esoterice/mistice, care pare „neiniţiatului“ că se desfăşoară într-o „irealitate imediată“, dacă nu suspectă şi tratată ca făcând parte dintr-o teorie a conspiraţiei, măcar bănuită a fi inaccesibilă sau, pur şi simplu, o şarlatanie.
Ştiinţa nu l-a „pipăit şi măsurat“ pe Dumnezeu, chiar dacă unii oameni de ştiinţă cochetează cu ideea de Dumnezeu. Credinţa religioasă s-a desprins de practicile mistice care garantau contactul cu Dumnezeu şi s-a cantonat în postura de instanţă morală tradiţională, adeseori contestată.
S-ar putea spune că religia încearcă azi să ofere câte un pic de îndumnezeire la câţi mai mulţi oameni, speriindu-se de eventualitatea în care cineva, chiar membru al clerului fiind, ar putea primi „foarte mult“, acel foarte mult fiind îndepărtat sistematic ca „vis, viziune, amăgire“.
Chiar şi tehnicile şi terapiile de sorginte orientală, care nu susţineau decât în trecere existenţa unui Dumnezeu, mai oferă doar rezultate practice, imediate, şi semnificative atracţii turistice. Este spectaculos cum mai toate ashram-urile din Occident au website-uri care te îndeamnă către diverse facilităţi turistice.
Până şi ordinele monahale sau societăţile secrete, bănuite până mai ieri de periculoase erezii şi incursiuni neaprobate pe tărâmul spiritual, azi sunt suspectate numai de ingerinţe în lumea politică şi financiară, fapte mult mai „importante“ pentru indicele bursier decât pentru indicele spiritual. Care indice spiritual nu mai interesează pe nimeni cât timp nu a fost instaurat printr-o „normă europeană“, printr-un acord cultural, şi nici nu face parte dintre obiectivele sistemului educaţional.
Cultură esoterică sau mistică am spus şi, înainte de a merge mai departe, o să afirm că prin asta se înţelege, cel puţin în sensul utilizat în prezenta lucrare, exact acelaşi lucru. Privit din perspectivă culturală, artistică, ştiinţifică, este numit esoterism. Abordat din perspectivă religioasă este botezat misticism. Dar este vorba despre cultura spaţiului spiritual guvernat de ideea de Dumnezeu, de Mare Arhitect sau de Fiinţă Superioară, cu toate ierarhiile şi antinomiile posibile. Indiferent de religie.
Dar, tocmai azi, când are loc acest abandon aparent, iată că, precum într-o altă epocă istorică similară, preocupată exclusiv de sfârşitul lumii, asistăm la dezvoltarea unui esoterism/misticism sălbatic, care împarte oamenii în două categorii, cei care cred şi cei care nu cred, aproape fără punţi de comunicare între ele. Şi pentru că fundamentalismul se manifestă într-o lume în care diversitatea este doar impusă, nu şi trăită ca deschidere iluministă, este de aşteptat şi apariţia unui fundamentalism ateu, care ar avea la dispoziţie aproape întreg spaţiul mediatic.
Dumnezeu pare să fi plecat din cetate şi pare să mai ţină legătura numai cu câţiva oameni (mulţi, puţini, asta depinde de punctul de vedere al fiecăruia, atât de credinţă cât şi de orgoliu), consideraţi nebuni, şarlatani sau măcar „exotici“. Nu poţi să nu te întrebi dacă au sau nu dreptate, dacă este posibil accesul la universul spiritual, un acces direct, real, nu unul intermediat de religie. După ce îţi pui întrebări de acest gen, trebuie să ai şi curajul de a afla răspunsul. Iar atunci când experimentezi răspunsurile ştii că le poţi împărtăşi şi altora. Şi ştii şi măsura în care ai voie şi este corect să o faci. Pentru că şi în irealitatea imediată trebuie instaurat un sistem de norme etice, pentru că şi aici totul poate fi redus, în mod abuziv, la cunoaştere + putere.
Pentru realitatea înconjurătoare este valabilă regula conform căreia trebuie să ieşi dintr-un sistem pentru a-l putea înţelege, „măsura“ şi interpreta. Dar poţi să faci aşa ceva pentru că ai la dispoziţie un sistem de valori consistent, reproductibil şi larg acceptat. Ca şi numeroase aparate de măsură realizate pe baza acestuia.
Pentru irealitatea imediată, nu poţi să începi analiza păstrându-te în afara sistemului pentru că, vai, aparatul de măsură ştiinţific nu-ţi oferă date suficiente. Trebuie să păşeşti în ea, realizând că marea problemă nu este existenţa lui Dumnezeu, ci cunoaşterea lui Dumnezeu (sau a non-existenţei sale). Totul se rezumă la dorinţa de a cunoaşte, de a-ţi depăşi limitele.
Nu poţi să afli dacă există sau nu până când nu-ţi lămureşti metodele prin care, satisfăcător pentru tine, poate şi pentru ceilalţi, poţi să cunoşti un subiect de acest fel. Dacă nu eşti suficient de curios, suficient de deschis, o astfel de sarcină devine penibilă şi o adevărată corvoadă. Mai ales că este vorba şi de ştiinţă, şi de artă. Talentul este adeseori numit credinţă, har, dar, ca oricare artă, se bazează pe o tehnică anume, care trebuie stăpânită, fără de care nu te poţi exprima, aşa cum nu ar putea să o facă pictorul care nu cunoaşte cum se mânuieşte penelul.
Precaut, eu mi-am pus la început de drum şi problema pierderii puterii de analiză critică odată cufundat într-un context de acest fel. Dacă ajungeau să-mi „spele“ cumva creierul?...
Plus că există două tabere în conflict, biserica şi tehnicile spirituale oarecum orientale, parţial alimentate de curentul New Age, aşa că am pornit simultan pe ambele căi, cu gândul că, dacă o tabără ar fi „abuzat“ de mine, cealaltă m-ar fi „eliberat“. Azi mi se pare ridicolă poziţia mea, dar o amintesc pentru cei care îşi pun problema pierderii obiectivităţii şi au nevoie de un sfat.
Şi pe o cale, şi pe cealaltă, am ajuns relativ rapid să experimentez existenţa unor lucruri la care nu mă aşteptam. Mi-am dat seama că am intrat în categoria celor care „ştiu de existenţa lui Dumnezeu“.
Am încercat să-mi explic cum de îl cunosc eu pe Dumnezeu, atât pentru mine cât şi pentru cei care, citind aceste rânduri, ar putea fi convinşi să încerce pe pielea lor o astfel de experienţă. Şi, în parte, dedic lucrarea ateilor şi agnosticilor care sunt suficient de curioşi să afle mai mult. Mai ales că, aşa cum am auzit într-o predică, ateii „cred în ceea ce nu cred“, deci este eronat să spui că un ateu „nu crede“.
Normal ar fi fost să structurez materialul în ordinea tehnici–obiective–rezultate. Dar ştiu că nu le poţi vorbi celor care nu au păşit pe acest drum de tehnici care presupun o iniţiere/acordaj până când nu le descrii iniţierea, şi nu poţi să le descrii iniţierea până când nu justifici universul în care ea are loc, şi nu poţi să justifici acest univers până când nu explici logica internă a cunoaşterii lui. Aşa că întreaga structură este inversată pentru a răspunde nu numai curiozităţii, ci şi, mai ales, îndoielii.
Peste o vreme, sunt sigur că cititorii, cei care vor avea curiozitatea, vor descoperi, ca şi mine, că nu facem decât „să descoperim încă o dată roata“.
Aşa este, nu sunt primul care află, nici maeştrii mei nu au fost primii, iar toate lucrurile pe care urmează să le citiţi au mai fost scrise. Nu la fel de transparent cum am încercat eu, nu cu intenţia de a oferi oricui accesul, nu şi pentru cei care nu fac parte dintr-o şcoală anume, nu cu dorinţa de a stimula nu numai înţelegerea lucrurilor, ci şi trăirea lor.
Sau, aşa au fost scrise, dar într-un limbaj poate depăşit.
OPINIA CITITORILOR