Cu temele pe care le pune în dezbatere, Vasile Dem. Zamfirescu se aşază în inima filosofiei culturii, una dintre disciplinele cele mai actuale şi mai atrăgătoare din sânul filosofiei. În particular este vorba de două teme care au fost subiacente oricărei filosofii adevărate, dar pe care numai filosofia culturii a ştiut să le pună limpede în lumină: deosebirea dintre suflet şi spirit, întâi, apoi tensiunea dintre natură şi cultură în om şi în obiectivările lui. Goethe şi Hegel au pregătit terenul pentru amândouă problemele, filosofia de după ei a venit să le dea, direct sau indirect, un relief deosebit - mai ales tensiunii dintre natură şi cultură - iar prima jumătate a veacului, catastrofală cum a fost sub raport istoric, rămâne să fie menţionată de istoria viitoare a culturii europene tocmai, poate, pentru limpezirea şi punerea pe prim plan a acestor două mari teme. Este suficient să ne gândim la ceea ce se admite de obicei a fi contribuţia veacului XX, în materie de noi idei călăuzitoare ale umanităţii, anume la descoperirea şi în orice caz valorificarea inconştientului, pe de o parte, la extraordinara reabilitare a simbolului şi simbolismelor, de alta, spre a înţelege dintr-o dată că ideile noi nu ar fi fost cu putinţă fără filosofia culturii, respectiv fără tematica suflet-spirit, natură-cultură. Constantin NOICA