Secolul al XX-lea a aratat un mare interes fata de semnificatia Trinitatii‘economice’. Incepand cu principiul opera trinitatis ad extra sunt indivisa, teologii apuseni (e. g. Moltmann, LaCugna, Volf), precum si teologii ortodocsi rasariteni (de exemplu,  Lossky, Staniloae, Yannaras) au fost preocupati sa schiteze o analogie intre Trinitatea imanenta si Trinitatea economica.  Evident, unii teologi au fost fascinati de modelul social al Trinitatii, urmand atat analogiile folosite de catre Parintii Capadocieni, precum si analogia sociala, care a reaparut in secolul al XII-lea in argumentarea lui Richard de St. Victor, care porneste de la premiza ca milostenia suprema a lui Dumnezeu reclama o dragoste impartasita, interpersonala. Asemenea teologi au cautat sa contrabalanseze impactul teologiei trinitare, eclipsat de influenta dominanta a lui Thomas Aquinas, prin folosirea de catre acesta a analogiilor psihologice pentru a cerceta si a ilustra fiinta launtrica a Trinitatii divine. Influenta puternica a lui Aquinas a creat un ecou puternic, care, in cele din urma, a ajutat anumiti teologi sa abordeze doctrina Trinitatii in mod diferit, dintr-un unghi interpersonal. De exemplu, Gresham evalueaza ecoul teologiei lui Aquinas spunand:

Urmand dezvoltarea facuta in continuare de Aquinas cu privire la analogia psihologica a lui Augustin, abordarea interpersonala a analogiei sociale aproape ca a disparut din teologia trinitara ulterioara. Chiar si cu o modificare mai tarzie a modelului Augustinian-Thomistic, teologia moderna a mentinut imaginea unipersonala a Dumnezeului trinitar.

In consecinta, anumiti teologi au ajuns la concluzia ca doctrina Trinitatii este o dogma obscura a credintei pentru lumea moderna. Problema fundamentala cu doctrinele contemporane ale Trinitatii, dupa cum sunt prezentate in teologia scolastica, este ca acestea par sa fie izolate in trupul general al doctrinei crestine neavand nici o legatura cu alte domenii si fiind practic irelevante pentru trairea credintei crestine. Totusi, teologul catolic, Rahner, demonstreaza nevoia de reinnoire a teologiei trinitare. Rezumand aceasta situatie bizara legata de irelevanta unei doctrine a Trinitatii lipsita de orice semnificatie practica pentru viata cotidiana spirituala, acesta declara ca:

Tratatul cu privire la Trinitate ocupa o pozitie destul de izolata in sistemul dogmatic general. Daca ar fi sa afirm deschis si fara exagerare, cand tratatul este incheiat, subiectul sau nu mai este niciodata adus in discutie.... Este ca si cum acest mister a fost descoperit de dragul sau, si acesta, chiar dupa ce ni s-a facut noua cunoscut, ramane, ca realitate, inchis in sine insusi. Facem afirmatii cu privire la el, dar ca realitate, nu are nimic de-a face cu noi.

Incercand sa scoata in evidenta semnificatia practica a teologiei trinitare, trinitarii sociali (de exemplu, Welch, Jüngel, Rahner, Moltmann, Boff si Jenson) au dezvoltat o doctrina trinitara contemporana foarte critica in ultima jumatate a secolului al XX-lea. Ei pledeaza pentru ideea conform careia, daca Dumnezeu nu este singur, ci are partasie, viata si dragoste in Sine Insusi ca Tata, Fiu si Duh Sfant, atunci Biserica, ca o comunitate a poporului Sau, trebuie sa arate intr-o oarecare masura atit unitatea, cat si comunitatea vietii divine.

Teologii ortodocsi din rasarit, fiind profund legati de teologia trinitara Patristica, doresc sa mearga si mai departe. Dorinta lor este ca ecoul acestei doctrine sa fie vazut atat in intreaga structura a Bisericii, cat si in sistemele structurale si ontologice ale intregii lumi. De exemplu, teologul ortodox grec, Zizioulas, vorbeste despre Dumnezeu ca“Fiind o Comuniune” si, din aceasta perspectiva, intelege ca Biserica este mai mult decat o simpla institutie. Mai degraba, spune el, Biserica este un“mod de existenta, un fel de a fi”, prin care oamenii sunt profund legati intr-un mod miraculos de insasi fiinta lui Dumnezeu ca Trinitate. El afirma ca:

In prima analiza, fiinta ecleziala este legata de insasi fiinta lui Dumnezeu. Datorita faptului ca o fiinta umana este un membru al Bisericii, aceasta devine o imagine a lui Dumnezeu, exista dupa cum Dumnezeu Insusi exista, preia felul de a fi al lui Dumnezeu.

In mod asemanator, Lossky, teologul ortodox rus care a exercitat cea mai mare influenta asupra acestui subiect din vremurile noastre, vorbeste despre o economie a Duhului Sfant impreuna cu cea a Fiului, care ar trebui definita in termeni ecleziastici cu privire la personalizarea misterului Trinitatii. Dupa cum evidentiaza Lossky:“Trinitatea este, pentru Biserica ortodoxa, fundamentul de nezdruncinat al intregii gandiri religioase, al pietatii, al intregii vieti spirituale, a tuturor experientelor”.

Pentru teologii ortodocsi, perceptia si intelegerea lui Dumnezeu determina modurile ulterioare de distingere si intelegere atat a sinelui propriu, precum si a tot ceea ce-l inconjoara.  Modul in care-L intelegem noi pe Dumnezeu, da contur lumii noastre la randul sau. In consecinta, cu fiecare notiune diferita despre Dumnezeu, apare si o forma diferita a societatii, avand propria sa forma culturala specifica. Dupa cum sublinia Schrag, cunoasterea lui Dumnezeu si cunoasterea de sine se impletesc in mod inextricabil.

Totusi, teologii ortodocsi din rasarit nu sunt singurii interesati de teologia trinitara. In ciuda faptului ca teologia apuseana a fost criticata ca fiind mai putin trinitara, unii teologi apuseni contemporani au abordat cu entuziasm aspectul teologiei trinitare si semnificatia acesteia atat pentru Biserica, precum si pentru lume. Probabil ca semnificativa este notiunea lui Moltmann cu privire la unitatea relationala a Bisericii, in care se ofera prioritate treimii divine. Moltmann considera Biserica o copie structurala a lui Dumnezeu ca Trinitate: o‘oglinda’ in care Dumnezeu doreste sa Se vada pe El Insusi reflectat. Pentru Moltmann,

Comunitatea ecleziala a lui Hristos este Trinitatea‘traita’, care cel putin in modul in care practica dragostea mutuala, corespunde dragostei eterne a Trinitatii Insasi. Adevarata partasie umana trebuie sa corespunda Dumnezeului triunic si sa fie imaginea Sa pe pamant.

Zugravind Trinitatea ca pe o Trinitate deschisa, si anume viata divina parcurge intreaga istorie umana, Moltmann traseaza o linie de demarcatie intre monoteism si trinitarism negand faptul ca crestinismul ar fi monoteist. In plus, Moltmann pledeaza pentru faptul ca doctrina Trinitatii este importanta atat din punct de vedere practic, cat si dogmatic, atat pentru viata crestina practica, cat si pentru toata doctrina crestina. Convingerea lui este hermeneutica: modul in care vedem Trinitatea reflectata in lume, determina modul in care intelegem si ne definim doctrinele.

Asa cum am vazut anterior, comunitatea umana (Biserica), ca omolog al Trinitatii (comunitatea divina), este cel mai bine organizata in viata si misiunea sa atunci cand functioneaza intr-o maniera trinitara, atat ontologic, cat si doxologic. Deja, unii teologi, mentionati mai sus, au facut anumite comentarii experimentale cu privire la modul in care ar putea afecta un trinitarism relational intelegerea noastra referitoare la structura ecleziala. De exemplu, Volf argumenteaza ca“legatura dintre relatiile trinitare si cele ecleziale nu este doar una formala”, ci mai degraba una“‘ontologica’, deoarece a fost creata in mod soteriologic”. Totusi, un asemenea cadru epistemic ridica imediat o noua problema: cat de repede putem trece de la contemplarea vietii divine trinitare (chiar cu ajutorul tuturor particularitatilor sale economice) la aplicarea in viata noastra ecleziala?

Evident, un asemenea mod de existenta ar fi posibil daca un astfel de model trinitar ar fi un model care ar fi usor de evidentiat. Daca, din punct de vedere epistemologic, Trinitatea economica este campul hermeneutic prin care noi avem acces la viata trinitara, atunci acesta ar fi modul de viata al Bisericii, si anume sa fie o oglinda a comunitatii divine. Responsabilitatea Bisericii este, evident, aceea de a avea intimitate cu Trinitatea divina, de a trai in mod corespunzator si de a reflecta existenta trinitara in fiecare comunitate umana locala. Intr-un asemenea cadru, Biserica ce traieste in prezenta Trinitatii va fi o Biserica modelata intr-un mod trinitar, devenind astfel o structura functionala si ontologica, ce reflecta un mod trinitar de existenta pentru orice alte comunitati umane.

Insa, cat de usor este sa exprimam prezenta reala a Trinitatii in structura Bisericii?  Am vazut deja cat de dificil a fost in trecut pentru diferite Biserici sa gaseasca un mod semnificativ de a defini corespondenta dintre transcendenta lui Dumnezeu si imanenta lui Dumnezeu, in special, in relatie cu natura lui Dumnezeu. Pe de alta parte, am subliniat importanta prezentei reale a lui Dumnezeu ca Trinitate in economia mantuirii. In conformitate cu acest ultim aspect, Biserica are nevoie de o prezenta vizibila a lui Dumnezeu pentru a-si structura viata potrivit cu modelul trinitar.

Presupunand ca, intr-adevar, Biserica poate sa localizeze prezenta reala a Persoanelor divine in economie, ne vom intoarce acum sa vedem cum putem percepe o asemenea prezenta. Daca identitatea Trinitatii este fie redusa la tacere, fie greu de gasit in economie, atunci ce fel de Biserica rezulta dintr-o imagine dezechilibrata a Trinitatii in economia mantuirii?

Aceste intrebari sunt cele care trebuie discutate in cadrul acestui volum. Vom demonstra ca prezenta Trinitatii este intr-adevar incarcata de dificultate epistemica. Mai curand, asa cum vom vedea, o hermeneutica ce ajuta mai mult epistemologia crestina poate fi aceea a“prezentei absente” a Trinitatii in economie. In vreme ce hermeneutica este in sine insasi problematica, vom incerca sa identificam ecoul acestei realitati atat in cadrul traditiei ortodoxe rasaritene, cat si in cadrul celei apusene.

‘ble, pomen ga. r a;rti di evso, ptrou evn aivni, gmati( to, te de. pro, swpon proj pro, sopon’ [Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata] a scris Pavel cand a incercat sa precizeze corespondenta dintre existenta lui Dumnezeu si intelegerea noastra umana (I Cor. 13: 12). Din moment ce Caderea a produs un gol epistemologic intre om si Dumnezeu, rezulta ca Il putem intelege doar in‘lumina’ credintei. In starea noastra decazuta, putem doar dori si spera la prezenta lui Dumnezeu, dar aceasta nu va fi niciodata dobandita. Ca rezultat al celei mai obisnuite experiente noetice pe care o avem cu Dumnezeu in economie, nu putem obtine nimic altceva care sa contureze identitatea Trinitatii, decat tacerea. In aceasta hermeneutica a tacerii, toate doctrinele crestine au fost conturate in mod corespunzator: ca niste umbre ale realitatii divine. Dupa cum vom incerca sa aratam, intreaga structura a existentei si gandirii ecleziale a fost profund marcata de o tacere neasteptata a lui Dumnezeu ca Trinitate in economie.

Teologii secolelor al doilea, al treilea si al patrulea s-au concentrat asupra revelatiei biblice a lui Dumnezeu prin Hristos si prin Duhul pentru a defini natura lui Dumnezeu ca Trinitate. Capadocienii, de exemplu, si-au directionat teologia avand atentia atintita asupra Scripturii. De aceea, gandirea si dialogul lor trinitar isi aveau originile in evenimentele economice soteriologice ale istoriei mantuirii. Wilken considera ca economia a reprezentat pentru Capadocieni“motorul care a condus spre gandirea trinitara”. Greseala multor erezii timpurii a fost aceea de a mentine ideile eleniste ale divinitatii, care n-au fost modificate ca urmare a aparitiei lui Hristos in spatiul creat. Parintii Bisericii primare, in special Athanasius si Capadocienii, au respins aceasta metoda si au accentuat ideea ca orice gandire referitoare la Dumnezeu trebuie sa inceapa cu autorevelatia lui Dumnezeu in istorie, in special, revelatia adusa de Hristos. Astfel ca, dupa cum comenteaza Grigore de Nisa,“mintea umana poate doar sa vorbeasca despre Dumnezeu asa cum invata din lucrarile lui Dumnezeu”.

Totusi, aceasta nu este o perceptie specifica doar ortodoxiei rasaritene. In mod asemanator, John Calvin a insistat asupra faptului ca nu vom intelege si nu vom putea vorbi despre Dumnezeu decat in modul prin care El S-a revelat si prin care S-a oferit pe Sine Insusi ca Trinitate. Altfel, doar folosirea simpla a numelui lui Dumnezeu, golit de aceasta realitate, va introduce in epistemologia crestina notiuni fara nici o semnificatie autentica. Moltmann, de asemenea, crede ca“din Trinitatea rezultata din trimiterea lui Isus putem interpreta Trinitatea in originea ei divina”. Prin urmare, putem spune ca doctrina Trinitatii nu trebuie sa fie vazuta ca stand in spatele sau sub evenimentele istorice care constituie revelatia lui Dumnezeu, ci mai degraba notiunea Trinitatii este constituita in si prin ele.

De asemenea, si teologii ortodocsi rasariteni au recunoscut importanta adevarului revelat in Scripturi pentru intelegerea prezentei lui Dumnezeu in creatie. Acesta, la randul sau, a fost dezvoltat intr-o maniera teologica. Bria, citandu-l pe Staniloae spune:“Prezenta lui Dumnezeu este transparenta in lumea creata; unitatea, ordinea si sfintenia creatiei sunt inradacinate in logos-ul viu si‘rational’”.

Sigur, pentru teologii ortodocsi, orice intelegere referitoare la revelatia lui Dumnezeu nu este doar una canonica. Dimensiunea deplina a logos-ului este data perceptia formata din contextul mai larg al creatiei. Dupa cum observa Lossky:“Fiecare lucru creat are punctul sau de contact cu divinitatea; si acest punct de contact este ideea Sa, ratiunea sau logos-ul care sunt, in acelasi timp, finalitatea catre care tinde”.

In consecinta, pentru teologii ortodocsi rasariteni, arena relevatiei lui Dumnezeu este mai larga decat cadrul desemnat de relatarile biblice. Ei sustin ca, in timp ce relevatia pe care o avem in Hristos este o revelatie inchisa, dialogul lui Dumnezeu cu umanitatea continua prin Scriptura si traditie in cadrul Bisericii. De aceea, pentru bisericile ortodoxe rasaritene, Scriptura este importanta prin relevarea a cel putin cateva aspecte referitoare la modul in care Dumnezeu se relationeaza noua in timp.

Astfel ca, urmand modelul hermeneutic de transpunere a unor structuri trinitare din relatarile biblice in forma unei doctrine crestine, ce a fost selectata de noi, anterior, ca exemplu, ne vom angaja acum intr-o analiza critica fata de doi teologi importanti, care vin din doua traditii diferite (Moltmann si Lossky), pentru a sublinia forma discursului lor teologic, cheia lor hermeneutica aplicata in discursul lor teologic si consecintele care decurg din acestea asupra epistemologiei crestine. Vom incerca sa aratam atat punctele tari, cat si limitele gramaticii lor teologice specifice. Cata vreme metodologia catafatica este mai accesibila culturii occidentale, cu care cred ca suntem, cei mai multi dintre noi, mult mai familiarizati, vom incepe analiza noastra prin scanarea teologiei lui Moltmann incercand sa demonstram ca hermeneutica sa dia-noetica reduce misterul limbajului teologic si limiteaza sfera epistemologiei trinitare. Ne vom concentra atentia asupra metodologiei sale, asupra structurii sale epistemologice si asupra perceptiei sale ontologice referitoare la Trinitatea absent-prezenta in economie.



Anul apartiei: 2009